În anul 2020, la Editura Eurocarpatica a Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe a apărut volumul Recunoașterea internațională a Marii Uniri. Trianon 100, sub coordonarea dr. Ioan Lăcătușu și prof. Vasile Stancu, de 738 pagini, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României prin Serviciul Dezvoltare Comunitară. Volumul cuprinde 49 de studii ale unor istorici din întreaga țară, materiale prezentate în decursul anilor la manifestările științifice organizate în județele Covasna și Harghita.

Lucrarea va fi prezentată, în câteva episoade, în cotidianul Mesagerul de Covasna.

 

Împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Trianon (4 iunie 1920) a prilejuit declanşarea unei campanii mediatice, derulată în presa de limbă maghiară din Ungaria și din țara noastră. Evenimentul de acum 100 de ani a fost „exploatat” de publicaţiile de expresie maghiară în scopul promovării punctului de vedere al istoriografiei maghiare față de acest important act istoric. Este cunoscut faptul că istoriografia maghiară prezintă dintr-o perspectivă diametral opusă istoriografiei româneşti evenimente și momente istorice importante din istoria comună, precum Unirea de la 1 Decembrie 1918 și Tratatul de pace de la Trianon (Vezi Ioan Lăcătușu, Românii în mass-media maghiară din Harghita și Covasna”, vol. 1, Edit. Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2006).

 

În anul 2005, dezbaterile pe această temă au fost stimulate de vizionarea filmului „Trianon” al regizorului Koltay Gábor şi istoricului Raffay Ernő. Au urmat apoi ştiri şi comentarii cu privire la consecinţele actuale asupra maghiarimii din Ungaria şi din afara graniţelor acesteia ale evenimentului de acum 100 de ani şi propuneri pentru „remedierea acestei nedreptăţi istorice”. Tema în discuţie a fost abordată într-o multitudine de genuri jurnalistice, de la ştiri, reportaje şi interviuri, la redarea integrală a unor documente programatice. Opiniile exprimate aparţin în cea mai mare parte jurnaliştilor (de regulă cei mai apreciaţi lideri de opinie, din generaţia vârstnică dar şi din cea tânără), unor lideri politici şi civici din Ungaria şi din Transilvania (atât din aripa „moderată”, cât şi din cea „radicală”), dar şi unor istorici sau intelectuali „specializaţi” în problematica Trianonului, din perspectivă maghiară.

Indiferent de genul jurnalistic sau de caracteristicile specifice ale „emiţătorilor”, problematica Trianonului este tratată exclusiv din perspectiva nostalgicilor după refacerea „Ungariei Mari”. În toate materialele de presă analizate sunt reluate şi repetate, cu obstinaţie, cunoscutele şi inconsistentele „teze” ale propagandei hungariste, conform cărora Ungaria ar fi fost „ciuntită” şi „nedreptăţită” la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919-1920 şi că marile puteri s-au „răzbunat” pe Ungaria, favorizându-i pe români, sârbi, sloveni, croați, cehi, slovaci și austrieci, exprimându-se regretul pentru „destrămarea teritoriului istoric maghiar”. Peste tot este folosită expresia „Dictatul de la Trianon”, deşi Tratatul de Pace de la Trianon n-a reprezentat nicidecum un „dictat”, n-a fost rodul unor decizii lipsite de „motivaţie concretă”, un act de răzbunare ori un „cadou” oferit României, Cehoslovaciei și Iugoslaviei.

Din concluziile formulate în urma vizionării filmului „Trianon” pot fi desprinse căile avute în vedere de unul din autorii acestuia, în speță istoricul Raffay Erno, fost secretar cu probleme politice în cadrul Ministerului Apărării în Guvernul Antal (în guvernarea Ungariei în perioada 3 mai 1990 – 12 decembrie 1993), pentru a fi „soluționate cumva consecințele destul de întunecate ale dictatului de pace, modalitățile concrete avute în vedere de Guvernul Ungariei, după 1989, fiind următoarele: fie reluarea problemei revizuirii granițelor, fie cea a obținerii autonomiei teritoriale, fie sporirea ajutorului de importanță istorică, acordat de Ungaria, maghiarilor din Transilvania…”. (Kocsis Cecilia, „Interviu cu istoricul Raffay Erno-despre Trianon și consecințele lui. Actualul guvern ungar nu reprezintă interesele maghiarilor”, în Székely Hírmondó, nr. 3, 21-26 ian. 2005 (Guvernul Ferenc Gyorcsany, 29 septembrie 2004 – 14 aprilie 2009 – n.n.).

Privind prima modalitate, istoricul spunea: „Din 1989, începând cu așa numita revoluție din România și mergând până în 1999, bombardarea Iugoslaviei (…) au existat posibilități foarte serioase în fața guvernelor ungare (…). În fața guvernelor Antal, Horn (15 iulie 1994 – 6 iulie 1998) și Orban (6 iulie 1998 – 27 mai 2002) au existat mai multe posibilități de care s-ar fi putut profita pentru atacarea dictatului de pace de la Trianon. Accentuez că nu mă gândesc la război, acțiuni militare, ci exclusiv la căi pașnice”. Același istoric, într-un alt interviu, revine asupra problemei revizuirii granițelor afirmând: „Prima posibilitate a existat în anul 1989, în timpul revoluției române și a loviturii de stat. La vremea respectivă, statul (român – n.n.) era slăbit din temelii, iar Budapesta ar fi avut posibilitatea să intervină în alt mod în acele evenimente (a făcut-o în așa fel încât serviciul ungar de informații a ajutat guvernarea românească), dar guvernul comunist a lui Nemeth Miklós nu a făcut pași în acest sens”(MTI-kas, Se revendică dreptul la autodeterminare”, în Háromszék, nr 4488, 10 iun. 2005).

Cea de-a doua modalitate concretă enunțată privind soluționarea consecințelor „Dictatului” de la Trianon este cea a obținerii autonomiei teritoriale, fiind prezentată pe larg în numeroase demersuri întreprinse pentru obținerea acesteia, fie în varianta Uniunii Civice Maghiare de „autonomie a Ținutului Secuiesc”, fie sub forma promovată de UDMR, prin intermediul Legii statutului minorităților naționale de „autonomie culturală”, pornindu-se de la faptul, în viziunea „specialiștilor”, secui sau unguri, că nu există incompatibilitate între calea revizuirii frontierelor și cea a obținerii autonomiei pe criterii etnice. Demersurile de pe plan intern au fost însoțite de cele efectuate pe lângă forurile europene (Uniunii Europene, Consiliului său și tuturor celor 25 de miniștri de externe ai statelor membre), precum cele formulate de avocata Maria Barki și europarlamentarul Gal Kinga, prin care se revendica hotărât „libertate și drept de autodeterminare” pentru secuii și ungurii din Transilvania (Vary O. Peter, „Trianonul a generat surse de conflict”, în Háromszék, nr. 4489, 11 iun. 2005), căutate în „drepturile la autonomie acordate deja în țările membre” (ale Uniunii Europene – n.n.)-( MTI, „Comemorări în Ungaria”, în Háromszék, nr. 4484, 6 iun. 2005.)

Problema acordării autonomiei a constituit tema principală și pentru manifestațiile organizate la Budapesta de Partidul Ungar al Vieții și Dreptății, Mișcarea „JobbiK”, Mișcarea de Tineret „64 de comitate”, Mișcarea pentru o Ungarie mai Bună, în care „mulți dintre demonstranți au adus cu ei drapele naționale și arpadiene, pe multe dintre acestea fiind legate panglici negre. Demonstranții au scandat în repetate rânduri: „Să piară Trianonul!”. Au fost persoane care au adus pancarde pe care scria: „Nu, nu, niciodată” (cunoscutul slogan: Nem, Nem. Soha! – n.n.)( Gazda Zoltán, „Autonomia Pământului Secuiesc”, în Háromszék, nr. 4483, 4 iun. 2005). Lipsa de fermitate a autorităților publice locale față de manifestările cu caracter și mesaj vădit revizionist și antiromânesc a condus la organizarea unor asemenea acțiuni în mai multe localități din județele Covasna și Harghita, printre care Sfântu Gheorghe și Gheorgheni („Trianon și autonomie, Declarația Comisiei Permanente a Consiliului Național Secuiesc despre decizia de la Trianon”, în Harghita Népe, nr. 3127, 3 iun. 2005), iar cu ocazia „comemorării Dictatului de pace de la Trianon, Consiliul Național Secuiesc a dat publicității o declarație” care cuprinde următoarele formulări: „Aservirea ce durează de 85 de ani, subordonarea națională, socială și economică a pus în pericol poporul secui, ca o comunitate, pune în pericol rămânerea pe pământul natal. Secuimea, ca factor constitutiv al statului, în baza dreptului la autodeterminare, și după 85 de ani ține la drepturile sale comunitare, la obținerea din nou a autonomiei teritoriale! …Deci, solicităm guvernelor statelor membre ale UE și SUA ca, asumându-și reparația juridică, să intervină hotărât pe lângă Guvernul României pentru ca România, înainte de intrarea în Uniunea Europeană, să garanteze prin lege înființarea regiunii autonome Ținutul Secuiesc”-( Gyergyai Csaba, „Ce ne-a lăsat mizerabilul secol XX?Aproape de Kolttay Gabor, regizorul creațiilor «Regele Ștefan» și «Trianon»”, în Székely Hírmondó, nr. 4, 28 ian. – 3 feb. 2005).Aşadar, nu este suficientă larga autonomie administrativă, ci solicită autonomie pe criterii etnice, fapt ce contravine flagrant Constituţiei României.

De fiecare dată, după asemenea manifestări, partidele politice românești, formatorii de opinie, societatea civilă românească au luat poziție critică față de aceste pretenţii anticonstituţionale. Astfel, în anul 2015, Forumul Civic al Ro-
mânilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) a condamnat manifestările cu mesaj şovin, xenofob, antiromânesc şi neorevizionist.( „Comunicat al FCRCHM”, în Mesagerul de Covasna, din 8 iunie, 2015)

Nemulțumirea totală a liderilor maghiarilor ardeleni se manifesta în mod deosebit, în perioada analizată, în legătură cu cea de-a treia cale a soluționării consecințelor „dictatului de la Trianon”, preconizată de istoricul-politician Raffay Ernö – „sporirea ajutorului de importanță istorică, acordat de Ungaria, maghiarilor din Transilvania”, cu referiri concrete la „rezultatul dezamăgitor al referendumului din țara ciuntită”. Era vorba de refuzul ungurilor din Ungaria de a acorda dubla cetățenie maghiarilor din afara granițelor, fapt ce-i făcea să concluzioneze „că nu există o națiune maghiară, o comunitate solidară, care să se înțeleagă măcar în probleme naționale vitale”( Kocsis Cecilia, „Interviu cu istoricul Raffay Erno…”), iar „actualul guvern ungar nu reprezintă interesele maghiare” („Rezoluția Adunării Naționale Secuiești”, în www.szut.org, accesat la 18.06.2006). În aceeași măsură, în mai multe articole era exprimată mai mult decât dezamăgirea pentru faptul că nici chiar „postul național ungar de televiziune nu a difuzat filmul „Trianon”.

Venirea la putere a coaliției Fidesz-KDNP, în mai 2010, a schimbat radical politica guvernului maghiar față de maghiarii de peste granițele Ungariei prin „sporirea ajutorului de importanță istorică, acordat de Ungaria, maghiarilor din Transilvania”. Astfel, la 26 mai 2010, Parlamentul Ungariei a aprobat modificarea legii cetăţeniei din 1993 asupra cetăţeniei maghiare, introducând o procedură simplificată de obţinere a acesteia, şi creând condiţii pentru maghiarii din afara graniţelor Ungariei să dobândească cetăţenia maghiară fără a avea domiciliul pe teritoriul Ungariei. Pe lângă aceasta, noua lege electorală adoptată în 2011 face posibil ca şi cetăţenii maghiari care nu au domiciliul în Ungaria să aibă drept de vot la alegerile parlamentare (pe listele naţionale de partide), iar, în același an, cu prilejul comemorării a 90 de ani de la semnarea „Dictatului de la Trianon”, Parlamentul Ungariei a declarat 4 iunie „Ziua solidarității naționale”, afirmând în textul legii următoarele: „Ungaria dorește respectarea drepturilor celorlalte națiuni de a judeca tratatul din propria perspectivă, dar totodată încearcă să dovedească faptul că națiunea maghiară are puterea de a se înnoi după această tragedie istorică și să rezolve provocările care se vor ivi în viitor”-(Ferenc Pall-Szabo, „Ziua Solidarității Maghiare”, în www.corbiialbi.ro, accesat la 04.06.2015).

În decembrie 2018 a fost lansat la Budapesta „Programul pentru dezvoltarea economică a Ţinutului Secuiesc”, pentru finanţarea căruia Guvernul Ungariei a alocat un buget de 25 de miliarde de forinţi, măsură care reprezintă o nouă contribuție la instaurarea stării de co-suveranitate cu România a „ținutului secuiesc”-(Scrisoare deschisă adresată Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei României privind normalizarea convieţuirii interetnice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, Arhiva FCRCHM, 2019).

În anii premergători marcării Centenarului Recunoașterii Marii Uniri, prin Tratatul de la Trianon, în presa din Ungaria şi în mass-media de limbă maghiară din România a sporit numărul materialelor – știri, reportaje, interviuri, documente programatice etc. Ideile și acțiunile inițiate, aplicate sau preconizate a se desfășura în viitor se rezumă la două domenii esențiale pentru maghiarime: identificarea vinovaților pentru situația actuală a maghiarilor de peste granițele statului ungar și identificarea căilor de acțiune pentru ștergerea urmărilor „crimei istorice” săvârșite acum aproape 100 de ani împotriva poporului și națiunii maghiare prin aplicarea „dictatului de la Trianon”.

Următoarele titluri ale materialelor de presă, apărute în perioada respectivă, sunt sugestive pentru tematica și orientările abordate de cea mai mare parte a liderilor politici și de presă ai comunității maghiare din Transilvania, cât și a politicienilor, istoricilor și „specialiștilor în Trianon” din Ungaria: Cea mai mare provocare/instigare a universului: drapelul secuiesc îl înlocuiește pe cel al României (http://alfahir.hu, accesat la 03.01.2017); Atacuri românești asupra manualului de istorie în limba maghiară a Editurii T3 (http://alfahir.hu, accesat la 03.01.2017); A fost respinsă inițiativa declarării Zilei de 4 iunie drept Ziua Trianonului și a luptei împotriva asupririi maghiar (www.trianon100.hu, accesat la 04.03. 2017); Cum se vede de la București propaganda Ungariei și a Rusiei?(http://foter.ro, accesat la 02.05.2017); Mass-media română: Echipa MTA, inițiativa departamentului de propagandă antiromânească a guvernului ungar (www.polgarportal.hu, accesat la 02.05.2017); Și liderul grupului de cercetare Trianon 100 respinge acuzațiile grave venite din România (Szabadság, din 3 mai 2017); Echipa de cercetare academică investighează circumstanțele dictatului de la Trianon – Sperăm să nu se lase acest lucru în seama evreilor (www.kuruc.hu, accesat la 08.02.2017);Circumstanțele dictatului de la Trianon cercetate și în Statele Unite (http://erdely.ma, accesat la 12.02.2017); Este maghiar cel pe care-l doare Trianonul – comemorarea a 100 de ani. 2020 să fie anul comemorativ al Trianonului (www.szekelyfold.ma, accesat la 14.03.2017); În captivitatea Trianonului și a zilei de 1 Decembrie (www.magyaridok.hu, accesat la 7.05.2017); Să ardă flacăra! – A răsunat glasul rezistenței naționale, la Budapesta (www.szentkoronaradio.com, accesat la 06.06.2017); Comemorarea Trianonului sub semnul speranței (Háromszék, din 6 iun. 2017); Durere națională îndesată pe gâtul credinței (Harghita Népe, din 7 iun. 2017); Ce facem cu Trianonul?( www.itthon.ma, accesat la 04.06.2018) ; Ziua solidarității naționale la Sfântu Gheorghe (Háromszék, din 5 iun. 2018); Comemorarea Trianonului la Târgu Secuiesc (Háromszék, din 5 iun. 2018); O pace rea este mai rea decât războiul (Szatmári Friss Újság, din 6 iun. 2018); După Trianon, acum!( Háromszék, din 15 iun. 2018).

Dacă principalii vinovați pentru această situație erau găsiți în perioada precedentă marile puteri învingătoare Franța, Marea Britanie, Italia și SUA – statele vecine „hrăpărețe” – România, Cehoslovacia, Serbia – și doi-trei politicieni maghiari ai începutului de secol XX, după lecturarea și audierea mass-media de limbă maghiară din perioada monitorizată se poate constata că vinovații principali pentru situația cetățenilor români de etnie maghiară și secuiască din România actuală o reprezintă cea mai mare parte a mass-media românești, a partidelor politice românești și a politicienilor români. Autorii, jurnaliști și politicieni maghiari din Transilvania sau Ungaria tratează problematica Trianonului exclusiv din perspectiva nostalgicilor după refacerea „Ungariei Mari”, aducând drept argumente, reluate și repetate cu obstinație, în general, pe cele din „notele” prezentate de delegația maghiară la Conferința de Pace de la Paris, în special cea prezentată la Neuilly, în 14 ianuarie 1920, cunoscută sub denumirea de „Nota VIII privind problema Transilvană” și cele promovate în perioada interbelică (Problematica Trianonului în mass-media maghiară. Sinteză documentară, Arhiva Centrului European de Studii Covasna –Harghita, nr. 10/2018).

Cele două domenii esențiale tratate de sursele menționate, privitoare la problematica Trianon-ului, pot fi structurate astfel: identificarea vinovaților pentru situația actuală a maghiarilor de peste granițele statului ungar, din Transilvania, cu încercarea de răspuns la următoarea întrebare: de ce relațiile interetnice româno-maghiare sunt deteriorate la ora actuală? Răspunsul la această întrebare, în viziunea publiciştilor maghiari, este: din cauza acuzațiilor mass-mediei românești care a declanșat o întreagă „isterie anti-maghiară”(„Atacuri româneşti asupra manualului de istorie în limba maghiară a Editurii T3”, în www.szekelyfold.ma, accesat la 04.01.2017), a partidelor politice românești și a politicienilor români(„Fundătura autonomiei”, în www.erdely.ma, accesat la 31.01.2017), a societății românești și a Bisericii Ortodoxe Române”(Gergely Elod Geller, „Dragi fraţi români! Nu ne supărăm. Doar ne pare rău!”, în www.azonnali.hu, accesat la 19.08.2017).

Departe de a-și asuma „partea de responsabilitate ce revine Ungariei în izbucnirea războiului mondial și, în general, în politica imperialistă a dublei monarhii” („Nota președintelui Conferinței de Pace, Alexandru Millerand, cuprinzând răspunsul față de notele delegației ungare, 1920 mai 6”, în Cristina Țineghe (coord.), Problema transilvană reflectată în notele prezentate de delegația maghiară la Conferința de Pace de la Paris.(1920), ediție critică, Edit. Centrul de Studii pentru Resurse Românești, București, 2007, p. 312), și a recunoaște justețea revendicării popoarelor asuprite din cadrul regatului medieval maghiar – sloven, croat, sârb, slovac, român, cea mai mare parte a liderilor politici, istoricilor și „specialiștilor” formatori de opinie maghiari susțin vinovăția tuturor celorlalți, căutându-i chiar și-n… „teoriile geografice care justifică sau nu legitimitatea şi ilegitimitatea noilor frontiere „O stare de lucru, chiar milenară, nu poate supraviețui cât timp este contrară justiției”.

Cercetările întreprinse, în urma monitorizării mass-media din judeţele Covasna şi Harghita au evidențiat faptul că în presa de limbă maghiară, îndeosebi controlul „comunității” este total. În numele și pe altarul „intereselor comunității maghiare”, redacțiile publică doar materialele care se înscriu în politica redacțională cu puternice accente etnocentriste. Permanent agresată de acest tip de propagandă, în rândul comunității maghiare se generează un fenomen de anomie. Întreg sistemul de valori, concepții și standarde sociale se prăbușește brusc, prin atacul repetat asupra regulilor morale și juridice statuate, dând naștere acestui fenomen care se resimte la nivelul omului obișnuit prin apariția și accentuarea unui sentiment de insecuritate difuză, de teamă permanentă, care generează suspiciunea reciprocă ce poate duce la acțiuni revendicative pe criterii etnice (Ioan Lăcătușu, Românii în mass-media maghiară din Harghita și Covasna, Edit. Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2006, p. 59). Deși publicul țintă al mass-media maghiară îl constituie, în principal, cititorii și ascultătorii de limbă maghiară, considerăm că mesajele transmise trebuie recepționate și de către români, de la omul simplu la Președintele țării.

În scrierile istoricilor maghiari este atacată legitimitatea Unirii Transilvaniei cu România, unii dintre ei nefiind împăcaţi nici până astăzi cu Tratatul de la Trianon (Neamţu, Gelu, Mircea VaidaVoievod, Mărturii ale participanţilor. Ioachim Crăciun: Documente la un sfert de veac de la Marea Unire, vol. I-II, Edit. Academiei Române, 2005, p. 17). Istoricii români sunt în dezacord cu opiniile colegilor maghiari privind ilegitimitatea unirii Transilvaniei cu România şi consideră că este necesară publicarea cât mai multor documente autentice, şi nu trunchiate în scop propagandistic autonomist sau chiar secesionist.[1] În aceste condiţii, în lucrările istoricilor maghiari şi chiar în mass-media maghiară circulă clişee şi prejudecăţi despre comunităţile româneşti din sud-estul Transilvaniei şi despre implicarea acestora în viaţa publică locală, regională şi naţională.

Din această perspectivă este prezentată şi problematica referitoare la Tratatul de pace de la Trianon. Astfel, site-ul www.trianon100.hu promovează o hartă etnografică a Ungariei din 1918 pe care autorităţile de la Budapesta au intenţionat să o utilizeze, fără succes, pentru a trasa graniţele viitorului stat ungar conform propriilor interese în timpul negocierilor din Paris. Acelaşi site promovează recenzia istoricului Zahoran Csaba („Destrămarea Ungariei istorice şi Tratatul de pace de la Paris”) şi tot aici sunt promovate imagini referitoare la mai multe monumente dedicate Trianonului, din care unul reprezintă harta Ungariei Mari (www.trainon100.hu, accesat la 25.01.201).

Proiectul Trianon 100 a început în anul 1995, și cuprinde un număr de alte 22 proiecte, coordonate de Academia de Științe din Ungaria și finanțate cu 30 milioane de forinți. Colectivul de cercetare este condus de istoricul Ablanczy Balazs. Cotidianul „Háromszék”, din 8 ianuarie 2020, informează cititorii că „A fost deschis Anul unității naționale”. Cu acest prilej, Bence Retvari, secretarul de stat la Ministerul Resurselor Umane, a declarat că „urmare a Dictatului de la Trianon, maghiarii nu au fost martorii prăbușirii, ci și-au arătat dorința lor de a trăi, capacitatea lor de a începe din nou și de adaptare la noua situație. Demnitarul maghiar a specificat că „este responsabilitatea comună a tuturor să ne ridicăm în favoarea intereselor maghiarilor de peste graniță”(Háromszék, din 8 ian. 2020).

Cu ocazia sărbătoririi Zilei culturii maghiare în județul Covasna, Arpad Janos Potopi, secretar de stat pentru politică națională în guvernul de la Budapesta, a reamintit faptul că „În urmă cu 10 ani, guvernul maghiar a decis să declare la 100 de ani de la „dictatura de pace”, anul unității naționale. Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna, a explicat că în ultimii 100 de ani mulți oameni care au vrut să piară națiunea maghiară au dispărut în gaura istoriei dar maghiarii au rămas, fiind una din cele mai numeroase comunități naționale din bazinul carpatic (Lucrarea împreună poate crea un miracol”, în Háromszék, din 21 ian. 2020).

Din multitudinea manifestărilor organizate în Ungaria și țările vecine, relatate de presa în limba maghiară din județul Covasna, în anul 2020, am reținut: strângerea de semnături pentru înaintarea la O.N.U. a unei solicitări de revizuire a Tratatului de la Trianon, acțiune inițiată de Gyorgy Budahazi, politician FIDESZ. Până în luna mai s-au strâns deja 200 de mii de semnături; obiectivul propus fiind de 2 milioane de semnături. La finalul acțiunii ar urma să fie lansată o amplă campanie de propagandă internațională. Acțiunea este asumată de Societatea Națională Trianon și Uniunea Mondială a Ungurilor; apoi concursul „Trianon 100 ani” (Háromszék, din 17 ian. 2020 și Informația Harghitei, din 22 ian. 2020).

În articolul intitulat „Ungaria nu poate exista fără comunități transfrontaliere”, publicată în cotidianul „Háromszék”, din 16.03.2020, premierul Viktor Orban face referire și la comemorarea a 100 de ani de la Trianon, astfel: „Ungaria nu poate exista fără comunități transfrontaliere ale căror drepturi, protecție și consolidare este sarcina și responsabilitatea noastră comună („Ungaria nu poate exista fără comunități transfrontaliere”, în Háromszék, din 16 mart. 2020).

Presa din Ungaria menţionează contribuția lui Miklós Horthy la remedierea, fie și parțială, a „nedreptății” pricinuită de Tratatul de la Trianon, prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. „În urmă cu o sută de ani, la 1 martie 1920, majoritatea copleșitoare a Adunării Naționale Maghiare l-a ales pe Miklós Horthy, un frate viteaz din Nagybanya. Guvernatorul Miklós Horthy are merite inepuizabile în recuperarea Ungariei, care a fost mutilată, distrusă în ruine, jefuită și epuizată (…) în același timp, în implementarea revizuirii parțiale a dictaturii de pace de la Trianon, datorită căreia, în 1938, o suprafață de 12.012 Km pătrați din Cehoslovacia și 43.104 Km pătrați din România a revenit la guvernarea ungară în 1940, aproape fără pușcă. Nu este o coincidență, așadar, că actualele autorități slovace și române au lucrat la înnegrirea memoriei lui Horthy, răspândind de atunci acuzații calomnioase și lipsite de fond” (Zoltan Bedo, „Mântuitorul patriei”, în Székely Hírmondó, din 3 mart. 2020). Iată cum un om politic fascist este reabilitat şi dat şi ca exemplu pozitiv.

Neuitând „rănile trecutului”, în același timp, unele articole transmit mesajul de încredere și speranță în viitor, subliniindu-se necesitatea de a „lucra pentru următoarele sute de ani”. Se arată că „În ajunul centenarului de la Trianon, este un sentiment special să sărbătorim ziua libertății maghiare. (…) Iar celor care cred că trăim în lanțuri le spun, cheia este la noi, să spunem cu voce tare ce ne dorim, noi ungurii din Transilvania. Trebuie să lucrăm pentru următoarele sute de ani. Trebuie să lucrăm în continuare pentru libertate”( „Nu cedați niciodată”, în Székely Hírmondó, din 16 mart. 2020).

În luna februarie 2020, cotidianul „Székely Hírmondó” publică articolul „Parlamentul [ungar] a adoptat o rezoluție privind sprijinul inițiativei cetățenești a Consiliului Național Secuiesc”, în care, printre altele, se menționează: „În rezoluția sa, Parlamentul Ungariei a asigurat sprijinul inițiativei cetățenilor europeni a CNS privind protecția regiunilor naționale. Rezoluția parlamentară inițiată de PLM, dar susținută și de partidele de guvernare, Jobbik și MSzP, a fost adoptată în unanimitate de Parlament” („Parlamentul a adoptat o rezoluție privind sprijinul inițiativei cetățenești a Consiliului Național Secuiesc”, în Székely Hírmondó, din 25 feb. 2020). Recent, Consiliul Europei a respins, printr-o decizie irevocabilă, solicitarea de autonomie a „Ţinutului secuiesc”. În felul acesta spiritele incitate şi excitate peste măsură cu multă susţinere logistică din exterior ar trebui să-şi revizuiască atitudinile imediat, pentru că din acest moment acţiunile lor pot fi imediat încadrate la ceea ce se poate numi „subminare naţională”. Cererea de arbitraj pentru autonomia „Ţinutului secuiesc”, solicitată de mai multe consilii locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, a fost respinsă marți, la Strasbourg, de Comisia de monitorizare a Congresului Puterilor Locale și Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei”(Arhiva CESCH, 2020).

 

Dr. Ioan LĂCĂTUŞU, prof. Vasile STANCU

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail