Anii copilăriei şi adolescenţa le-a petrecut la Craiova şi Caransebeş, oraşul natal al tatălui său. Pasiunea pentru pictură este demonstrată şi de faptul că viitorul mare artist avea deja la şase-şapte ani un şevalet propriu în atelierul tatălui său, pictorul Gheorghe Baba, renumit în pictura bisericească.
În 1926 s-a mutat la Bucureşti pentru a se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi la Facultatea de Litere şi Filosofie, notează https://muzeuldeartatm.ro. După un singur semestru, a abandonat studiile la Academia de Arte Frumoase, declarându-se descurajat de profesori şi climat. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie (1926-1930), unde a avut ocazia să asiste la cursurile susţinute de Nae Ionescu, P.P. Negulescu sau Tudor Vianu. Anii următori i-a petrecut în Timişoara, unde a intrat în contact cu un grup de artişti tineri progresişti şi protestatari, de ale căror atitudini şi abordare artistică se dezice în scurtă vreme, potrivit site-ului eualegromania.ro. Această perioadă a fost marcată de căutari şi deziluzii, iar dorinţa de a pleca în străinătate devenea tot mai pregnantă.
În 1934 a avut loc prima sa expoziţie de pictură, împreună cu tatăl său, la Băile Herculane. Aici a fost remarcat de un influent avocat din Iaşi, Omar Popovici. Prin intermediul lui, se mută în oraşul moldav şi se înscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase, la clasa profesorului Nicolae Tonitza. Deşi plecase la Iaşi cu gândul de a se întoarce peste două sau trei luni, Corneliu Baba a rămas în capitala Moldovei timp de 16 ani. În acest timp, şi-a finalizat studiile de pictură. A urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Iaşi (1934-1938), după care a devenit asistent şi profesor (1946-1950), experienţa didactică fiind continuată la Bucureşti, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1968-1977).
Din 1930, a expus la Salonul Oficial, apoi la expoziţii de stat. Începând din anul 1940, lucrările sale au fost prezente în numeroase expoziţii personale şi de grup, saloane oficiale, expoziţii româneşti în străinătate sau internaţionale (1954, 1956 – Bienala de la Veneţia, 1964 – Bruxelles, Berlin, 1966 – expoziţia „Arta non-abstractă” de la Tokyo, Berlin, 1970 – New York, 1978 – Bucureşti, Moscova, Viena, 1979 – Leningrad, Lvov, Chişinău, 1981 – Budapesta, Dresda, 1982 – Sofia, Ferrara).
În 1958, a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. În 1962, guvernul român îi va acorda lui Corneliu Baba titlul de Artist al poporului, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est. În 1990 devine membru titular al Academiei Române, conform site-ului instituţiei academice, https://acad.ro.
Premiile şi expoziţiile au continuat să se acumuleze, aducându-i decoraţia Steaua Roşie în 1971. Unele dintre portretele sale i-au determinat pe criticii de artă să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea se afla portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de Artă Timişoara) şi portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (prezent în colecţiile Muzeului Zambaccian din Bucureşti), Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu sau Tudor Arghezi.
Ultima dintre expoziţiile artistului este retrospectiva organizată la Muzeul Naţional de Artă al României, în 1997, considerată marele eveniment cultural al acelui deceniu. Corneliu Baba s-a impus în arta contemporană românească prin stăpânirea cu precădere a portretului, realizând tablouri de o expresivitate gravă, în care a folosit, deseori, o cromatică sobră.
Dintre numeroasele sale creaţii se disting autoportretele, portretele unor mari personalităţi ale culturii naţionale, compoziţiile „Întoarcerea de la sapă”, „Odihnă pe câmp”, „Jucătorul de şah”, „Ţărani”, „Cap de fată”, „Oameni odihnindu-se”, precum şi cele din seria „Arlechin” sau din ciclul „Regele nebun” etc., peisajele veneţiene sau cele din Spania, tablouri care, colorate cu o pastă bogată, încărcată de senzaţii, păstrează zone de întuneric aflate într-un dialog permanent cu zonele luminate.
La vârsta cuprinsă între 70 şi 80 de ani, a realizat o serie de tablouri cu Arlechini şi Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecţia sa privată până la moarte. Critici de artă, cum ar fi Pavel Şuşara, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacţie personală a artistului în faţa absurdului dictaturii comuniste şi al „rinocerizării” României.
Multe dintre operele lui Corneliu Baba au rămas în România; majoritatea muzeelor importante din ţară au măcar o lucrare de a sa. În prezent, cea mai mare colecţie de lucrări, dar şi obiecte ale artistului se găsesc în Colecţia Baba, la Muzeul de Artă Timişoara. Colecţia a fost donată muzeului de soţia artistului şi include 90 de piese, printre care şi câteva tablouri aduse de la Muzeul Naţional de Artă şi de la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti.
Personalitate de prim rang a picturii româneşti, a fost membru a numeroase şi prestigioase organisme academice din străinătate: membru de onoare al Academiei de Artă din Rusia (din 1958, apoi în 1992), membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin (din 1964), membru al Academiei „Tommaso Campanella” din Roma (din 1970). A fost ales şi membru al Academiei Române (corespondent, din 21 martie 1963, şi titular, din 22 ianuarie 1990). De-a lungul carierei sale artistice, a fost distins cu Premiul de Stat pentru Artă (1954), Medalia de aur la expoziţiile internaţionale de la Varşovia (1955) şi Leipzig (1960), cu titlurile de Maestru Emerit al Artei (1958) şi Artist al Poporului (1962), cu Premiul pentru Portret la Trienala internaţională de artă de la Sofia (1973), Premiul special al Uniunii Artiştilor Plastici (1989), Premiul Naţional al Artelor Plastice (1990), acordat de Ministerul Culturii. În 1994, Conservatorul „George Enescu” din Iaşi i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa.
Dintre artiştii români care l-au inspirat pe Corneliu Baba s-au numărat Grigorescu şi Tonitza, iar dintre cei europeni, El Greco, Goya şi Rembrandt. Principale genuri plastice abordate de artist au fost autoportretul, arlechinul-regele nebun, portretul cu caracter social, peisajul şi natura moartă, precizează site-ul eualegromania.ro.
A avut o scurtă perioadă în care a pictat în stilul realismului socialist, dar a renunţat foarte repede. Site-ul www.icr.ro notează că maestrul s-a refugiat în tablourile cu ţărani, evocând scene din timpul răscoalei de la 1907, în care pictorul redescoperea universul şi figurile ţăranilor români ca un simbol al permanenţei; din acea epocă datează pânzele „Întoarcerea de la sapă”, „Ţărani”, „Odihnă pe câmp”, „Oameni odihnindu-se”.
În 1964 i-a fost editat volumul „Corneliu Baba” cu o prefaţă de Tudor Vianu (Editura Meridiane) şi postum, în 2003, cartea „Eu jucându-mă de-a Rembrandt”, la Fundaţia Culturală Română. A primit, postum, premiul de excelenţă al Fundaţiei Culturale Române. Cu puţin timp înainte de moartea sa, survenită la 28 decembrie 1997, la Bucureşti, pictorul şi-a publicat memoriile – „Notele unui artist din Europa de est”.
AGERPRES