– consideră eleva Diandra Nicoleta Pavel, care a primit o Diplomă de Excelenţă din partea Poliţiei, pentru un gest frumos.
– Un gest nobil, ce denotă spirit civic, te-a scos zilele trecute din anonimat, dragă Diandra Nicoleta Pavel, elevă în clasa X-a la Tg. Secuiesc. Plăcut impresionată, conducerea Poliţiei locale ţi-a acordat o Diplomă de Excelenţă, iar presa locală a menţionat episodul. Povesteşte-ne pe larg ce s-a întâmplat.
– Ei bine, într-o seară recentă, împreună cu câţiva prieteni căutam o locaţie pentru a ne distra în weekend. Ne aflam în apropierea unui club şi ne perindam prin zonă, când la un moment dat eu am zărit pe o bancă un… portofel. Probabil că îi căzuse cuiva din buzunar. Primul impuls a fost să-l iau şi să anunţ la Poliţie. Am avut prezenţa de spirit să-mi rog mai întâi prietena, să rămână lângă mine. Vroiam să văd ce e în el, nu de alta, dar poate persoana păgubaşă îl căuta de zor şi văzându-l în mâinile mele, s-ar fi creat altă impresie. Te poţi aştepta la orice, nu? Împreună cu prietenii de faţă am acţionat ca o echipă. Am sunat la Poliţie, am predat preţiosul obiect ce conţinea acte, bani, şi imediat a început operaţiunea de identificare a păgubaşului. Ne-am bucurat, în final, că totul a decurs bine. De fapt, a fost un gest normal, firesc, pe care l-ar fi făcut, poate, şi alţii.
– Frumos, oricum. Ce ne poţi spune în plus despre tine, Diandra?
– O mulţime de lucruri. Însă nimic extraordinar.
– Să le auzim, totuşi…
– M-am născut pe data de 3 octombrie 1995, la Târgu Secuiesc. Urmez Liceul „Gabor Aron” şi termin în curând clasa a X-a. Nu am fraţi şi surori, pot spune că am fost şi sunt o răsfăţată. Fiind singură la părinţi, mă aflu mereu în centrul atenţiei lor. Deşi m-am obisnuit cu acest statut privilegiat, uneori mi-aş fi dorit să am parte de protecţia sau micile lupte cu un frate mai mare. Noroc de un verişor, cu care în copilărie am respectat aceste „reguli”.
– Din ce zodie faci parte?
– Balanţă.
– Crezi în semnele zodiacale?
– O da, aici m-aţi nimerit în plin. Am dezvoltat chiar o mică pasiune pentru acest domeniu. Caracteristicile Balanţei mă definesc perfect. Starea mea de spirit este mai tot timpul în echilibru. Atunci când se schimbă şi apar lucruri mai speciale, le scriu. Am un “coleg” în spaţiul virtual căruia i le împărtăşesc, iar el mă provoacă mereu să le scriu.
Fata cu Diplomă
– Despre partea de creaţie literară vom mai vorbi ceva mai încolo. Acum vreau să ne împărtăşeşti impresiile de la festivitatea organizată de conducerea Poliţiei Tg. Secuiesc. Ce-ai simţit?
– Am trăit un sentiment foarte plăcut. M-am bucurat să aud că “am făcut ceva special pentru comunitate”. M-a onorat iniţiativa domnului comisar-şef Florin Popa, care mi-a înmânat Diploma de Excelenţă, mi-a strâns mâna şi m-a felicitat, exprimându-şi satisfacţia că am contribuit la găsirea unui obiect de valoare ce părea pierdut.
– Colegii tăi cum au reacţionat?
– S-au bucurat, m-au felicitat şi ei. Ţin ca şi pe această cale să spun, în mod public, că împreună cu ei am dus la bun sfârşit operaţiunea !
– Dar părinţii tăi ce-au zis?
– Mama şi tata au reactionat la fel. S-au bucurat, iar mai târziu au început să facă unele glume pe seama …”popularităţii” mele în creştere. Iar după acest interviu… o să ajung şi mai “Mare”!!!
– Ai mai obţinut vreun „trofeu” până acum?
– În afara de premii scolare, nu.
– Apropo, te-ai întâlnit finalmente cu posesorul portmoneului? Aşteptai vreo mică… recompensă materială sau doar o vorbă bună?
– Nu, nu-l cunosc. Iar aşteptări speciale nu am avut. Stiam din capul locului că procedez corect, că fac un lucru bun, fără să primesc ceva în schimb. Nu aş fi îndrăznit să procedez altfel. Am crescut în spiritul credinţei, al corectitudinii. Principiile mele sunt destul de aspre, asa că m-ar fi mustrat conştiinţa, dacă procedam altfel.
Valori în care trebuie să crezi
– Care sunt câteva din acele principii ?
– Sinceritatea şi corectitudinea sunt cele mai importante. Deşi astăzi nu prea le mai întâlneşti în toate “curţile”.
– Ce reprezintă onoarea pentru tine?
– Hmm. Onoarea? E o noţiune complexă. Să zicem demnitate, cinste. O valoare morală la care ţin. De fapt, fiecare om gândeşte cred la fel, fiind apreciat după măsura în care se respectă pe el şi pe ceilalţi .
– Ce calităţi apreciezi la oameni?
– În primul rând, sinceritatea. Apoi respectul. Şi modestia. Cer sinceritate de la ceilalţi şi, bineînteles, ofer sinceritate! Îmi plac oamenii direcţi, care spun ceea ce îi deranjează. Totodată, apreciez perseverenţa în muncă, atitudine ce mă caracterizează, cred, şi pe mine.
– Ce nu-ţi place ?
– Egocentrismul. La urma – urmei, nu toată planeta se învârte în jurul cuiva! Nu accept nici făţărnicia.
– Ai materii preferate la şcoală?
– Da, limbile străine, istoria. Îmi place mult ora de T.I.C. (Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiei), despre care se comentează atât de mult în prezent pe Internet.
– Ce vrei să faci după terminarea liceului? O să urmezi o facultate?
– Fireşte. Este cursul firesc al vieţii şi optez pentru a-mi continua studiile.
– Ce anume şi unde?
– Încă nu sunt foarte decisă, dar îmi surâde domeniul politic, eventual mass-media. Oricum, mai e vreme să mă decid. Anii de studenţie aş vrea sa îi petrec într-un centru universitar mare. Dacă e posibil, în Capitală. Aş vrea să mă „pierd” după ore pe străzile aglomerate, în parcurile celebre despre care am citit în cărţi.Mă fascinează „Micul Paris”, Centrul lui vechi, Cişmigiul, muzeele…
– Ca să-ţi împlineşti visul studiezi, iei meditaţii?
– Da. Iau meditaţii doar la mate. Am un evantai destul de larg de materii pe care trebuie să le stăpânesc, iar acumulările actuale îşi vor arăta roadele mai târziu. Cel puţin aşa sper…
– Alte „slăbiciuni”?
– Îmi place să citesc şi să scriu.
– După cum te exprimi şi gândeşti, mi-am dat seama.
– Din păcate, datorită multiplelor activităţi ce se ivesc la şcoală zi cu zi, şi care încarcă programul, în ultima vreme am cam ignorat asemenea preocupări de suflet. Sper să le reiau, în vacanţa de vară. Deocamdată mai evadez pe blog. Acolo îmi aştern gândurile, ideile. Lectura se încadrează între preferinţele mele şi nu poate lipsi.
– Îţi place poezia? Scrii versuri?
– Ce pot să spun? Sigur, poezia este frumoasă, însă nu este atât de aproape de inima mea, pentru a exersa. Mă dedic prozei. Îmi oferă o mai mare libertate de exprimare, de manipulare a ideilor. Am, totuşi, câteva poezii ale mele, la care ţin.
– Ce fel de fire eşti: romantică, realistă?
– Sunt destul de visătoare. Presupun că e o combinaţie între romantism şi realism. Oricum, încerc să fiu şi cu picioarele pe pământ. Dar când mi-e bine, prefer să visez. Socotesc că dacă nu avem o asipiraţie, un scop la care să ne gândim, poate că mulţi dintre noi nu am fi atât de buni în ceea ce facem. Visurile ne ţin în viaţă!
Pasiuni, idoli, visuri
– Care îţi sunt idolii? Ce fel de cărţi citeşti? Ce filme îţi plac?
– Nu pot să spun că am idoli, însă ţin la câţiva eroi. De pildă, o apreciez pe Ioana D’Arc pentru tăria ei morală, dar şi fizică. A fost o adevărată luptătoare, deşi era fată. Şi-a ascultat îndemnurile interioare şi nu a renunţat. Un alt personaj asupra căruia m-am oprit este Mata Hari. Am citit o carte interesantă despre ea. Mi s-a părut a fi o persoană controversată, misterioasă. Mi-a cam înşelat asteptările, pentru că avea o fire duplicitară, înclinată spre mârşăvie şi linguşeală. Exact trăsăturile ce-mi displac la un caracter. Însă, m-a impresionat felul în care s-a folosit de feminitatea sa, pentru a obţine ce vroia . Până la urma, fiecare fată, femeie trebuie să ştie să-şi utilizeze din când în când acest “as din mânecă”. O altă personalitate care m-a impresionat a fost Regele Carol al II-lea, tot “Balanţă”. El a ales iubirea înaintea celorlalte lucruri importante legate de Ţară. Ceea ce m-a impresionat. Citesc tot felul de cărţi, urmăresc filme prihologice, mai puţin pe cele cu teme de război. Îmi plac mult povestirile din perioada interbelică. Au un parfum aparte.
Timp liber
– Cum îţi petreci timpul liber? Mergi la concerte, spectacole?
– Deseori sunt alături de prietenii mei. Plus că socializez în spaţiul virtual. Nimic special, lucruri normale pentru orice adolescent. Iar la spectacole merg doar când am ocazia.
– Care este ultima carte pe care ai terminat-o?
– „Madame Bovary”, de Flaubert.
– Dar film vizionat?
– „Desert Flower”; un synopsis şocant şi realist. Merită văzut!
– Îţi place un oraş anume? În ţară sau peste hotare?
– După cu v-am spus, doresc să stau o vreme în Bucureşti. Şi, cine ştie?, poate mai încolo mi se va ivi o şansă de a pleca în străinătate.
– După ce deviză te ghidezi în viaţă?
– Nu i-aş zice chiar o deviză, însă e un sfat foarte bun, o maximă a lui Franz Kafka : „Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit”. Interesant şi adevărat.
– Îţi pare rău de pe acum – deşi mai ai doi ani – că o să te desparţi de liceu, de colegi, de profesori?
– Bineînteles. Despărţirea de cei la care ţii este grea. Normal că îmi va fi dor de prieteni, de unii profesori, de momentele haioase, fericite, petrecute la liceu. Chiar şi din cele mai puţin fericite am învăţat cu siguranţă ceva ! Iar cu unii colegi mă voi mai întâlni, fiindcă ne-am aliat ca să câştigăm bătălia cu studenţia în Capitală.
– Cum crezi că va fi saltul de la statutul de elevă, la cel de studentă?
– Uriaş! Va fi timpul care o să ne pună în cârcă multe responsabilităţi. Vremea maturităţii se apropie, a luării unor decizii importante (adesea fiind singuri, sub presiune). Multe alte greutăţi, încercări, ce ne vor face adulţi. Toate acestea sunt necesare, fireşti, şi ne călesc.
– Ce crezi că vei face, să spunem, peste un deceniu?
– Nu m-am gândit. Dacă voi avea o carieră politică, vreau să călătoresc în diferite colţuri ale lumii. Oricum, mă văd o persoană entuziastă, dornică de muncă.
– Aşa să fie, Diandra Cătălina Pavel!
– Vă mulţumesc!
Horia C. Deliu
