Elevii din şcolile covăsnene nu pot beneficia de asistenţă medicală stomatologică, la şcoală, nici măcar dacă au o urgenţă.
Şi asta pentru că, la nivelul judeţului Covasna, din totalul celor 82 de unităţi de învăţământ existente, doar cinci dintre acestea au cabinet stomatologic funcţional.
Agoston Laszlo, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Covasna, ne-a spus că unul dintre acesta se află la o unitate de învăţământ din Întorsura Buzăului iar celelalte patru sunt în Sfântu Gheorghe la Liceul Teoretic “Mikes Kelemen”, la Liceul Teoretic “Szekely Miko”, la Grupul Şcolar “Kos Karoly” şi la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”.
Acesta a menţiomat faptul că, asistenţa de medicină dentară în şcoli a trecut din subordinea Ministerului Sănătăţii în subordinea administraţiei publice locale. Numai că, cele mai multe primării au mari probleme financiare, astfel că nici nu mai poate fi vorba despre dotarea cabinetelor stomatologice şcolare.
În aceste condiţii, vorbim şi despre inexistenţa asigurării profilaxiei dentare în rândul elevilor, care nu pot beneficia de asistenţă medicală stomatologică nici dacă au o urgenţă, decât în spital. Practic, în judeţul Covasna, cabinetele şcolare dentare sunt ca şi inexistente iar situaţia este cu atât mai critică cu cât nu există nici măcar un cabinet de urgenţă stomatologică, decât cabinete particulare, unde listele de aşteptare sunt lungi.
Lucrurile ar trebui schimbate, mai ales dacă dorim să ne aliniem la normele europene. Până atunci nu ne rămâne decât să constatăm că asistenţa medicală dentară în cadrul unităţilor de învăţământ covăsnene rămâne doar un vis, care nu se va realiza, prea curând.
Anna-Maria Chiţu