Aruncarea omului în lume, ca urmare a păcatului original, pare să fie o atitudine însușită, dobândită, cu reflex necondiționat, o definiție existențialistă a omului, care, în Ziua de Apoi, mai mult ca oricând, se manifestă amplificat.
Nici sentimentul de iubire, de care aminteam mai sus, nu mai este tipic. Îndrăgostiții nu mai rezonează sentimental. Din exces de impulsuri libertine, îndrăgostiții nu-și dau seama că încearcă o dragoste impură, cu elemente de înstrăinare, deși locuiesc în aceeași casă, mănâncă la aceeași masă, dorm în același pat. Iubirea îndrăgostiților contemporani este indexată cu circumstanțe de materialitate, profitabilitate, pasionalitate etc., astfel încât, asociindu-le, cei doi ar fi capabili, fără prea mare efort, fără multă implicare afectivă, să-și spună: „da, te iubesc – când am timp, când îmi aduc aminte sau, și mai rău, când mă plictisesc”. Oricare dintre parteneri se dedublează, se autoflagelează în propria-i personalitate relațională, atitudine care nu reprezintă altceva decât o formă clară de înstrăinare.
Omul este înlocuit de algoritmi informatici (tehnologici). Grație progresului tehnologic, vor apărea mase inutile de oameni care o să-și piardă viața în lumi virtuale. Oamenii cărora li s-a luat „activitatea” trebuie să facă ceva, altfel o „iau razna”. Astfel apar „trântori inactivi”, fără aspirații și fără utilitate, care trec printr-o nouă experiență: cea artificială, care le oferă euforii maxime.
Această degradare rezultă din faptul că depășirea inteligenței umane de cea artificială duce nu numai spre înstrăinarea umană, ci și spre degradarea și chiar distrugerea omenirii. Formule informatice, sisteme individualizate de programare și operare software, vor ajunge să spargă codul genetic, fiziologic, astfel încât, printr-un soft ultrasofisticat, mașina să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. Aceasta va da o lovitură cruntă individualității, această ultimă entitate a ființei umane. Omul va pierde contactul cu el însuși, va deveni inutil pentru sinele său și, chiar mai mult, se va întoarce împotriva lui însuși, prin conceptele date de softurile supra-inteligente. Nu mai este decât un pas până la cucerirea omenirii de către roboți.
Aplicațiile informatice au devenit nu numai o preocupare curentă, ci și o ideologie, o filozofie, o religie. Înstrăinarea de sine se formează și prin mișcări, grupuri ideologice-filozofice, „Quantified self”. Tiparele ideologice și informatice sunt deosebit de complexe. Omul este depășit, înțelege și totuși le dorește, le aplică, „eu-l uman” s-a dezumanizat, neînsemnând altceva decât niște formule de programe informatice, rezultând niște „numere de identificare: fiziologice, psihologice, filozofice”. În aceste coduri individul uman se dezintegrează, pierzând și identitatea și ființarea personală.
Senzori încorporați în programe software, controlează procesele fiziologice, metabolice și biologice a ființei umane. Algoritmul informatic poate să intervină pozitiv, dar riscurile intervenției în chimia vieții omului sunt foarte mari. Prin aceste intervenții, self-controlul nostru mental, biologic și psihologic, este bruiat și chiar contracarat în anumite secvențe ale vieții.
Progresul tehnologic este integrat zilnic în genetică. Oamenii își exercită propriul cod genetic, iar această entitate a individualizării dispare treptat, din ce în ce mai mult, vocea din interiorul fiecăruia dintre noi se va pierde. Omul, prin înstrăinarea de sine și permițând agresivitatea progresului tehnico-informatic, se transformă în „omul-cyborg”, în „omul mașină” cu „sentimente” cenzurate, controlate și cu o abstinență complexă, în omul fără sentimente, dar prins în softuri informatice.
Viorel SĂLĂGEAN
