În cadrul Parohiei Sfântul Nicolae de la Sărămaș, comuna Barcani,  și-a deschis porțile pentru comunitate Centrul Cultural Misionar Social și de Tineret Sfântul Ierarh Nicolae.

Gheorghe Marius BANCIU, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Sărămaș ne-a vorbit despre activitățile și misiunea acestui nou centru.

 Cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, am început construcția acestui centru în anul 2020, mai apoi în 2021 am reușit să facem acest spațiu util cât de cât, încă mai este de lucru la el pe partea de dotare și dorim să facem ceva pentru comunitate, acesta este scopul. Biserica este acuzată în ultimul timp că nu se apleacă în direcția aceasta filantropică, socială, și încercăm să facem ceva pentru copiii din parohia aceasta, și nu numai. Activitățile noastre se desfășoară pe mai multe paliere, avem consiliere psihologică- vine o doamnă psiholog terapeut cu o experiență vastă în domeniu care face activități cu copiii cu nevoi speciale, cu cei cu autism și cei cu retard. Până acum sunt 8 copii care beneficiază de aceste terapii de care au atâta nevoie. Această doamnă face aceste lucruri voluntar, cu atât mai mult este de admirat pentru faptul că nu stă în zonă ci vine din Județul Buzău. Cel puțin o dată pe săptămână vine și în ciuda faptului că are serviciu  la DGASPC Buzău și are și un cabinet acasă unde lucrează  cu încă vreo 20 de copii, peste toate ,vine și la noi la centru să ne ajute.

Aceasta este prima întrebuințare a centrului- terapia psihologică, logopedie, terapii pentru copiii cu nevoi speciale.

Tot prin bunăvoința mai multor voluntari vom oferi și meditații gratuite pentru limba engleză și franceză, pentru că pentru aceste materii am găsit persoane care să ne ajute. Este vorba despre doamna profesoară Elena Berindei cu o experiență de peste 40 de ani la catedră, pensionară acum, Aurora Banciu, soția mea, doamna profesoară Dorina Tohănean, o tânără din Întorsura Buzăului, absolventă de Limbi străine, și nu în ultimul rând doamna profesoară Camelia Potcovaru. Acestea sunt cele 5 persoane care vor face aceste pregătiri de engleză și franceză.

Apoi ne-am gândit și pentru cei mai în vârstă să facem ceva. Împreună cu domnul Doctor Boriceanu Gheorghe de la Brașov, mama dânsului este de la noi din Parohie, el fiind cu multă dragoste față de Biserica noastră, organizăm gratuit consultații oftalmologice. Tot ceea ce se va întâmpla în acest centru este gratuit.  O să vină cu tot ceea ce trebuie.

Cine coordonează proiectul de educație non-formală?

Pe partea de educație non-formală care este foarte importantă pentru noi, va fi coordonată de către Maria Găvăneci – formator și coordonator de proiecte la Asociația 100% Playground din Întorsura Buzăului, pe care a și înființat-o. Această asociație este o organizație non guvernamentală interesată de dezvoltarea potențialului tinerilor din comunitate și nu numai, prin implementarea unor activități și proiecte bazate pe principiile educației experiențiale, și outdoor. Programele acestei asociații pun accent pe aspecte cum ar fi conectarea și ieșirea în natură, autenticitate, prezență și autodezvoltare. Prin colaborarea cu Maria Găvăneci și cu Andreea Banciu, sora mea, vor fi organizate diferite activități precum – cunoaștere și autocunoaștere, lucru în echipă, dezvoltarea încrederii în sine, comunicare non violentă, tehnici de gestionare a emoțiilor, identificarea nevoilor din comunitate, si modalități de implicare în comunitate.

Cam acestea ar fi activitățile pentru partea de educație non formală. Avem până acum înscriși 11 copii pentru activitățile de educație non formală, 42 la engleză,15 la franceză.

Aceste lucruri le putem face, suntem o comunitate mică dar cu potențial și cu dorința de a face ceva.

Cine poate participa la aceste activități ?

La aceste activități pot participa și cei din afara parohiei. Nu ne-am opus acestui lucru deoarece acest centru a fost ridicat de  către parohie, în mare, este sub patronajul Bisericii, nu avem o asociație pe el. Dar au ajutat și oameni din alte părți. Cu puțin de la fiecare am făcut spațiul acesta de 60 de metrii pătrați, cu un grup sanitar. Am reușit să luăm și o tablă de scris, potrivită și pentru terapie, și pentru pregătirile celelalte. Ne mai este necesar un videoproiector, niște mobilă, o bibliotecă, lucruri care să întregească spațiul, dar pentru început putem funcționa așa.

Nu a fost ușor dar dacă începi ceva, Dumnezeu trimite ajutor, și oameni, așa am reușit.

Cel mai important este că Dumnezeu ne-a trimis oamenii care să lucreze cu tineri. Dacă aveam spațiul și îl țineam gol, ce folos? Aici este lucrarea lui Dumnezeu și a Sfântului Nicolae, că ne-a trimis și oameni. Faptul că acești oameni vin fără să fie remunerați este un dar, pentru aceste timpuri, un model de urmat.  Copiii sunt receptivi, și oamenii din parohie au primit cu bucurie proiectul; el se numește Centrul Cultural Misionar Social și de Tineret Sfântul Ierarh Nicolae, pentru că însăși biserica este sub ocrotirea Sfântului Nicolae, despre care știm că a fost un mare iubitor de semeni, mai ales de copii. Sperăm să fie de folos tuturor.

Ce sfat aveți pentru tineri?

Tinerii noștrii din păcate, foarte mulți dintre ei sunt dezorientați. Nu își găsesc repere, în primul rând morale. I-aș îndemna să nu uite de valorile noastre românești, de ceea ce ne-a ținut de-a lungul veacurilor și să își respecte familia, părinții. Din păcate foarte mulți părinți vin și se plâng, nouă preoților, că odraslele lor s-au îndepărtat, s-au înstrăinat, nu mai comunică. Acest lucru vine și de la înstrăinarea noastră de Dumnezeu, când ne îndepărtăm de El ne îndepărtăm și unii de ceilalți. Sfatul meu este să țină legătura cu părinții lor, cu Biserica, cu tot ceea ce am primit noi de la înaintașii noștrii și ne-a călăuzit spre prezent și viitor.

Există potențial și de aceea, acest centru este pentru copii, vrem să îi formăm pe aceștia ca ei să ducă mai departe, ei să ne schimbe pe noi, ei vor fi cei cărora noi le vom preda ștafeta și vor fi credincioșii de mâine, oamenii societății de mâine.

Sperăm să le ajungă la suflet ceea ce facem și de aici șă ajungă credicioși buni ai Lui Hristos.

Sfanta Liturghie se continuă prin lucrarea filantropică de la Centrul social al Parohiei prin slujirea aproapelui, încercând să împletim Liturghia cu filantropia. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și vor fi în continuare sprijinând activitatea acestui centru.

 

Altruismul ar trebui să ne caracterizeze pe fiecare dintre noi.

Altruismul este un sentiment sau un comportament care presupune sacrificiul personal în favoarea altora. Este vorba de o stare de spirit în care persoana se gândeşte la ceilalţi mai mult decât la ea însăşi şi acţionează pentru a le face bine. Altruismul este o calitate deosebită, care îl face pe om să fie respectat şi iubit de ceilalţi.

Unde este dorință este și putință, cu ajutorul celor din jur și al Lui Dumnezeu se înfăptuiesc toate. Din aceste activități ne putem dezvolta și putem crea în jur o lume mai bună și mai frumoasă.

Tinerii au nevoie de repere, de modele pozitive în viața lor, și trebuie ca acestea să le fie oferite în fiecare zi, pentru a nu rătăci drumul pe care îl au de parcurs în viață.

Alexandra Chirilaș

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail