Ce poate fi mai constant şi mai sublim noroc al nostru în viaţă decât darul oferit de frumuseţea naturii, cu tablourile ei multicolore şi fragile, de fiecare zi, pe lângă care trecem adesea nepăsători.
Dacă nu am trece nepăsători am putea constata cu uimire frumuseţi după frumuseţi în „tablouri” naturale fermecătoare, îngrijoraţi că unele nu vor rezista până a doua zi şi nu le vom revedea. Infinite forme şi armonii de culori, naturale, strălucitoare şi pline de farmec sunt darul pentru noi, de fiecare zi, al Naturii. Destul ne-au urâţit sufletul asaltul betoanelor la oraşe, recea perfecţiune a fiarelor turnate în diferite forme, florile, bibelourile şi ornamentele de plastic fabricate în serie, ce imită, cu o frumuseţe de gheaţă, lumea vie şi caldă, apoi universul industrial cu materiale şi interioare strict utilitare ce ne-au făcut şi ne fac prizonierii unei priviri opace, să adăugăm şi nemărginita urâţenie a unor străzi fără natură vie, mai recent şi clădirile pustii şi degradate de ani buni pentru că nu li s-a stabilit încă proprietarul, sau proprietarul nu are bani să le renoveze şi a-l obliga pe om prin amenzi este inuman într-o lume săracă, apoi parcări hidoase, în interior şi exterior, prin goliciunea pereţilor scorojiţi, să nu uităm şi reclamele din magazine comerciale care transmit numai gol sufletesc şi o viaţă impersonală, la antipodal naturii calde, plină de individualitate, originalitate, armonie şi farmec. Nemaivorbind de urâţenia nemărginită a unor produse industriale vechi, esteticul fiind complet exclus. Aşa am văzut, acum un deceniu şi mai bine, când am fost în Basarabia, circulând pe şosea, un camion greoi, de pe timpul lui Stalin, care mi-a îngheţat sufletul. Aşa mai sunt blocuri urâte în oraşele noastre, de pe timpul când esteticul era un moft burghez. Cu priviri în orizonturi opace, Timpul ne este furat pe nesimţite, numai ne trezim că trec zilele, săptămânile, lunile, anii în mod fulgerător.
Mergând, însă, la ţară, dăm imediat de frumuseţea plină de autenticitate, simplitate şi totodată măreţie a Naturii. Aici, degradarea atmosferei exterioare nu este atât de mare ca la oraş. E drept că, mai ales după 1989, au apărut şi în oraşe aranjamente florale pe unele străzi şi în curţi, dar la ţară e încă lumea naturală veche, te bucuri de continuitatea istorică a Naturii de aici, chiar unele garduri vin parcă dintr-un Ev Mediu pitoresc. Aici frumosul natural este pretutindeni. Şi bine ar fi să se păstreze specificul trecutului etnografic şi natural al satelor noastre, până nu e totul iremediabil. Bineînţeles că dotările interioare să fie conforme cu lumea urbană. Am văzut deja cum invadează satul construcţii care nu au nicio legătură cu trecutul satului, informe sau mai bine zis cu forme îngrozitor de străine şi de urâte, „marfă” de import. Multe case reprezentative pentru trecutul şi individualitatea satului se distrug sau se demolează fără milă pentru a se reconstrui altele de tipul celor amintite mai sus, se distruge parcă o armonie cu trecutul şi chiar cu Natura. Urâţirea lumii satului nostru acum începe.
Dar mai bine să atragem atenţia asupra capodoperelor naturii de la ţară: uluitoarele aranjamente în continuă transformare ale norilor albi ca omătul peste verdele copacilor şi al colinelor, pe fundalul albastrului imaculat; flori de gutui albe şi muguri roz încă nedeschişi pe rămurele cu frunze de un verde crud; strălucitoare şi spectaculoase coroane înverzite de pomi şi copaci înalţi prin care cerul se vede şi mai albastru; peisaje vesele şi deschise de coline nu demult înverzite; plăcute explozii de buruieni cu flori sălbatice la margini de drumuri şi de garduri; decoruri miraculoase la margini de păduri; vraja inflorescenţelor sublime de bujori sălbatici, de lalele, de măceş sălbatic; greoaiele crengi înflorite de salcâm; înserare cu lună strălucind deasupra nucului cel mare; drumuri de ţară pitoreşti şi arhaice, etc. Şi infinitul spectacolului naturii poate continua. Alinându-ne sufletul cu mirajul acestor frumuseţi, an de an, cu siguranţă că devenim mai buni şi mai puternici, mai conştienţi că putem domina, totuşi, Timpul cel hain cu astfel de adevărate clipe de eternitate pe care ni le oferă Natura prin miracolele ei.
Dr. Vasile Lechințan
