Două dintre instituţiile de cultură aflate în subordinea Primăriei Sfântu Gheorghe, şi anume Casa de Cultură „Kónya Ádám” şi Centrul de Artă din Transilvania, au manageri noi începând din această vară.

Tubák-Damian Diana a câştigat concursul pentru postul de manager al Casei de Cultură „Kónya Ádám”, iar Bordás Beáta este noua directoare a Centrului de Artă din Transilvania.

„Cred că este important ca această prezentare să aibă loc împreună, pentru că aș dori ca cele două instituții să înceapă să colaboreze, să comunice și chiar să organizeze programe împreună. Ambele colege au susţinut un concurs şi au fost selectate pe baza performanţelor la acest concurs, dar nu pot să neg faptul că în acest mod oraşul nostru a câştigat doi lideri tineri, dinamici şi creativi”, a declarat viceprimarul Vargha Fruzsina în conferinţa de presă de prezentare a noilor manageri.

De asemenea, municipalitatea îşi doreşte ca această colaborare dintre cele două instituţii culturale să fie un exemplu şi pentru alte instituţii de profil din oraş, mai ales prin implicarea şi participarea artiştilor la evenimentele şi proiectele celorlalte instituţii culturale.

În ceea ce le priveşte pe cele două noi directoare, ambele îşi propun să mărească numărul de evenimente organizate şi mai ales numărul vizitatorilor şi participanţilor la expoziţii şi proiecte.

După cum am scris şi în proiectul depus, motto-ul meu este Cultura pentru toţi. După cum am observat în cei cinci ani de când lucrez aici, există o anumită categorie de vârstă care vizitează programele şi cercurile pe care le organizăm, iar tinerii şi mai ales adolescenţii nu prea au programe pentru vârsta lor. Ţelul meu este să organizăm cât mai multe programe pentru tineri şi studenţi”, spune Tubák-Damian Diana.

Conducerea Casei de Cultură „Kónya Ádám” are în plan şi organizarea unui program de voluntariat cu tineri pentru a pune în aplicare ideile creative pe care aceştia le-ar putea avea. Instituţia a organizat în ultimii ani în medie peste 100 de programe anual, fie în colaborare cu alte instituţii, fie individual. Mai multe detalii despre evenimentele organizate de Casa de Cultură pot fi găsite AICI.

La rândul ei, noua directoare a Centrului de Artă din Transilvania, Bordás Beáta, spune că principalul scop va fi lărgirea publicului ţintă al instituţiei, prin diversificarea sau organizarea unor evenimente legate de expoziţiile curente ale Centrului.

„Pe lângă vernisajul expoziţiei putem organiza ateliere de creaţie pentru copii legate de expoziţie, de exemplu sculptură. Încercăm să ne adaptăm pentru a ajunge la cât mai multe categorii de vârstă”, a declarat Bordás Beáta. La Centrul de Artă din Transilvania urmează trei expoziţii de anvergură, care vor dura aproximativ 2 luni. Mai multe detalii despre evenimente şi expoziţii pot fi aflate de pe pagina de Facebook a Centrului AICI.

Tubák-Damian Diana are 32 de ani, a absolvit Facultatea de Drept în Braşov, iar din 2016 a fost  consilier juridic la Casa de Cultură „Kónya Ádám”. Din ianuarie anul trecut a fost numită manager interimar al instituţiei, iar anul acesta a câştigat concursul pentru un mandat de 4 ani în funcţia de manager.

Bordás Beáta e născută în Sfântu Gheorghe unde a absolvit Liceul „Mikes Kelemen”, după care a urmat Facultatea de Istorie a Artei la Cluj-Napoca, fiind doctorand în Istoria Arhitecturii având ca temă castelele din Transilvania. După 17 ani la Cluj-Napoca, dintre care 5 a lucrat la Muzeul de Artă, s-a reîntors în Sfântu Gheorghe pentru a prelua postul de director al Centrului de Artă din Transilvania.

www.sfantugheoregheinfo.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail