Incendiul izbucnit duminică în localitatea Comandău, care a afectat mai multe locuinţe în care se aflau aproape 20 de persoane, a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna.
Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor s-a stabilit că incendiul a izbucnit în bucătăria unui apartament şi a afectat apoi alte apartamente învecinate.
„În incendiu a ars acoperişul unei clădiri de locuit colectivă, cu regim de înălţime parter şi etaj, parţial pe o suprafaţă de aproximativ 600 mp. Incendiul a izbucnit din bucătăria unui apartament şi a afectat şi celelalte 9 apartamente alipite acestuia: interiorul a 4 apartamente a ars în totalitate, 2 în proporţie de 50% respectiv 70%, 2 apartamente au ars în proporţie de 10% şi acoperişul unui apartament a ars pe o suprafaţă de cca. 2 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit electric”, se arată într-un comunicat de presă remis luni AGERPRES.
Reprezentanţii ISU au precizat că peste 30 de pompieri militari şi voluntari au intervenit pentru stingerea incendiului, intervenţia, care a durat mai bine de 8 ore, fiind dificilă din cauza temperaturii foarte scăzute.
În locuinţele distruse de incendiu locuiau aproape 20 de persoane, printre care şi trei copii minori.
Primarul localităţii Comandău, Kocsis Bela a făcut un apel public pe Facebook pentru sprijinirea persoanelor sinistrate, donaţiile în bani putând fi făcute în conturile: IBAN: RO61 BREL 0005 5082 2335 0100 şi Revolut: 0758 331 484, cu menţiunea „Donaţie – Comandău”. `
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES
Sursa foto: ISU Covasna