O veste bună pentru melomani: Filarmonica Brașov pregătește un nou proiect digital – „Amplify Concerts” – care combină muzica simfonică și cea… modernă, program ce va fi la îndemâna oricărui ascultător, fără să mai fi nevoit să se deplaseze în sala de concert de la „Patria”.  În felul acesta se amplifică emoția estetică a admiratorilor contemoporani ai „Terpsihorei”  (Muza dansului și a muzicii în Perioada Clasică, menționată de Hesiod și Pindar) audiind și vizionând concerte inedite. Care vor fi susținute de ansambluri muzicale sau trupe cunoscute din țară și din străinătate, ce vor evolua alături de artiștii Filarmonicii Brașov, manifestările fiind transmise în direct, ulterior urmărindu-se și înregistrările.

Transmisii liveonline

După succesul pe care l-au avut transmisiile live-online de anul trecut și din prima parte a lui 2021, Filarmonica brașoveană a inițiat în perioada aprigă de Pandemie un nou proiect original pentru  marele public iubitor de sonorități elevate. Se numește „Amplify Concerts” și așa cum arată și numele este  un  concept  ce își propune să amplifice mesajul muzical al instituției organizatoare, fiind  co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), ne-a precizat PR. Iosif Trif. În cadrul proiectului  Filarmonica Brașov va realiza o serie de înregistrări video, în care diferiți interpreți de renume din lumea muzicii rock, pop, jazz, aflați în țară sau în apropierea Brașovului, vor fi invitați să interpreteze piese din repertoriul lor alături de membrii prestigioasei Orchestre simfonice brașovene.

Primul concert din această serie a fost înregistrat zilele acestea la „Sala Patria” și i-a avut ca protagoniști pe membrii grupului  bucureștean „Vița de Vie”, care au cântat alături de Orchestra Filarmonicii, dirijată de maestrul Cristian Oroșanu. Concertul digital s-a bucurat de o scenografie deosebită, iar piesele din program au fost melodii de referință din repertoriul trupei rock, precum hiturile ”Alungă tăcerea”, ”Hai Hui”, ”Praf de stele”,  ”Luna și Noi”. Cu ocazia filmării primului concert din această serie, managerul Filarmonicii Brașov, pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu, a declarat: „Amplify Concerts este demersul nostru de a creea un nou cadru al conceptelor de concert. Astfel am realizat concertul digital într-un cadru intim cu scenariul și regia proprie la Sala ”Patria”. Am dorit să asociem nume rezonante ale scenei pop/rock și jazz cu Orchestra simfonică. Scopul acestor manifestări este promovarea muzicii interpretate de orchestră în rândul unui public nou, prin propunerea unor abordări inovatoare ce combină muzica clasică cu genuri populare. Mă bucur că putem face accesibile aceste înregistrări unui public cât mai larg prin intermediul platformelor digitale și prin parteneriatele realizate cu diversele platforme de publicitate din țară. Mesajul muzical al Filarmonicii Brașov va fi amplificat în curând și în cinematografe”.

Trupa Vița de Vie

Cunoscuta trupă rock „Vița de Vie”, al cărui artist emblematic este  solistul, compozitorul și producătorul Adrian Despot, a marcat peste… 25 de ani de carieră, prilej de a lansa un joc personalizat, cu coloana sonoră în opt bit. Jocul „Vița de Vie Soundcheck Attack” reprezintă de fapt povestea acestui brand muzical, în care cei cinci membrii sunt eroii principali.  Înființată în 1996, formația înregistrează primul demo în studioul lui Adrian Ordean, ocazie cu care grupul a fost botezat „Vița de Vie” de către acesta. În 1997 este lansat albumul de debut, „Rahova”, sub egida Casei de discuri „Zone Records”. În 1998 gruparea aflată relativ la început de drum, ia parte la „Turneul Hollywood Rock Tour” alături de  consacratele „Holograf” și „Timpuri Noi”. Adeptă în principal al ”Rock-ului alternativ” (gen  muzical apărut în anii 1980 și devenit extrem de popular după un deceniu, cu subgenuri care au luat naștere pe scena muzicii independente precum „Grunge”, „Brit pop”, „Gothic rock” și „Indie pop”),  noua trupă se afirmă viguros de la an la an, fiind îndrăgită mai ales de publicul tânăr. Precizăm pentru neinițiați că subgenurile amintite vor fi unificate prin tributul lor față de stilul „Punk Rock”, care a pus bazele muzicii alternative în anii ’70. Uneori,  termenul de „Rock alternativ” a fost folosit generic pentru muzica «Underground» din anii ’80, și celelalte sonorități ivite din „Punk rock”. Chiar dacă acest gen este considerat a fi rock, unele din „vlăstarele melodice” sale sunt influențate de folk, reggae, muzica electronică ori jazz.

În anul 1999 „Vița de Vie” dă marea lovitură pe piața muzicală românească prin lansarea albumului „Fenomental”, pe casetă audio și al videoclipului piesei „Basul și cu toba mare”. Albumul este reeditat un an mai târziu în format CD, conținând și videoclipul. Tot în 2000 apare videoclipul „Vino la mine”, gruparea primind ”Premiul Otto” acordat de revista ”Bravo” pentru cea mai bună formație. Împreună cu ”Timpuri Noi” iese pe piață producția „Lucky Nights Live”.  Urmează albumul „Exxtra” lansat în 2001, alături de videoclipurile „Sunetul mai tare” și „Liber”. În 2002 formația primește Premiul UPFR pentru «Cel mai bun album alternativ» – „Exxtra”. Este lansat, de asemenea, albumul „Doi” și videoclipul „Visare”, iar în 2003 apar videoclipurile „Varză” și „Totata”. În 2004 rmenționăm C.D.-ul „9704”, cuprinzând cele mai bune piese de pe primele patru albume și o piesă nouă intitulată „Îmi pasă”, pentru care înregistrează și un videoclip. ”Vița de Vie” primește premiul «MTV Best Live», performanță repetată și un an mai târziu. Membrii formației se implică  apoi în campania socială „Deschide-ți inima” împotriva discriminării persoanelor afectate de virusul HIV, iar mai târziu are loc lansarea albumului „Egon” și campania „Îmi pasă” pentru ”Asociația UpDown”. O importantă izbândă profesională o reprezintă înființarea Casei proprii de discuri ”VdV Music”.

Muzicianul Adrian Despot

Născut în 1976 Adrian Despot – numele cel mai cunoscut al trupei „Vița de Vie” – este compozitor, producător și estetician muzical. A absolvit Universitatea Națională de Muzică București, dar și School of Audio Engineering din Köln, fiind ulterior cooptat ca  membru în Comisia de Specialitate a CREDIDAM (Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți). În 1996 a participat la celebrul show de televiziune al TVR „Școala Vedetelor” (inițiat și realizat de regretatul  producător Titus Munteanu),  prilej cu care autorul acestor rânduri a scris pe larg în revista de mare tiraj a acelor ani „Ecran Magazin” despre toți tinerii artiști ce evoluau în acel proiect. La finele aceluiași an Adrian Despot va fi cooptat în Trupa rock „Vița de Vie”, fondată de către Sorin Tănase și Sorin Dănescu. Avându-l pe Adrian Despot ca solist, îndrăgita formație a lansat albumele ”Rahova” (1997), ”Fenomental” (1999), ”Exxtra” (2001), ”Doi” (2002), ”9704” (2004), ”Egon” (2007), ”Fetish”(2010), ”Acustic” (2013)”. În anul 2002, muzicienii  amintiți realizează așa cum spuneam mai înainte, propriul Studio Audio/Video, formația devenind independentă și producându-și singură materialele. Membrii actuali sunt Adrian Despot – voce, chitară, Cezar Popescu – chitară, Sorin „Pupe” Tănase – tobe (co-fondator),Adrian Ciuplea – chitară bass,  Mihai Ardelean – clape.                               ***

…Să urmărim, așadar, cu interes  noul proiect „Amplify Concerts” și să ne bucurăm de muzică bună.

                                                                                                 Horia C. Deliu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail