Dacă ar fi să ne întrebăm care este acel lucru fără de care nu ne-am putea imagina viața de zi cu zi, cu siguranță hârtia ar fi poate pe primele locuri. Ceea ce era odinioară „minunea” chinezească inventată cu mai bine de două mii de ani în urmă a fost adusă în Europa de comercianții arabi și de atunci este o parte importantă a vieții noastre. Scriem și imprimăm pe hârtie, împachetăm în ea mâncarea sau ambalăm produsele de care avem nevoie zi de zi.
Cea mai importantă materie primă pentru producerea hârtiei este lemnul, care ulterior este fibrat, curățat, măcinat și apoi transformat într-o pastă fină, din care va rezulta produsul finit, adică hârtia. Tocmai utilizarea materiei prime a acesteia este din punct de vedere al mediului cea mai distructivă, deoarece exploatarea forestieră iresponsabilă distruge foarte mult echilibrul ecosistemului, să nu mai vorbim de cantitatea de hârtie utilizată în fiecare zi, care necesită din ce în ce mai mult lemn. Prin urmare, contează foarte mult în ce măsură putem recicla hârtia uzată, deoarece, conform datelor oficiale, reciclarea unei tone de hârtie poate salva 17 copaci de la tăiere, 3,3 metri pătrați de teren într-un depozit de deșeuri, poate economisi aproximativ 26 mc de apă, 320 litri de ulei, 4100 kWh de energie electrică și cu 27 de kilograme mai puțini agenţi poluanți sunt eliberați în aer.
În județul Covasna, deșeurile de hârtie colectate selectiv sunt sortate manual la centrul de tratare a deșeurilor de la Leț și apoi compactate în baloți de hârtie și vândute la reciclatori. Hârtia reciclabilă este tratată prin procese chimice, din care se formează un fel de pastă, din care mai apoi se produce „hârtia reciclată”. Impactul hârtiei reciclate asupra mediului este semnificativ mai mic decât cel al hârtiei obișnuite, deci putem să facem și noi ceva pentru mediul nostru înconjurător.
Care sunt pașii pe care îi putem face pentru reciclarea hârtiei în gospodării?
Să colectăm separat ziarele, revistele, broșurile, cărțile, hârtiile ondulate și de ambalaj. Acestea vor fi aruncate de locatarii blocurilor în pubela rezervată hârtiei în punctele de colectare a deșeurilor, iar locuitorii caselor particulare în sacii distribuiţi de firmele de salubrizare pentru acest scop. Este important ca hârtiile, ambalajele, cartoanele aruncate să fie presate așa încât să ocupe cât mai puțin spațiu posibil în recipient. Cu acest lucru, facem un alt pas pentru mediul nostru înconjurător, deoarece mașinile de colectare pot duce cantități mai mari de deșeuri, iar astfel vor consuma mai puțin combustibil și pot reduce emisiile de CO2.
Atenţie! Clătiți și presați întotdeauna cutiile de băuturi TetraPak înainte de a le arunca. Nu aruncați în recipientele selective ambalaje de hârtie care conțin resturi alimentare, deoarece acestea vor infecta și deșeurile de hârtie curate. Este interzisă aruncarea batistelor de hârtie de unică folosință, șervețelelor, șervețelelor umede, măștilor de unică folosință în coșul de gunoi selectiv, acestea trebuie depozitate numai în coșul de gunoi menajer!
Toate acestea sunt reguli simple, dar care pot fi ușor de urmat.
În județul Covasna, în 2020 au fost sortate cca. 7.500 tone de deșeuri selective, din care 3.816 tone au fost vândute către reciclatori, din care hârtia și cartonul au depășit 1.300 de tone.
Tendința de selectare și colectare a deșeurilor este bună, dar drumul este lung pentru a fi „mai ecologici”.