În organizarea Asociației Istorie, Tradiții, Turism din Vama Buzăului, în parteneriat cu Despărțământul Astra „Buzăul Ardelean”, la Centrul Ecleziastic de documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe va avea loc sâmbătă, 30 octombrie a.c., de la orea 11.00, un simpozion care marchează închiderea proiectului „Calea lui Mihai- drumul spre Unire”, realizat cu sprijinul Serviciului de Dezvoltare Comunitară din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
În cadrul simpozionului vor susține comunicări: dr. Ioan Lăcătușu, prof. ing. Maria Peligrad, prof. Corina Bărăgan, col(r), prof. univ. Ioan Vlad și prof. Mircea Haas.
***
Final de proiect –
Calea lui Mihai – drumul spre Unire
– Octombrie 1599-
Bustul lui Mihai Viteazul, aflat în parcul din fața Școlii Gimnaziale din Vama Buzăului, localitate în care domnitorul poposește
Abdicarea pricipelui Transilvaniei, Sigismun Bathory, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory, îl aduce pe Mihai, voievodul Țării Românești, într-o situație politică dezastruoasă.
Polonezii erau aliați ai turcilor, în Moldova domnitorul Ieremia Movilă, vasal al polonezilor și plătitor de tribut Porții Otomane, era dușman lui Mihai și urmărea să-l înscăuneze pe fratele său Simion pe tronul Țării Românești. Singurul său aliat, de până acum, Sigismund Bathory, care după spusa chiar a voievodului Mihai „nu știe nici ce face, nici ce vrea”(Constantin C. Giurescu – Istoria Românilor – Editura Cugetarea, 1937, pag. 308), lasă principatul pe mâna cardinalului Andrei Bathory și el vasal polonezilor, unde de altfel se și refugiase pe când era prigonit și care se și grăbește să încheie pace cu turcii, la îndemnul acestora.
Astfel Valahia ajunge înconjurată numai de țări neprietene iar la cancelaria Imperiului Habsburgic se vorbește despre Domnitor ca despre unul ce va fi în curând mazilit.
Dar mai bine să-l lăsă pe Domnul însuși să povestească cele întâmplate, în graiul epocii sale: căci spune el că a venit Czomortany „cu aceasta solie ca să ies din ţara şi din pământul acesta, căci aşa este voia măriei sale craiului (Andrei Bathory), căci craiul a făcut pace cu turcii şi s-au aliat şi a făcut alianţa şi cu polonii şi cu ţara Moldovei şi cu Inglitera şi cu Franţa. Iar eu i-am spus: Dacă craiul a făcut pace cu turcii şi s-a aliat cu toţi aceştia, de ce nu mă poate împăca şi pe mine cu turcii şi dacă a putut să-şi facă sie pace, când va vrea, poate să-mi facă şi mie, ca să rămân în ţară, căci turcii pentru voia lui, o vor face. La aceasta, mi-a vorbit astfel: Craiul cu nici un chip nu poate să obţină pentru domnia ta pace la dânşii, căci turcii nu vor şi nici nu vor să aibă pe domnia ta în această ţară şi este şi acum la noi un ceauş care a venit pentru aceasta, ca domnia ta să nu mai rămâi în această ţară. Iar eu i-am spus lui: Dar slujba ce am făcut-o pentru Ardeal, că mi-am dat ţara mea pradă turcilor şi tătarilor, de au luat-o, au prădat-o şi că atâţia ani am stat împotriva turcilor cu oamenii mei şi cu puţin ajutor, necruţând sângele nostru pentru Ardeal niciodată, care fiind sub apărarea mea, întru nimic n-a cunoscut nici o pagubă şi este întreg? Şi pe lângă acestea jurămintele ce le-am jurat între noi, ca să nu ne părăsim unul pe altoi până la moarte, ci să ne ţinem împreună, când va fi bine unuia să fie bine şi celuilalt, iar de va fi rău de asemenea. Şi acum fac ei pace şi mie-mi spun că nu pot?
La aceasta însă mi-a spus: Altfel nu este, nici nu poate fi, numai cât domnia ta să pleci din ţară. Iar eu i-am spus: Şi încotro să mă duc, dacă plec din ţară? El a spus: Craiul vă va da o cetate la o parte şi vei locui acolo, iar dacă de bună voie nu vrei să pleci, cum îţi spune craiul, atunci trebuie să ştii că este poruncă împărătească către crai ca el să vie asupra domniei tale, iar Ghiuzeldi paşa cu turcii de dincolo, ca să prindă viu pe domnia ta cu toate şi să fii dat turcilor. Auzind acestea, m-am turburat şi mi s-a umplut inima cu tot felul de gânduri şi după aceia n-am mai avut ce să mai spui.”( P.P.Panaitescu – Mihai Viteazul – editura Corint, pag. 48)
Din aceste cuvinte reiese clar situația dramatică în care se afla domnitorul, altă cale de scăpare nefiind decât atacul și cucerirea Ardealului.
Deși împăratul Rudolf al II-lea se arată favorabil unei astfel de acțiuni, chiar îl trimite pe generalul Basta cu trupe la granița transilvăneană, amână sine die începerea atacului simultan, cum fusese plănuit și în condițiile amenințărilor de care era presat și de apropierea iernii, Mihai se hotărăște să ia pe cont propriu întreaga acțiune, fără îndoială gândind și că întregul beneficiu, în caz de victorie, va fi al lui.
În încercarea de al deruta pe pricipele Andrei Bathory, asupra intenției sale de cucerire a Ardealului, Mihai dă dovadă de multă diplomație și o strălucită strategie, luând hotărârea de a străbate cu oastea sa munții. „Un geniu favoritor lui Mihai, împotrivitor ungurilor, îi făcea totul lesne de îndeplinit. Drumurile nu erau închiseprin copaci răsturnați, nici apărați de oștire; el nu întâlni nici o piedicăcare să’l oprească în cale , și trecu Alpii cu mai mare iuțealădecât odinioară Anibal”( Bethlen apud Bălcescu – Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, editura Albatros, 1973, pag. 257), trecând pasul Buzăului și căzând pe neașteptate în Ardeal, pe pășunile grofului Ioan Beldy, în Bodzafalu (Vama Buzăului de astăzi). Aici își așează tabăra peste noapte, așteptând carele cu poveri ce urmau să sosească din urmă și de unde trimite, deja, soli către secui să-i îndemne la răscoală, promițându-le restabilirea tuturor drepturilor ce le fuseseră răpite de Batorești.
Geniul strategic al vievodului Mihai se dovedește în planificarea campaniei și rapiditatea de mișcare a trupelor ce „poate servi ca model de acțiune militară”( Constantin C. Giurescu – Istoria Românilor – Editura Cugetarea, București, 1944, pag. 309) după spusa istoricilor.
Din păcate la curtea domnească nu au existat cronicari pentru a consemna fiecare mișcare a trupelor voievodului, cu date, locuri și fapte. Cele mai multe însemnări le aflăm din rapoartele solilor și ambasadorilor și călătorilor străini veniți în Valahia și de la cronicarii sași și maghiari dar ale căror relatări sunt, de multe ori, părtinitoare sau exagerate. Cea mai amplă descriere a epopeei viteazului domnitor o face totuși secretarul său, un mic nobil sătmărean pe nume Ioan Darahi, trimis la curtea sa de către comandantul cetăţii Satu Mare, Mihail Székely de Kovend și care se află în preajma domnitorului timp de câteva luni, ca secretar, până în decembrie 1599, însoțindu-l pe acesta în campania ce avea să aducă după sine cucerirea Ardealului.
Sigiliul marelui Voievod, reunind stemele celor trei Țări Române. În stânga și dreapta sunt așezați domnitorul și fiul său
La întoarcere acesta face un amplu raport în care îl descrie pe Domnitor, încercând să pătrundă stările lui sufletești, frământările și năzuințele sale, mai apoi pregătirile de război și mersul campaniei. Credincios domnului în slujba căruia se găsea tot el este acela care dovedește trădarea celuilalt secretar, Ioan Ratz, în favoarea lui Andrei Bathory. Cu toate acestea nici el nu face prea multă lumină în drumul parcurs de oastea lui Mihai, domnitorul nedezvăluind decât în ultimul moment intențiile sale de a cuceri Ardealul iar Darahi, probabil necunoscând numele satelor, râurilor și munților stăbătuți, mai ales că mare parte din drum a fost făcută prin păduri, „fără a afla nici o piedică (afară doar de vântul vijelios ce se rădicase) (Dr, Ion Sîrbu – Mihai Vodă Viteazul, vol. II, 1907, pag.306 călăuziți pe „poteci ascunse”), după cum și relatează, nu poate descrie mai amănunțit parcursul.
Tocmai acest parcurs, plecând din Ploiești, luând calea spre Buzău, amăgind astfel pe spionii cardinalului că ar vrea să meargă spre Moldova spre a se răfui cu turcii, pentru ca apoi să părăsească ruta și să se-ndrepte prin păduri și munți spre pasul Buzăului pentru a trece în Transilvania a fost în așa mare taină făurit că a devenit un subiect de cercetare și controverse pentru mulți istorici.
Așa cum spune și istoricul prahovean Paul D. Popescu „Este greu de stabilit care a fost traseul urmat de o armată destul de numeroasă ca acesta” (Paul D. Popescu – Prahova și Ploieștii în timpul epopeei lui Mihai Viteazul – Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, pag. 144), chiar el dând ca probabile mai multe rute fără a preciza pe una ca fiind sigură. În același fel procedează și marii istorici Nicolae Iorga, A. D. Xenopol, Constantin C. Giurescu, și alții.
Fără a avea trufia de a susține că am elucidat întru totul, asociația noastră a încearcat, într-un amplu proiect, să pășească pe urmele voievodului, urmându-i calea, mai întâi prin istorii, cronici și hrisoave, căutând tradiții și legende, vorbind cu oameni simpli, cu preoți și istorici ai locului și în final bătând cu pasul potecile munților, să reconstitue acest tainic drum.
Pentru că spațiul unui articol de ziar nu ne permite descrierea pe larg a traseelor parcurse, cu greutățile și împlinirile avute, aceasta o vom face într-un amplu material tipărit, ne rezumăm acum în a spune doar că în căutările noastre am descoperit locuri minunate, monumente istorice, oameni deosebiți, o natură ce se dezvăluie privirilor într-un fast deosebit, tradiții și legende locale privitoare la personalitatea și faptele voievodului Mihai și nu numai. Pentru traseul pe care considerăm noi că a fost parcurs de oastea lui Mihai vom elabora o hartă și vom încerca să argumentăm cu documente, hărți vechi, fotografii și păreri ale altor cercetători, temă ce va fi dezbătută în cadrul unui simpozion cel vom organiza la Vama Buzăului, unde a și poposit Mihai cu oastea sa după trecerea pasului Buzău.
Ținem să mulțumim, pe această cale, tuturor celor ce ne-au ajutat în ducerea la bun sfârșit a celor ce ne-am propus; primarilor și consilierilor locali, din localitățile itinerariului nostru, preoților parohi din aceste localități, unii dintre ei întregind imaginea noastră cu frumoase legende și istorii, profesorilor de istorie ce au răspuns cu entuziasm, dând dovadă de profesionalism și multă aplecare asupra istoriilor locale, rugăminților noastre de ajutor în elucidarea multor necunoscute, personalului de la centrele de informare turistică, îndrumătorilor locali.
Nu am nominalizat pe nimeni pentru că lista ar fi prea lungă, ea va apărea, în anexa materialului mai sus amintit și nu aș vrea să dezamăgesc pe nimeni prin omisiune.
Totuși, pentru faptul că fără domniile lor acest proiect nu ar fi putut exista, vom nominaliza pe cei ce ne-au îndrumat și încurajat în primii pași, ne-au sprijinit cu sfaturi și îndemnuri pe parcurs sau au avut un rol esențial în obținerea unor documente cartografice medievale și lucrări de geografie istorică și anume: domnul dr. Ioan Lăcătușu, directorul onorific al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, doamna prof. ing. Maria Peligrad, președinta fundației Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, domnul prof. univ. al Facultății de Geografie a Universității București, Cezar Buturez, ghidul turistic, iscoditor de drumuri medievale pe plaiuri și cărări de munte, Adrian Ispas și nu în ultimul rând, cel mai important sprijin ne-a venit din partea Secretariatului General al Guvernului, prin reprezentantul său domnul Dan Marian Mirea – Consilier al Serviciului de Dezvoltare Comunitară.
Prof. Mircea HAAS
Președinte Asociația Istorie, Tradiții, Turism
