ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a fost învinsă de FC Voluntari cu scorul de 2-1 (1-0), în primul meci desfăşurat pe noul stadion, Arena Sepsi OSK, sâmbătă, în etapa a 12-a a Ligii I de fotbal.

Cristian Costin (22) a marcat primul gol din istoria stadionului covăsnean, după o combinaţie cu Ion Gheorghe. Moldoveanul Vadim Raţă a majorat diferenţa pe contraatac (54), din pasa aceluiaşi Ion Gheorghe.

Sepsi OSK a marcat golul de onoare prin sârbul Petar Bojic (79), al cărui şut a fost deviat de Ulrich Meleke.

La primul meci al antrenorului Cristiano Bergodi, Sepsi OSK a ratat şi un penalty, prin Kevin Luckassen (67), şutul olandezului fiind apărat de portarul Mihai Popa, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.

FC Voluntari a ajuns la şase victorii consecutive în Liga I.

În acest timp, Sepsi OSK venea după şase remize consecutive şi nu a mai câştigat din prima etapă a sezonului.

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Voluntari 1-2 (0-1), Arena Sepsi OSK – Sfântu Gheorghe
Au marcat: Petar Bojic (79), respectiv Cristian Costin (22), Vadim Raţă (54).
Kevin Luckassen (Sepsi OSK) a ratat un penalty în min. 67 (a apărat Mihai Popa).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)
Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ) – CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) – LPF

AGERPRES

 

Sursa foto: (c) Sepsi OSK/facebook.com

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail