În primele 6 luni din 2021 s-au înregistrat cele mai puține nașteri din ultimii cel puțin 10 ani, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică. Concret, în perioada ianuarie-iunie 2021 s-au născut 80.339 de copii, cu peste 10 mii mai puțini față de aceeași perioadă din 2020.

Situația nou-născuților din fiecare lună a anului 2021 este următoarea:

ianuarie 13852
februarie 11816
martie 13606
aprilie 12664
mai 13524
iunie 14877

Nașterile din anul 2021 sunt influențate de actuala criză sanitară și economică. Conceperea copiilor născuți în perioada analizată având loc cu circa 40 de săptămâni înainte (durata unei sarcini la termen). Copiii născuți în intervalul ianuarie-iunie 2021 au fost concepuți în perioada mai 2020 – octombrie 2020, în plină pandemie.

Datele publicate de INS, analizate de Edupedu.ro, arată că este perioada de 6 luni cu cei mai puțini nou-născuți din 2011 încoace.

Reamintim că anul 2020 a fost anul cu cele mai puține nașteri din 1967 până în prezent. S-au născut 163 de mii de copii, cu peste 40 de mii mai puțini ca anul 2019.

Lipsa a peste 40 de mii de copii dintr-o generație are un impact direct asupra sistemului de educație. La grădiniță, de exemplu, în anul în care aceștia vor ajunge în învățământul preșcolar, vor fi cu cel puțin 1.600 de grupe de câte 25 de copii mai puține ca pentru cei din anul anterior. La fel și pentru momentul în care această generație va ajunge la școală.

Numărul anual de nou-născuți nu a mai scăzut atât de mult din 1967, anul următor decretului dat de Ceaușescu, decret prin care a interzis avorturile și metodele contraceptive. Potrivit datelor Academiei Române și INS, anual între 1970 și 1989 s-au născut câte 360 de mii de copii, în medie. În 1989 s-au născut 369.000 de copii, iar în 1990, numărul a fost de 314.746. De atunci natalitatea a scăzut aproape continuu, cu ușoare reveniri. Până acum, însă, 163.320 de nou-născuți într-un an nu am mai avut din anii ’60.

Sursa datelor: INS/grafic edupedu.ro

 

https://www.edupedu.ro/

Foto: © Maryna Lipatova | Dreamstime.com

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail