După o pauză de aproape 1 an datorată pandemiei COVID-19, clubul ACS Ciprian Sfântu Gheorghe a luat din nou startul la un concurs de înot internațional la care a participat cu sportivul Barabas Andras, respectiv la Cupa Internaționă de la Basler, care s-a desfășurat în perioada 28-30 mai 2021.

Aflată la cea de a 13-a ediție, Cupa Internațională Basler, inclusă în Liga Europeană de Natație (LEN) și organizată de Federația Cantonală de Înot din Basel, s-a desfășurat în bazinul olimpic de la complexul sportiv St. Jakob din Basel, Elveția.

Concursurile internaționale de înot sunt un mediu provocator pentru înotătorii ACS Ciprian Sfântu Gheorghe. Așa a fost și pentru Andras Barabas, deoarece a concurat alături de 1014 înotatori de la 47 de cluburi din țări precum Italia, Franța, Germania, Estonia, Liechtenstein și Elveția, unde performanțele în înot sunt deosebite.Aceste competiții reprezintă un mediu motivant și prielnic pentru sportivii care doresc să își testeze continuu performanța personală și să o depășească.

Deși în urma unei perioade grele, în care antrenamentele necesare pentru un înotător de performanță nu au fost suficiente, datorită faptului că bazinul de înot din Sfântu Gheorghe a fost închis, iar naveta la Bazinului Olimpic de Înot din Brașov a fost posibilă doar în cateva zile pe săptămână, nimic nu a fost o piedică definitivă în drumul lui Andras, care, mânat de pasiunea pentru acest sport și de dorința de a performa, a doborât un nou record personal încă din calificări la proba open de 50 m fluture, depășindu-l în finală și obținand locul 4 cu timpul de 26” 69 și cu 580 puncte FINA. Chiar dacă nu a reușit să urce pe podium, acest timp l-a adus foarte aproape de medalie, timpul obținut de locul 3 fiind de 26” 44.

Acest rezultat, împreună cu rezultatele la celelalte probe (locul 10 la proba 50m liber cu timpul 25”58 si locul 12 la proba 50m bras cu timpul 32”06) cu care a reușit să ajungă în două finale, sunt performanțe deosebite și un progres important pentru tânărul sportiv, mai ales că vin după aproape un an de pandemie, în care constanta antrenamentelor a fost greu de păstrat. „Rezultatele la acest concurs sunt un pas de succes pentru noi și ne motivează să muncim mai mult, indiferent de context și de condiții, pentru a obține rezultate cel puțin la fel de bune și la Campionatul Național de Înot, ce va avea loc la București. Ne pregătim intens pentru el, pentru că este încă o ocazie prin care putem îmbunătați timpii obținuți. Fiecare competiție este pentru sportivi o bucurie, dar și șansa unui mare pas înainte în pregătirea lor, motiv pentru care ne uităm constant, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, la toate oportunitățile care ne pun față în față cu sportivi performanți. De aici vine și dorința interioară de autodepășire, atât de importantă pentru succesul oricărui sportiv. Pe termen scurt, după Campionatul Național de Înot, sperăm să reușim să organizăm vara aceasta tradiționala competiție de înot «Cupa Sprint», care reunește sportivii iubitori de înot de la cluburi din toată țara. Suntem foarte bucuroși că am reușit să participăm anul acesta la încă un concurs internațional, și asta nu ar fi fost posibil fără susținerea necondiționată a părinților, a companiei Bertis, precum și a comunității românești din Basel prin AREI Basel, «Asociatia romano-elvețiană de integrare», cărora vreau să le mulțumesc cu această ocazie.”- a declarat Ciprian Grosu, antrenorul Clubului Sportiv ACS Ciprian Sfântu Gheorghe.

Acesta a menționat că pandemia a lasat urme peste tot și din păcate clubul ACS Ciprian Sfântu Gheorghe a pierdut mulți sportivi din cauza lipsei posibilităților de antrenament la bazinul de înot din Sfântu Gheorghe, însă, acolo unde dorința de a nu renunța și plăcerea de a înota au fost puternice, nu a fost vacanță.

„Clubul privește cu optimism spre viitor și așteaptă ca lucrurile să revină la cursul lor firesc și la activitatea zilnică de dinaintea apariției pandemiei, unde antrenamentele și/sau participarea la competiții erau sursa de energie și de progres a oricărui înotător amator / sportiv. Sperăm că redeschiderea bazinului de înot din Sfântu Gheorghe, de la începutul lunii iunie, să readucă «la apă» iubitorii de înot, cât și foștii sportivi înotători.”- a conchis Ciprian Grosu, antrenorul Clubului Sportiv ACS Ciprian Sfântu Gheorghe.

M.D.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail