Sute de pachete cu alimente, dar și cu dulciuri au fost pregătite și distribuite în localități din județele Covasna și Harghita, în cadrul unei acțiuni caritabile ample, cu scopul de a împărți bucurii și de a aduce speranță în sufletele a numeroase familii, vârstnici, adulți și copii cărora viața de zi cu zi le pune pe umeri greutăți și provocări felurite.

Acțiunea, inițiată și coordonată de părintele Cristian-Anthonio Pintrijel, din Zăbala, preot la Paraclisul „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” și „Sfinții Mucenici Doctori fără de Arginți Cosma și Damian din Roma” al Spitalului de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Geza” din Stațiunea Covasna, s-a derulat sub genericul „Împărțim bucurii”, fiind pregătită din timp.  Nu a fost, însă, o acțiune singulară, întrucât părintele Pintrijel și familia sa se implică de mulți ani în acțiuni de la suflet la suflet, atât în preajma marilor sărbători, dar și fără o ocazie anume.

„Cum s-a născut această acțiune, nu știu să vă spun. Pot să spun doar că s-a născut. Asemeni unui copil: un copil, când se naște, se naște. Așadar, acțiunea a venit firesc (…). Totul a pornit acum aproximativ 5 ani de zile și cred că de Crăciun a fost prima astfel de acțiune. Pe atunci, eu mă costumam în Moș Crăciun și împărțeam cadourile, pachetele pe care reușeam să le pregătim. Cum spuneam, totul a curs firesc și în fiecare an, acțiunea a crescut ca număr de beneficiari și ca resurse financiare puse la bătaie…”- a declarat părintele Cristian -Anthonio Pintrijel.

În acest an, sute de pachete, atât cu produse potrivite pentru a avea o masă îmbelșugată, de sărbători, cât și pachete cu dulciuri, au fost pregătite pentru aproximativ 400 de beneficiari din localități covăsnene și harghitene.

„Acum am ajuns la aproximativ 100 de familii, însemnând undeva la 300-400 de beneficiari, inclusiv copii. 120 de pachete au fost exclusiv pentru copii”- ne-a spus părintele.

Un pachet cu alimente a avut greutatea de cca. 30 de kilograme,  fiind alcătuit din produse alese cu atenție, conținând nu doar produse alimentare, ci și produse de igienă (parfum, perie de dinți, deodorant etc):

„În premieră, de această dată, înainte de a pleca la cumpărături, m-am dus și am configurat un pachet cu tot ce ar fi nevoie pe o masă de sărbători, dar o masă îmbelșugată, fără să facem rabat de la nimic. Sigur, au fost produse de nivel mediu, deci nu cele mai scumpe, dar m-am uitat foarte atent pe etichetă și am ales ceea ce aș mânca eu, pentru a pune în pachetele pe care le-am oferit. Astfel, am ales 7 feluri de mezeluri pentru fiecare pachet, lactate de multe feluri, ouă, ulei, cozonac etc. Ceea ce am urmărit a fost să fie o masă cu de toate, cu anumite alimente pe care beneficiarii nu și le-ar permite, poate, în restul anului. Nu ne-am dorit să avem pachete alimente de bază, ci altfel… mai mult, intenționat nu am pus în pachete și făină, de exemplu, pentru că m-am gândit că unele persoane la care vom ajunge nu vor avea unde să folosească făina – neavând un cuptor, de exemplu. Dacă erau familii numeroase, cu mai mult de 2-3 copii, ofeream două pachete, iar pentru fiecare copil din familie, am oferit un pachet extra, cu dulciuri”- ne-a explicat părintele Pintrijel.

Cine îi ajută pe săraci, îl împrumută pe Dumnezeu…”

Deși au existat momente de cumpănă, cum a fost cel din prima zi de cumpărături, când valoarea produselor din coșul de cumpărături a fost mai mare decât cea preconizată și când părintele Pintrijel a fost pus în situația de a alege între a pregăti pachete cu produse mai puține sau a restrânge numărul beneficiarilor, acesta nu a renunțat și a decis că va merge mai departe, așa cum s-a gândit inițial, fără a modifica nimic, chiar dacă acest lucru a presupus încă un efort, atât din partea sa, cât și din partea familiei sale.

„Când am ajuns la casa de marcat și mi s-a spus cât costă un pachet de alimente și unul de dulciuri, am spus: E prea mult… ce mă fac? Scot din alimente sau micșorez numărul beneficiarilor? Am decis să nu fac nici una, nici alta. Am decis că merg înainte (…). Niciodată, Dumnezeu nu rămâne dator! Chiar dacă ai pus tu, din buzunarul tău o anumită sumă, la Dumnezeu există acea Lege a compensației și asta am văzut-o nu o dată, ci de foarte multe ori. Spunea cineva foarte frumos: Cine îi ajută pe săraci, îl împrumută pe Dumnezeu! Dacă îl împrumuți pe Dumnezeu, Dumnezeu nu rămâne dator. Pe săraci, Dumnezeu îi numește frații cei mai mici. Dacă ați făcut unuia dintre acești frați ai mei mai mici, un bine, mie mi-ați făcut. Așa că, am simțit acea confirmare lăuntrică, faptul că aceasta este calea. Am simțit în suflet o bucurie, o liniște, o pace. Dumnezeu mi-a confirmat că așa e, că așa trebuia să fac! Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!”- a transmis părintele.

După zile întregi de pregătiri, după ce totul a fost pus la punct în cele mai mici detalii, caravana „lui Moș Crăciun” a pornit la drum, să împartă bucurii, așa cum și-au propus cei implicați, ajungând în prima zi (în 21 decembrie a.c.), în județul  Harghita, la Miercurea Ciuc, Plăieșii de Jos, Plăieșii de Sus, Imper, Iacobeni.

„Am poposit prima dată la Miercurea Ciuc, unde ne-am întâlnit cu oameni a căror viață nu e lipsită de grija zilei de mâine, persoane cu mari nevoi materiale, unele provenite din centre de plasament, acum adulți cu familii cu mulți copiii, alții oameni siguri, care își trăiesc zilele din mila altora în adăposturi de noapte, sau unde numai Dumnezeu și ei știu.

Pe o parte dintre ei i-am găsit, pentru ceilalți semeni ai noștri, a căror viață e binecuvântată de Dumnezeu prin compasiunea și grija semenilor și pentru care acest gest de mic ajutor contează, le-am lăsat pachetele la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc de unde și le vor ridica personal.

A urmat popasul nostru într-un loc unde românii se reîntâlnesc cu limba maternă foarte rar, numai în duminici și marile sărbători, în biserica ortodoxă din satul Imper, comuna Plăieșii de Jos, unde slujește vrednicul părinte Ioan Lupu, care păstorește credincioșii ortodocși din comuna Plăieşii de Jos, de care aparţine cinci sate: Imper, Iacobeni, Plăieşii de Jos şi de Sus şi Caşinu Nou.

(…) Am cercetat 35 de familii, din satele Imper, Iacobeni, Plăieşii de Jos, în multe cazuri oameni siguri și bătrâni, români doar în simțire, dar nu și în grai, familii de români ai căror copii mici (vreo 12 de toți) învață la școală românească din sat, iar cei mai măricei studiază la școlile românești din Miercurea Ciuc sau familii mixte.

Și în aceste locuri, pe o parte dintre semenii noștri – mai ales copiii plecați la școală, sau bătrâni, care din cauza vârstei, au zăvorât spre asfințitul soarelui poarta- nu i-am găsit acasă, așa că le-am lăsat pachetele la vecini sau la părintele Ioan, la casa parohială și le va duce sfinția sa zilele următoare.

Au fost clipe în care emoția și bucuria, de cele mai multe ori ne-au fost transmise nu prin vorbe, ci prin limbajul non-verbal al chipului și corpului, care transcende orice limbă și context socio-cultural.

O zi minunată, oameni minunați, peste 150 de pachete și alte daruri și mai ales … multe bucurii! Mulțumiri alese celor ce au dăruit cu dragoste și au înțeles că a spune DA când e nevoie, valorează mai mult decât milioane de declarații!

Mulțumiri alese și celor ce s-au trudit de dimineața de la ora 8.00 până seara la ora 18.00 pentru a împărți bucurii – membrii caravanei lui Moș Crăciun!”- transmitea părintele, după prima zi de deplasare a caravanei.

 

„Biserica nu i-a uitat…”

Tot despre acea zi, pr. Pintrijel ne-a spus: „La Miercurea Ciuc am ajuns și la persoane care înnoptează în adăposturi de noapte și la adulți proveniți din centre de plasament, iar pentru aceștia, pachetul a fost personalizat – fără a mai pune în acesta produse pentru gătit, ci am pus altele: produse pe care ei să poată să le consume deja, hrană rece, dar am adăugat și produse de igienă – deodorant, parfum (…).  Un alt moment cu încărcătură emoțională a fost când am ajuns în comuna Plăieșii de Jos, la în jur de 35 de familii, care nu mai vorbesc limba română, ci doar o ascultă când merg la biserică, iar mulți dintre ei nu mai pot ajunge la biserică, iar pachetele acestea au fost un gest din partea Bisericii, ca mamă… a mers Biserica la ei, dacă ei nu mai pot ajunge la ea, un gest care dorea să transmită că Biserica nu i-a uitat. ”- a declarat părintele Cristian – Anthonio Pintrijel.

A doua zi (miercuri, 22 decembrie a.c.), pachetele au fost distribuite în Covasna, în zona Voinești, dar și în Oituz, Mărtănuș și Ojdula.

„Ziua a debutat cu … misiunea MOȘ CRĂCIUN, la Grădinița cu Program Prelungit din Covasna, grupele mică, mijlocie, mare și creșă…unde Moșul (în persoana pr. Pintrijel, costumat – n.r.) și-a încărcat bateriile sufletești, a luat o doză maaare de energie (…). În partea a doua a zilei, caravana a poposit la familiile în lipsuri și nevoi din localitatea Covasna, cartierul Voinești. Au fost întâlniri pline de emoție și … surprinzătoare … între case frumoase și îngrijite de oameni bravi și gospodari, să descoperi familii, persoane singure sau prunci nou-născuți cu povești de viață triste.

Aproapele nostru, trebuie să fie, în primul rând, cel mai aproape de noi, ruda, vecinul…cel din comunitatea noastră. Am ajuns spre seara și la comunitatea de oameni necăjiți din Oituz – în colonie. Aici este o poveste care a început acum 5 ani … o imagine tristă a unei Românii a anului 2021-2022. Oameni și familii cu povești care mai de care mai triste, lupta pentru supraviețuire, însă, în același timp, exemple deosebite de familii, care în toată sărăcia și nevoile lor, știu să ofere un mediu familial armonios și o educație adecvată copiilor lor.

Din păcate, este mult prea puțin a-i cerceta de 2 ori pe an.

Oituz este cu siguranță o poveste care va continua a se scrie și peste ani.

Terminând misiunea de la Oituz, am poposit la Mărtănuș pentru puțin timp, apoi am „zburat” către localitatea Ojdula spre orele 22.00, unde, cu ajutorul nemijlocit al părintelui paroh Valentin Cosneanu, am vizitat, dând…”deșteptarea”, câteva familii, unde „lipsurile sunt pâinea cea de toate zilele!”- transmitea părintele, după a doua zi a caravanei.

 

De la suflet, la suflet

Caravana lui Moș Crăciun a fost la drum și ieri, în 23 decembrie, pentru a treia zi de deplasare și ultima.

„În prima parte a zilei, am continuat distribuirea de pachete în orașul Covasna, până am finalizat lista cu familiile pe care le-am avut în vedere pentru o mică mângâiere.

După – amiază, am purces spre localitatea Păpăuți. Călăuziți de vrednicul părinte paroh Pintilie Gigi, am vizitat câteva familii numeroase cu nevoi deosebite, întâlnind astfel chipuri luminoase și pline de bucurie și inimi pline de credință. Misiunea noastră avea să se termine în comuna Zăbala, localitatea-mi de domiciliu. Aici aveam să descoperim povești de viață cutremurătoare.

Când Dumnezeu îți oferă șansa de a cunoaște cazuri de reală suferință și semeni în nevoi speciale și lipsuri extreme, atunci virtutea recunoștinței față de binecuvântările pe care Divinitatea le-a revărsat și le revarsă din belșug peste propria viață se impune ca un imperativ de fiecare clipă. Până nu cunoști cazuri de reală suferință, nu știi să prețuiești ceea ce ai. Și totuși, ne impresionează profund, însă de cele mai multe ori uităm prea ușor și redevenim nerecunoscători și nemulțumitori față de ceea ce am primit în dar de Sus, fie că e vorba de viață în general, locul de muncă, familie, realizări ș.a., și ne lăsăm ușor mușcați de veninosul șarpe al invidiei, care produce atâta pagubă sufletească și dezbinare între semeni.

Un om bogat sufletește învață să fie mulțumit cu puțin și nu își dorește niciodată mai mult pentru a fi ca alții!

A fost zi minunată, cu momente emoționate, oameni minunați, deosebiți, povești de viață marcante, 75 de pachete și alte daruri și mai ales … muuuulte bucurii…

Mulțumiri alese celor ce au dăruit cu dragoste și au înțeles că a spune DA când e nevoie, valorează mai mult decât milioane de declarații!

Mulțumiri alese și celor ce s-au trudit de dimineața până seara pentru a împărți bucurii – membrii caravanei lui Moș Crăciun!

A fost aproape o săptămână de trudă cu mare satisfacție sufletească … retrăind iarăși acel sentiment deosebit pe care ți-l oferă realitatea mărturisită de Domnul Hristos, care a spus: „Mai fericit este a da decât a lua.” (Faptele Apostolilor 30, 35)

Pentru toate se cuvine să-I mulțumim Lui Dumnezeu și să zicem cu toată simțirea: „Slavă Ție Doamne, Slavă Ție Doamne, Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!”)”- a relatat părintele Cristian – Anthonio Pintrijel, după cea de-a treia zi a acțiunii de … împărțire a bucuriei.

Acesta a transmis mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în derularea acestui eveniment amplu, care a presupus un efort deloc de neglijat, nu doar financiar.

„Nu am făcut campanie de strângere de fonduri pe internet, pentru că am experiența acțiunii de acum aproximativ 3 ani, când am făcut campanie pe internet și când nu au răspuns decât vreo patru – cinci persoane. Astfel, de această dată, am trimis mesaje prietenilor mei de suflet – în primul rând, fiii duhovnicești, cunoscuți de la mine de acasă, din Suceava, cunoscuți, apropiați de aici din zonă, câtorva oameni care au trecut pe la Paraclis și cu care am o relație apropiată, care sunt legați sufletește de mine și de Paraclis. Au răspuns, deci, oamenii apropiați, dar și câțiva angajați ai Spitalului de Cardiologie. Dumnezeu să îi răsplătească pe cei care au răspuns apelului nostru și au adus bucurie celor din jur! Noi am fost doar purtătorii de cuvânt ai dumnealor, ai celor care au decis să se implice. Noi, singuri, nu am fi reușit! Mulțumiri tuturor!”- a declarat părintele Pintrijel.

Acesta a lansat un apel, către cei din jur, să își arate ajutorul ori de câte ori au ocazia, nu doar de sărbători:

„Lansez, pe această cale, un apel către covăsneni și nu numai, de a-i ajuta mereu pe semeni, de a-i susține pe cei fără posibilități, mereu! Să oferim șanse, tinerilor, copiilor cărora li se pare că nu mai au acele șanse, să deschidem uși pentru aceștia, dar nu numai!”- a transmis părintele Cristian – Anthonio Pintrijel.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail