La 40 de zile de la nastere, Pruncul Iisus a fost dus la Templu de Sfânta sa Mamă și Dreptul Iosif, pentru a fi dăruit ca ofrandă lui Dumnezeu, așa cum cerea vechea Lege. Evenimentul este sărbătorit de Biserică în fiecare an pe 2 februarie, cu aceasta ocazie având loc și slujba de purificare a mamei.
De asemenea, tot acum este menționantă și Ziua ursului, puternicul „rege” al pădurilor.
Regula strictă era în acele vremuri ca femeia ce a născut un prunc de parte bărbătească să nu păşească în Lăcaşul sfânt timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestui termen mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării.
Biserica ortodoxă îl aşează pe Pruncul Iisus în centrul evenimentului de azi, iar Sărbătoarea se încadrează în suita momentelor sacre dedicate Mântuitorului. În schimb la catolici se numeşte Curăţirea Sfintei Marii şi se pune accent pe persoana Fecioarei – Mamei Pruncului Sfânt.
Sărbătoarea a fost introdusă la Roma în 494, înlocuind vechea serbare păgână care îl cinstea pe Zeul Pan, ocrotitorul turmelor şi duşmanul lupilor. În Răsărit, praznicul a fost introdus în anul 526 de Împăratul Iustin.
În ţara noastră, ca şi în multe părţi ale Europei, dar mai cu seamă în rândul nordicilor, s-a încetăţenit obiceiul observării comportamentului lui… Moş Martin în această zi. Data de 2 februarie a ajuns chiar un fel de reper meteo, anticipându-se starea vremii în perioada premergătoare primăverii în funcţie de comportamentul ursului: dacă astăzi îşi vede sau nu umbra. Peste Ocean, în Statele Unite, se numeşte „Ziua Cârtiţei”, devenită sărbătoare folclorică tot mai populară care îl are în centrul atenţiei pe Phil, un sobol despre care unii cred că poate prezice sosirea primăverii mai repede sau mai târziu.
Ursul a fost considerat încă din vechime un animal-oracol, având un rol simbolic în percepţia populară, comportamentul său indicând adesea fără greş dacă vremea se va înrăutăţi sau nu, dacă iarna va mai dura sau va veni o primăvară timpurie.
Se spune că pe doi februarie înainte de prânz, în caz că avem de-a face cu o zi cu soare, e posibil ca ursul să iasă din bârlog. Dacă îşi vede umbra proiectată pe zăpadă, intră la loc în adăpost şi se culcă încă şase săptămâni, ceea ce înseamnă că tot atât va mai ţine sezonul friguros! În caz că afară e timp înnourat şi nu-şi poate zări umbra, va mai zăbovi pe afară, semn că iarna o să dispară cât de curând şi se va încălzi treptat.
Se pare că ar exista unele indicii că încă de pe vremea dacilor acest masiv mamifer omnivor era admirat, fiind privit cu teamă şi respect. El apare drept un animal sacru în felurite legende şi povestiri legate de viaţa sălbăticiunilor. Se ştie că ursul mănâncă fructe de pădure, miere, primăvara chiar …paşte iarba proaspătă, nu se atinge de mortăciuni, precum lupul. Nu atacă omul decât atunci când este încolţit.
Din vechime există multe obiceiuri, datini legate de existenţa sa. Medicina populară utilizează şi azi cu succes grăsimea şi părul de urs, blana având funcţie estetică, decorând cabanele vânătoreşti, iar dinţii reprezintă talismane. Pe vremuri, în naivitatea lor oamenii de la ţară considerau că pruncii lor pot fi la fel de sănătoşi şi puternici ca un urs, dacă în 2 februarie sunt unşi pe faţă şi pe mâini cu grăsime de urs procurată de la vânători. Persoanele bolnave de „sperietură” trebuiau afumate cu păr de urs. Unii mergeau şi mai departe, în semn de apreciere pentru acest impunător „Rege al pădurilor din Carpaţi”, botezând-şi odraslele…Ursu sau Martin.
Din vechime există multe obiceiuri, datini legate de existenţa ursului. Medicina populară utilizează şi azi cu succes grăsimea şi părul mamiferului, iar capul său împăiat şi blana constituie trofee vânătoreşti, având şi funcţie estetică în decorarea cabanelor montane, iar dinţii reprezentă talismane.
Concetăţenii în etate îşi amintesc anumite scene pitoreşti. Cu ani în urmă puteau fi observate prin comune şi sate cete de ursari, ce dădeau spectacole şi făceau deliciul privitorilor, mai cu seamă al prichindeilor.
Acest mamifer puternic a fost considerat încă din vechime un animal-oracol, având un rol simbolic în percepţia populară, reacţia sa în această zi magică indicând adesea fără greş dacă vremea se va înrăutăţi sau nu, dacă iarna va mai dura sau va veni o primăvară timpurie.
Urmează să vedem în această primăvară cum se va respecta (sau nu?) tradiția…
Horia C. Deliu
