Fragment din volumul Profesioniștii noștri 27. Vasile Lechințan – istoric, scriitor, om al cetății, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2020, volum care în scurt timp va putea fi lecturat pe saitul bibliotecii digitale Eurocarpatica (www.eurocarpatica.ro)
Ioan Lăcătuşu: Frate Vasile – îţi zic cum ne spunea nouă, odată, la Chişinău, regretatul mare poet al nostru Grigore Vieru –, ne cunoaştem de peste un sfert de secol, colaborând, ca fraţii, la numeroase proiecte privind trecutul românilor din Covasna şi Harghita. Acum, la ceas aniversar 70, te rog să-ţi destăinui câteva legături fondatoare pe care le ai cu trecutul tău din copilărie. Pe mine mă ştii: sunt profund ancorat sufleteşte, cu o iubire nicicând trădată, în zona Moldovei, mai precis a dulcelui târg al Ieşilor, în satul în care m-am născut, unde mi-au trăit părinţii şi am fost fericit în copilărie.
Vasile Lechinţan: Te felicit pentru această iubire nestinsă faţă de locurile natale. Aceeaşi iubire o am eu faţă de comuna mea natală din Câmpia Transilvaniei, Silivaşu de Câmpie. Acolo e inima mea cea mai vie, alături de părinţii mei dragi, tata, Grigore, originar din Sâniacobu de Mureş, de lângă Luduş, şi mama, Maria, din Silivaşul meu natal, părinţi care trăiesc în inima mea şi vor trăi astfel veşnic. De la tatăl meu am fundamentată pe veci onestitatea trăirii, iubirea faţă de neam şi de ţară şi inteligenţa. Îmi spunea că, fiind orfan, a lucrat, de mic, slujitor la bogaţi, la Luduş, şi odată s-a ivit şansa să intre în slujbă la CFR şi trebuia să dea un examen după o carte. Era vremea culesului porumbului şi nu avea timp să stea la învăţat. Atunci învăţa în timpul lucrului: ţinea într-o mână cartea şi citea din ea, şi cu cealaltă ţinea sacul în spate, cărând porumb. Dumnealui a reuşit primul dintr-un grup de mai mulţi candidaţi. Râdeam împreună ce răspunsuri aiurite dădeau alţii la întrebările de la examen, pentru că nu au învăţat. Nu l-am trădat nici eu pe tatăl meu: am fost în toate clasele de la Şcoala generală din satul natal pe primul loc la învăţătură. De la mama am preluat o altfel de inteligenţă, aceea de a fi sociabil şi cu respect faţă de om, precum şi sensibilitatea faţă de frumos şi focul iubirii faţă de viaţă. De la sora mai mare am preluat modelul de şcolar premiant şi ordonat la învăţătură. De la atât de regretata mea soră mijlocie, Ana, am preluat bunătatea nemărginită, iar pe sora mai mică decât mine cu 12 ani, Lenuţa, am ajutat-o, atât în copilărie şi adolescenţă, cât şi la creşterea minunaţilor ei copii: Monica, Mirela, Marius şi Dora, de care sunt profund ataşat şi astăzi. Aici sunt legăturile mele fondatoare şi de neşters vreodată.
– Rămânem în această zonă a iubirii faţă de părinţi. Cum a fost cu întâmplarea aceea demnă de poveste, cu vizita la Bucureşti cu mama ta. Aceasta putea fi preluată de vreo televiziune.
– Părinţii mei s-au cunoscut şi s-au luat în Bucureştii perioadei interbelice, când mulţi tineri ardeleni se duceau acolo să facă bani, în Ardeal fiind sărăcie. Au trăit acolo până la război, în 1940 (de prin 1936). Eu, în copilărie, am trăit cu sufletul în acel Bucureşti magnific, prin cântecele mamei învăţate acolo, prin poveştile părinţilor, frumoase, din tinereţea lor. Am preluat şi eu dorul şi iubirea faţă de Bucureşti. Când a împlinit mama 80 de ani, în 1989, am dus-o la Bucureşti să-şi revadă tinereţea. A fost, într-adevăr, un eveniment adevărat, ca după o jumătate de secol să revadă mama Bucureştii tinereţii dumisale. A fost de-a dreptul încântată, şi această încântare a făcut-o să nu fie deloc obosită, mergând cu energie nebănuită prin locurile pe unde a fost: Cişmigiu, Calea Victoriei, Calea Traian, Dristor etc. Am fost apoi şi la 81 de ani, în 1990, am dus şi pe micuţa Dora, fiica surorii Lenuţa. Dacă mama nu ar fi suferit un accident acasă, aveam de gând să mergem în fiecare an, şi era de acord. Aşa iubesc eu enorm şi Bucureştiul.
– Emoţionant, într-adevăr! Dar în zona tatălui tău, ai fost?
– Am avut de gând să plec odată cu tatăl meu, să ştiu unde s-a născut, pentru că am preluat de la tata un dor viu de locurile dumisale natale. Este durerea mea sufletească faptul de a nu fi mers împreună acolo. Dumnealui a murit în 1973. Am fost abia anul trecut, la 69 de ani ai mei, la Sâniacobu de Mureş, având un drum de documentare prin Câmpia Transilvaniei cu secretarul comunei Râciu, dr. Ioan Dunca. Am fost şi anul acesta (2019), cu sora mai mare, Domnica, şi cu nepotul Marin Teglaş. Am fost emoţionat de fiecare dată, pentru că rădăcinile mele sunt şi de aici. În schimb, am fost acum circa 35 de ani la rudele noastre Lechinţan din Luduş. Am mers la unchiul Emil, care mi-a propus să facem o „conspiraţie” faţă de unchiul Ioan, tot Lechinţan, care stătea pe deal, să zicem că m-a adus să caut chirie. Unchiul Ioan s-a uitat la mine şi i-a zis unchiului Emil: „Măi, Emile, tu mă minţăşti. Ăsta-i ficiorul lui Gligor!”. Mi-a dat brusc lacrimile. Pe tatăl meu nu l-a văzut de vreo 40 de ani şi l-a văzut, acum, prin mine, copie fidelă.
– M-ai emoţionat din nou cu această poveste. Nu ne îndepărtăm de aceste legături de suflet, doar ne depărtăm în timp pentru a afla ce oameni-modele ai întâlnit în acel Cluj-Napoca, strălucită capitală spirituală a Transilvaniei.
– Într-adevăr, în această cetate de suflet pe care am adoptat-o, am avut şansa să întâlnesc personalităţi veritabile ale Culturii româneşti. Să amintesc mai întâi pe dl. acad. Ştefan Pascu. Cum ne-am întâlnit? Începusem să adun material din bibliotecile mari ale Clujului pentru monografia satului meu natal. Am dat de o cotă că ar fi informaţii despre Silivaş în revista România Eroică. Era prin 1984, când revista era pusă la fondul special şi numai cu aprobare „mare” se putea cerceta. Am mers la Institutul de Istorie să obţin aprobare. Dl. acad. Pascu tocmai cobora pe scări, dinspre secretariat, împreună cu istoricul Cipăianu. L-am recunoscut din presă pe dl. academician. Le zic „Bună ziua” şi mă adresez apoi: „Tovarăşe academician, mă numesc V.L. şi vreau să fac monografia satului meu natal, Silivaşu de Câmpie, dar am nevoie să-mi aprobaţi să cercetez România Eroică din anul…”. Zice: „Foarte bine. Dar o hârtie ai s-o semnez?”. Eu îi zic că am, şi scot o coală albă din servietă. Au început amândoi să râdă. Zice: „Trebuie să faci o cerere pe care să o semnez”. Aşa am început colaborarea, despre care am mai scris. După Revoluţie, mulţi l-au atacat pe dl. acad. Pascu, eu i-am luat apărarea, le-am spus cât a avut de suferit din cauza ruşilor pentru că s-a pronunţat deschis că Basarabia este românească, la fel şi nordul Bucovinei. S-a bucurat dl. acad. Pascu cum i-am spus, odată, ce întrebare i-am pus profesorului de istorie de la Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, la ora de istorie, când aveam lecţia Desăvârşirea statului naţional unitar român prin alipirea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei la Patria-Mamă. I-am zis: „Tovarăşe profesor, există o mare contradicţie în istorie noastră. Dacă la 1918 era desăvârşită unitatea noastră naţională, astăzi nu-i desăvârşită pentru că numai Transilvania şi o parte din Bucovina mai sunt la Patria Mamă”. Dl. acad. Pascu a întrebat, zâmbind: „Şi ce ţi-a zis?”. A zis „Prefer să nu răspund”, şi a ieşit din clasă. Era la finele orei. Apoi, după vreo săptămână, şi-a şters oarecum atitudinea de atunci şi a zis clasei, aşa, în treacăt: „Să ştiţi că un om inteligent nu este numai cel care ştie să răspundă la întrebări, ci şi cel care ştie să pună întrebări”. După dl. acad. Pascu pot să-l amintesc pe dl. Raoul Şorban, o altă personalitate mare a Clujului pe care am cunoscut-o şi care mi-a acordat prietenie şi stimă şi mi-a dat o parte din arhiva personală să-i facem fond la Arhive. Ne lega atitudinea patriotică fermă, dar documentată şi echilibrată în acei ani când era epoca Funar, cu atitudini patriotice controversate. Am fost la Stoiana, la conacul dumisale, nu departe de Cluj, cu dl. Mircea Popa şi cu dl. Mustaţă, când a fost sărbătorit la 90 de ani. S-a bucurat că i-am găsit un document în care indirect rezultă că a trecut evrei peste graniţă, din teritoriul cedat Ungariei, în România, pentru a-i salva. Rămâneam uimit întotdeauna, când conversam, ce minte extrem de limpede avea. Putea să fie un demn preşedinte al României. Am fost şi la înmormântarea dumisale, la Dej, cu directorul Arhivelor clujene de atunci, Ioan Drăgan, şi cu prof. univ. dr. Onufrie Vinţeler. Tot de o vârstă frumoasă, de peste 90 de ani, era dl. doctor Crişan Mircioiu, de a cărui prietenie şi respect m-am bucurat. Am găsit o fotografie uluitor de frumoasă, din 1939, de la o serată din Cluj la prof. Coriolan Tătaru, unde erau prezenţi şi tinerii de atunci Crişan Mircioiu şi Raoul Şorban. Dl. Mircioiu avea o fire de o bunătate de aur, veşnic tânăr şi ferice, i-am spus odată d-lui. Mustaţă, în prezenţa dumisale, că ce bun ar fi un pepene galben, şi dl. Mircioiu a zis imediat: Haideţi să mergem în piaţa din Mărăşti după pepeni! Aceasta îi era firea tinerească. Era o zi de vară frumoasă când hoinăream prin piaţa din Mărăşti după pepeni. I-am salvat arhiva d-lui Mircioiu, cu sprijinul Doamnei Anca, fiica dumisale, şi am dus-o la Arhive. Tot cu Doamna Anca i-am făcut un album omagial superb, cu fotografii, domnului Crişan Mircioiu. Un alt mare om de valoare al Clujului, cu care am colaborat, a fost criticul literar Petru Poantă. Pentru mine a fost de o statură extraordinar de autentică în comunism, eu citind presa clujeană de atunci, pentru că era singurul care „vorbea” / scria cu o libertate de spirit uluitoare, ca în interbelic, fără limbă de lemn, faţă de care îşi exprima indirect profundul dispreţ. Scria de parcă era o lume liberă atunci. A scris un articol în ziarul Făclia, după ce a fost instalată statuia lui Eminescu în Cluj, în 1976, articol care poate rămâne antologic pentru demnitatea scrisului în epocă. M-am bucurat că mi-a făcut o recenzie entuziastă în „Tribuna” la romanul meu pentru copii (evident că şi pentru maturi) Comoara lui Mitruţ. Poveste din Clujul secolului al XVII-lea. Apoi să amintesc de colaborarea cu soţia criticului Petru Poantă, Doamna Irina Petraş, una dintre cele mai mari personalităţi ale Clujului, critic literar, o conştiinţă românească adevărată. Dacă nu i-am cunoscut personal pe marii oameni de cultură şi mari patrioţi interbelici: Iuliu Maniu, Mircea Eliade, Emil Cioran şi pe alţii, atunci mă bucur că sunt contemporan cu Doamna Irina Petraş. Am colaborat împreună la nişte volume minunate despre Cluj, despre Marea Unire etc. Doamna Petraş merită oricând să fie aleasă membră a Academiei Române. Colaborarea cu dl. Gelu Neamţu, încă din perioada comunistă, de când mergeam pe la Institutul de Istorie, atunci în biroul dumisale pe str. Napoca, a fost de-a dreptul entuziastă pentru descoperirile pe care le făceam în Arhive şi i le comunicam dumisale. Mă consultam mereu în privinţa redactării materialelor, mi-a oferit cărţi şi reviste din biroul arhiplin de acolo, discutam despre cât de jos se îndreaptă ţara pe linie patriotică şi economică. Mult mai târziu, mi-a fost îndrumător la lucrarea mea de doctorat. Îmi lipsesc şi acele telefoane de seară, când discutam furioşi despre vreo lezare a demnităţii nostre, din partea maghiară mai ales, şi nu erau puţine. Să amintesc apoi de prietenia cu prof. univ. dr. Iustinian Petrescu, fost preşedinte al Uniunii „Vatra Românească”, unde eram şi eu. Era un intelectual desăvârşit, geolog, cofondator al Facultății de Știința și Ingineria Mediului și primul ei decan, profesor la UBB între 1965-2008. A fost un mare patriot, dar echilibrat şi dovedind o mare forţă spirituală în acest sentiment al iubirii de ţară şi de naţiunea română. Eu, personal, îl vedeam oricând un preşedinte adevărat al României. La „Vatra Românească” mai erau personalităţi de seamă, veritabili patrioţi, precum: prof. univ. dr. Liviu Roman, prof. univ. dr. Dumitru Protase, prof. univ. dr. Sorin Mager, prof. univ. dr. Cornel Tarba, prof. dr. Ioan Câmpeanu, veneau pe acolo prof. univ. dr. Ioan Crişan, prof. univ. dr. Ioan Horaţiu Crişan, prof. univ. dr. şi membru corespondent al Academiei Răzvan Givulescu, dl. Raoul Şorban şi alţi oameni mari ai Clujului, cu toţi m-am înţeles foarte bine şi m-au respectat. La revista „Vatra Românească”, fondată de dl. Iustinian Petrescu, colabora şi dl. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop. Un timp am fost şi eu redactor al revistei. La „Vatra Românească” îşi avea sediul şi Asociaţia Refugiaţilor pe ţară, condusă de prof. univ. dr. Barbu Bălan, un intelectual patriot veritabil şi echilibrat, de care ne leagă, Ionică, şi ieşirile noastre în fiecare an, în jurul zilei de 30 august, la Mureşenii de Câmpie, la simpozioanele dedicate comemorării Dictatului de la Viena, acolo fiind Muzeul memorial al victimelor Dictatului, organizat de regretatul patriot Vasile Bunea din Gherla, cu care iarăşi am fost prieten. Din păcate, dl. prof. univ. dr. Barbu Bălan este acum foarte bolnav şi nu poate participa la asemenea evenimente. Acolo, la Mureşenii de Câmpie, ne întâlneam cu alţi oameni de seamă şi patrioţi luminaţi, să amintesc doar pe regretaţii Prof. Valentin Vişinescu de la Turda, pe ing. Mircea Popa de la Timişoara, pe prof. Emil Trif de la Cluj, originar din Pruniş ş.a. Trebuie menţionat şi faptul că, după Revoluţie, din păcate, Clujul colcăia de veleitari peste tot locul, şi de aici neînţelegeri şi în linia patriotică. Din Cluj trebuie să mai menţionez şi prietenia cu dl. Gheorghe Lazarovici, fost director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei. Rămâne de neuitat acea intâlnire de la muzeu, unde eram noi doi, Ionică, cu dl. prof. Dumitru Protase, dl. dr. Valerii Kavruk şi dl. Lazarovici, când am pus bazele revistei Angvstia, titlul ni l-a oferit dl. Protase, după numele Breţcului din perioada romană. Menţionez aici şi buna colaborare cu marele gazetar al Clujului Ilie Călian, dar şi cu ziariştii Valer Chioreanu şi Dan Rebreanu, care mi-au publicat multe articole în Adevărul de Cluj, respectiv în Făclia de Cluj. Sediul cotidianului era pe Napoca, apoi, cu valul de retrocedări, a fost scos de acolo şi mutat pe str. Clinicilor, mai „peste mână” de ajuns acolo. Dl. Călian era din Gădălin şi s-a născut în Bucureşti, în timpul refugiului. Alt prieten din Cluj am avut pe gazetarul binecunoscut al urbei noastre, pe dl. Constantin Mustaţă, cu care am plecat adeseori la simpozioane în „Secuime”, odată şi cu Doamna Puşa Mustaţă şi cu fiica lor, Ligia. Adeseori îmi da să-i corectez câte o carte, îl întrebam pe dl. Mustaţă pe când trebuie corectată, zicea mereu: „Pe ieri”. A fost un suflet mare al vieţii spirituale clujene, înregistrând convorbiri audio cu marile personalităţi ale Clujului, care astăzi sunt un adevărat tezaur. O altă mare personalitate a Clujului pe care am cunoscut-o şi de care ne lega interesul faţă de trecutul românilor din Secuime, de unde era originar, a fost dl. acad. Horia Colan, cu care am fost, odată, inclusiv cu Doamna dr. Monica Colan, la un simpozion la Sfântu Gheorghe şi am trecut şi pe la Araci, unde mi-au arătat casa familiei Colan. Împreună, prietene Ionică Lăcătuşu, i-am editat volumul la 90 de ani ai dumisale, un adevărat eveniment al lumii academice clujene, lansat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. În persoana d-lui acad. Horia Colan, România a mai pierdut un posibil demn preşedinte al ei. Un al patrulea posibil preşedinte demn al României, tot de la Cluj, putea fi, cu cele mai mari calităţi, ÎPS Bartolomeu Anania, care mi-a acordat încredere şi stimă şi am colaborat la cercetarea fenomenului grevei studenţeşti de la Cluj, din 1946, la care a fost lider. Figurez în Jurnalul dumisale, editat de Aurel Sasu, un critic literar de seamă de la Cluj, cu care a fost de asemenea în relaţii de prietenie, mai ales în ultima sa perioadă de viaţă, venind pe la Arhive să caute documente ale partidului referitoare la scriitorimea de la Cluj. Foarte bună colaborare am cu IPS Andrei Andreicuţ, care ne-a găzduit de mai multe ori copiii veniţi din Basarabia la Cluj, i-a primit cu drag pe fiii neamului nostru de dincolo de Prut. A fost prezent la Muzeul Arhiepiscopiei la frumoasa lansare a unei cărţi cu personalităţi româneşti care se odihnesc în Cimitirul Central din Cluj, carte la care sunt coautor, Tot din partea Episcopiei m-am înţeles foarte bine cu PS Vasile Someşanul, cu care mă întâlneam pe la distinsa Doamnă Cornelia Costea, pe str. Baba Novac. Pe tânărul episcop al Europei de Nord, PS Macarie Drăgoi l-am îndrumat la Arhive pentru monografia localităţii Spermezeu, care a ieşit foarte frumoasă. Am rămas uimit că a găsit în satul natal o variantă a cântecului lui Lucaciu. Alte două mari personalităţi ale Clujului cu care am colaborat sunt prof. univ. dr. Ioan Mârza, geolog strălucit, oricând demn de a fi primit în Academia Română, originar de pe Câmpie, nu departe de Silivaşul meu, de la Ghiolţ, azi comuna Ţaga, şi regretatul prof. univ. dr. Grigor Pop, geograf de seamă, originar din Calna. Cu amândoi am mers, cu maşina condusă de dl. Prof. Pop, la Ghiolţ şi la Ţaga pentru documentare, deoarece suntem colaboratori, dl. Prof. Mârza şi coordonator, la monografia acestei comune, la care a contribuit o pleiadă de oameni de stiinţă de la Cluj: acad. Ioan-Aurel Pop, acad. Nicolae Edroiu, acad. Dan Munteanu ş.a. Să amintesc apoi grupul de prieteni de la ASTRA, despărţământul nostru de la Cluj. În primul rând pe dl. Prof. univ. dr. Dumitru Protase, întâiul preşedinte al Astrei clujene, intelectual de seamă al Clujului, cu cercetări arheologice din perioada romană în Transilvania, recunoscute pe plan European, devenit între timp membru de onoare al Academiei Române. Un intelectual de modă interbelică, mereu la costum şi cravată, cu mare distincţie în discuţii şi comportare. Putea fi oricând preşedinte al României, al cincilea văzut de mine, de la Cluj. Apoi eram prieten cu cel care s-a zbătut să reînfiinţeze Astra Clujeană, cu regretatul economist Nicolae Trifoiu, autorul unei controversate cărţi despre Eminescu în Transilvania, cu prea multe probabilităţi neconfirmate. Toată viaţa dânsului a fost mereu aprinsă de dorul cunoaşterii trecerii marelui Eminescu prin Transilvania, spre Blaj. Viaţa dânsului a fost o pasiune luminoasă în acest sens. A scris şi o carte, împreună cu dl. Mircioiu, despre Ştefan Micle. Mi-a rămas în suflet ieşirea noastră, a Astrei clujene la Feleacu, prin anii ’90, unde dl. Trifoiu a fost ales secretar general (deşi voia să fie preşedinte, dar avea o fire cam impulsivă, deseori provoca certuri şi pe la adunările generale pe ţară ale Astrei, fiind de înţeles, a fost deţinut politic, şi pe vremea lui Antonescu, şi sub comunişti). La Feleacu a fost ales preşedinte al Astrei clujene dl. Prof. univ. dr. Mircea Popa, critic şi istoric literar, personalitate de seamă a Clujului, funcţie pe care o deţine şi în prezent, eu secondându-l în calitate de secretar, după vicepreşedinţii Prof. univ. dr. doc. Crişan Mircioiu şi Prof. univ. dr. Dumitru Protase, membru de onoare al Academiei Române, astfel că am colaborat permanent cu preşedintele actual şi la revista „Astra clujeană”, o publicaţie importantă a Clujului. La Astra Clujeană erau membri şi Prof. univ. dr. Ioan Mârza, Prof. univ. dr. Grigor Pop, Prof. univ. dr. Alexandru Rotaru, Prof. univ. dr. Ion Taloş, medic stomatolog, Prof. Alexandru Matei, fost director al Arhivelor Clujene, ing. Mariana Berinde, Prof. Laurenţiu Mera, fostul meu coleg de la Arhive, dr. Traian Rus, fost arhivist la Arhivele Naţionale din Bucureşti, regretata Doamnă Suzana Coman Bosica, soprană şi pictoriţă, dl. Gelu Neamţu şi mulţi alţii. De la Institutul de Istorie „George Bariţiu” Cluj, atât din perioada veche de pe Napoca 11, cât şi din perioada de pe înghesuitul cotlon de pe Kogălniceanu, am fost în relaţii de prietenie – datorită pasiunii mele uriaşe pentru trecut, momente deosebit de luminoase din viaţa mea – cu regretaţii amintitul acad. Ştefan Pascu, acad. Nicolae Edroiu, dl. Gelu Neamţu, dl. Teodor Pavel, dl. Liviu Botezan, apoi cu cei în viaţă: dl. Aurel Răduţiu, dl. Ladislau Gyemant, dl. Simion Retegan, dl. Dumitru Suciu, dl. Gheorghe Hristodol cu doamna, dl. Stelian Mândruţ, dl. Anton Dörner, Doamna Susana Andea, Doamna Ela Cosma, Doamna Daniela Deteşan, Doamna Lidia Gross, Doamna Mirela Popa Andrei, dl. Remus Câmpeanu, dl. Iosif Marin Balog, dl. Mircea Gheorghe Abrudan, dl. Lajos-Lóránd Madly, dl. Attila Carol Varga, Doamna secretară de pe timpul d-lui acad. Pascu, Păvăloiu, Doamna secretară actuală Codruţa Bîlc, Doamna dr. Angela Rus. Pe absolut toţi îi privesc retrospectiv ca pe nişte fraţi şi surori, cu multă lumină în suflet. Vezi, prietene Ionică, ce face din om o pasiune mare? Cu aceleaşi sentimente de caldă prietenie am colaborat şi cu istorici maghiari, de exemplu cu fostul coleg de la Arhivele clujene, profesionist desăvârşit Kiss Andras (n. 5 oct. 1922 – d. 17 noiembrie 2013), căruia i-am mulţumit pentru sprijin în traducerea unor cuvinte arhaice maghiare într-o notă la un articol de-al meu publicat în Anuarul Institutului de Istorie şi de care a fost bucuros, spunând că eu sunt de modă veche, că alţii, de „modă nouă”, uită să-l amintească. Apoi prietenia cu dl. Pataki Jozsef (n. 26 decembrie 1908 – d. 17 septembrie 1993), cu care studiam prin ’84-’85 la Arhive, unde încă nu eram angajat, şi-mi zicea că e mulţumit că mai are pe cineva în sala de studiu, să nu fie singur, era bolnav, abia îşi mişca picioarele şi umbla cu toiag. Tot atunci eram în relaţii amiabile cu regretatul istoric Wolf Rudolf (n. 6 mai 1951 – d. 9 septembrie 2008), profesor. De la Universitatea „Babeş-Bolyai”, marea instituţie academică a Clujului, de vizavi de noi, de Arhive, eram în aceleaşi relaţii de luminoasă frăţietate, sus-amintită, cu istoricii: dl. Ioan-Aurel Pop, actualul preşedinte al Academiei Române, dl acad. Emil Burzo, dl prof. Simion Simon de la Fizică, dl prof. Nicolae Ceangă, dl prof. Nicolae Bocşan, dl prof. Nicolae Sabău – istoric de artă, dl prof. Ioan Bolovan, devenit membru corespondent al Academiei Române, dl prof. Traian Rotariu, conducătorul tău de doctorat, prietene Ionică, dl prof. Elemer Mezei, doamna prof. Maria Semeniuc, dl prof. Iustinian Petrescu şi alţii. La Biblioteca Centrală Universitară, unde mi-am petrecut o minunată şi lungă perioadă de viaţă am avut şi am o pleiadă de fraţi şi surori în sensul sus-amintit, în frunte cu dl. Doru Rasosav, fostul director, cu dl. Ioan Hentea, fost director adjunct, dl. Valentin Orga, actualul director, şi cu toţi ceilalţi angajaţi, o listă dragă şi frumoasă de slujbaşi pasionaţi ai Domniei Sale Cartea. Pe acolo nu poţi călca decât cu evlavie, ştiind ce mari personalităţi ale spiritualităţii clujene au frecventat această instituţie sau i-au fost slujbaşi, în frunte cu Lucian Blaga. L-a BCU am fost pe baricadele studiului, şi cu unii mai sunt şi acum, cu regretaţii scriitorul Teodor Tanco, Marin Oprea, Constantin Mustaţă, Alexandru Matei, Aurel Sasu, cu cei în viaţă: prof. univ. dr. Onufrie Vinţeler, prof. univ. dr. Mircea Popa, prof. univ. dr. Teodor Vidam, dr. Eugen Cucerzan, Gheorghe Cordoş ş.a. Am cercetat prima data în sala mare, impresionantă, de la parter, alături de sute de studenţi, mai mult la masa mare, pentru că studiam presa, apoi la Sala Cercetătorilor de la etajul II şi, de câţiva ani, la etajul IV, la Sala „Adrian Marino”, la presă. Acolo este Acasă pentru mine, în lumea fabuloasă a lecturii. La Biblioteca Academiei, vecină cu noi, cu Arhivele, am avut iarăşi parte de lumina colaborării amiabile cu regretaţii Liviu Ursuţiu, fost director, Ioan Gabor, Ioan Chindriş, fost director, cu Doamna Sidonia Puiu, apoi cu cei în viaţă cu absolut toţi slujbașii Domniei Sale Cartea, de la această instituţie valoroasă a Clujului, în frunte cu preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române, dl. acad. Emil Burzo, şi cu actualul director al Bibliotecii, prof. univ. dr. Sorin Crişan. Privesc apoi cu aceeaşi lumină caldă relaţiile frumoase pe care le-am avut şi le am cu cetatea Limbii Române de pe strada Dr. Emil Racoviţă, cu personalităţi de la Institutul de Lingvistică „Sextil Puşcariu”, cu lingviştii Dumitru Pop, Octavian Şchiau, Ion Mării, Eugen Beltechi – foşti directori, Eugen Pavel, actualul director, Viorel Hodiş, Alexandru Cristureanu, Doamna Elena Comşulea, Doamna Grecu, Doamna Sabina Teiuş, Doamna Elisabeta Faiciuc, Nicolae Mocanu, Dumitru Loşonţi şi alţii. Institutul de Lingvistică „Sextil Puşcariu” este un alt punct fierbinte al topografiei Clujului inimii mele. Trebuie să spun apoi că pentru Cluj-Napoca, un alt punct extrem de luminor al dăinuirii sale din anii ’60 ai secolului trecut încoace este sefiul Uniunii Scriitorilor, de pe strada Universităţii. Şi aici mă simt Acasă, fiind prezent la numeroase lansări de carte şi conferinţe ţinute în acest loc, cu vedere superbă de la înălţime spre Piaţa Unirii. Aici am găsit înţelegere, prietenie şi amabilitate din partea unor iluştri creatori clujeni: Doamna Irina Petraş – preşedinta Uniunii Scriitorilor, Doamna Doina Cetea – secretară, poetul Ion Cristofor – vicepreşedinte, Aurel Rău, Ion Pop, Petru Poantă, Adrian Popescu, Teohar Mihadaş, Ion Mureşan, Tudor Dumitru Savu, Vasile Sav, Ovidiu Pecican, Dumitru Cerna, Horia Bădescu, Traian Brad, Mariana Bojan, Petre Bucşa, Constantin Cubleşan, Negoiţă Irimie, Grigore Zanc, Viorel Cacoveanu, Ion Istrate, Ilie Rad, Cornel Udrea, Miron Scorobete, Ion Taloş, Vasile Grunea, Maria Vodă Căpuşan (1940-2017), Ion Antoniu, Aurel Bodiu, Adrian Mihai Bumb, Mircea Ioan Casimcea, Eugen S. Cucerzan, Vistian Goia, Adrian Grănescu, Rodica Marian, Marcel Mureşeanu, Gavril Pompei, Dan Rebreanu, Rodica Scutaru-Milaş, Teodor Tihan, Adrian Ţion ş.a. La revista „Oraşul”: arhitect Ionel Vitoc, Mircea Popa, Negoiţă Lăptoiu, medicul Teofil Lung, doamna Vitoc, Viorel Hodiş, Dorel Vişan, Florin Piersic, Tudor Mateescu, Constantin Cubleşan, Ioan Pavel Azap, Marcel Mureşianu, Adrian Ţion şi regretaţii Iosif Viehman, Melania Ursu, Virgil Lazăr ş.a.
La cercul regretatului Pompiliu Manea, de sus, de pe Republicii, unde m-am înţeles foarte bine cu gazda, cu dl. acad. Gheorghe Benga, cu Doamna prof. univ. dr. Ştefania Kory Calomfirescu, veneau acolo regretatul sociolog Alexandru Stănescu, dl. Constantin Mustaţă era ca acasă acolo, fiind redactor la revista scoasă de dl Pompiliu Manea, acolo l-am întâlnit şi pe dl. prof. Alexandru Herlea, fost ministru, şi mai multă lume bună a Clujului. O colaborare îndelungată am avut cu Tv Transilvania Live, timp de un an şi jumătate, zilnic, la Cronologia Clujului, cu ce s-a-ntâmplat în Cluj în fiecare din zilele anului, de-a lungul timpului. A fost o emisiune de succes, în premieră în Cluj aşa ceva, cu ecouri favorabile până şi în Bucureşti, unde am auzit că era urmărită. Am lăsat la urmă cel mai incandescent punct al sufletului meu: Arhivele Clujene, de pe str. Kogălniceanu nr. 10, pe care le-am slujit şi le-am cercetat timp de peste 30 de ani. Amintesc pe toţi colegii, cu care m-am înţeles foarte bine: arhiviştii Alexandru Matei, fostul director, care m-a angajat la Arhive, Ioan Drăgan, următorul director, Paula Ivan, actualul director, Laurenţiu Mera, Ioan Dordea, Livia Someşfălean, Lucia Şerdan, Mariana Marian, Delia Socol, Livia Ardelean, Ofelia Avarvarei, Vasile Rus, Aurel Răduţiu, Mircea Lazăr, Flora Agnes, Mihai Cuibus, Sorin Ciuhuţă, Mirela Cărăbinean, Oana Dezmirean, Cosmin Pop, apoi arhivarii şi alţi funcţionari: Constantin Gorea, Liviu Gorea, Daniela Pop, Doina Hornoiu, Alin Timişer, Gheorghe Gudea, Adina Cosma, Maria Năstase, Cristi, doamna Clementina, doamna Maria, cu regretaţii doamna Lucreţia Timişer, secretara Silvia Peştean şi Vasile Romanţi.
– Mi-ai înşirat aici o lume într-adevăr de aur, din capitala Transilvaniei. O lume serioasă şi demnă, pe care ţara se poate bizui. Cine a zis că trăim o epocă în care nu mai avem personalităţi? Rezumă, te rog, pe scurt, principalele colaborări.
– Colaborări care rămân importante sunt cu dl. acad. Ştefan Pascu, despre care am amintit, pentru publicarea primelor mele articole în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj. Apoi cu Doamna Irina Petraş la volumul dedicat Clujului şi Centenarului Marii Uniri şi la altele despre Cluj, apoi colaborarea cu dl. Iustinian Petrescu la revista „Vatra Românească” şi la volumul Ţara Silvaniei, îmi propusese să scriu ceva despre Sălajul natal, am realizat o antologie cu cele mai frumoase texte despre această zonă a României. Am colaborat bine cu dl. prof. Mircea Popa la editarea „Astrei Clujene”, cu dl. arhitect Ionel Vitoc la revista „Oraşul”, dl. arhitect publicându-mi câte două pagini de Album Clujul interbelic şi câte două de Enciclopedia Clujului, de fiecare număr al „Oraşului”. Am colaborat foarte bine cu primarul Ioan Roman din Viişoara, de lângă Cluj, pentru apariţia unor cărţi, inclusiv superbul album de Port popular istoric românesc, apărut de Centenarul Marii Uniri. Tot foarte bine am colaborat şi cu dl. acad. Ioan-Aurel Pop în documentarea exactă şi ştiinţifică a unor probleme dificile şi presante pentru societate, dar şi cu alţi academicieni, precum regretaţii Camil Mureşan şi Nicolae Edroiu: problema retrocedării Arhivelor confesionale, cazul Nyrö Jozsef, cunoscutul scriitor maghiar originar din secuime care şi-a pus serviciile în slujba guvernului fascist al lui Szalasi, problema plăcuţei lui Iorga pe statuia lui Matei Corvin şi altele. Să nu uit faptul că dl. acad. Camil Mureşan a venit la mine în birou la Arhive să-mi semneze Memoriul contra destrămării Arhivelor. Am colaborat foarte bine cu directorul Bibliotecii Centrale Universitare, Valentin Orga, pentru scanarea imaginilor superbe găsite la această instituţie pentru Albumul amintit Port popular istoric românesc. Colaborări foarte bune am avut cu regretaţii istorici Gelu Neamţu şi Alexandru Matei, cărora le citeam adeseori vreun articol de-al meu înainte de a-l duce la ziar. Din greşeli am învăţat foarte mult. Foarte bune colaborări am avut cu dl. Aurel Răduţiu, care lucra la redacţia Anuarului Institutului de Istorie, şi cu regretatul arheolog şi istoric Gheorghe Gudea, de la Acta Mvsei Porolissensis. O colaborare „militărească” am avut-o cu dl. colonel dr. Vasile Tutula, care m-a încurajat să-mi definitivez doctoratul, ţinându-se de mine să nu o iau „pe arătură” să mă ocup mereu de altceva şi să las doctoratul amânat sine die. S-a ocupat şi de strângerea unor mici fonduri pentru un protocol de după susţinerea tezei. Depărtata în timp colaborare cu medicul şi poetul Octavian G. Zegreanu, cu care am cercetat presa şi am publicat câteva articole în Angvstia împreună pe tema Corespondenţei de la românii din Secuime în „Gazeta Transilvaniei” este parcă legendară. Apoi am colaborat foarte bine la Societatea „Avram Iancu”, alături de inimosul preşedinte al Societăţii, prof. Victor Bercea, înainte cu prof. Emil Luca, scoţând numere frumoase din revista „Iancule Mare”. Cu prof. Emil Luca am colaborat foarte bine la editarea revistei „Viaţa Transilvaniei”.(va urma)
