Consiliul Local Sfântu Gheorghe, reunit luni în şedinţă extraordinară, a decis ca titlul Pro Urbe, cea mai înaltă distincţie instituită de autorităţile municipale, să fie acordat în acest an fostului director al Bibliotecii Judeţene din Sfântu Gheorghe Kiss Jeno.
Născut în anul 1943 în judeţul Covasna, profesorul Kiss Jeno a jucat un rol semnificativ în viaţa publică şi în cultura maghiară din ţara noastră, având, printre altele, o contribuţie importantă la constituirea şi consolidarea bibliotecilor maghiare din România, se arată în nominalizarea postată de site-ul Primăriei.
Kiss Jeno se numără, de altfel, printre fondatorii Asociaţiei Bibliotecarilor Maghiari din România, fiind preşedintele de onoare al acesteia.
Decernarea premiului va avea loc pe 24 aprilie, în cadrul unei ceremonii restrânse din cauza pandemiei de coronavirus.
Pentru titlu a mai fost propusă în acest an şi preşedinta Fundaţiei „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, ing. Maria Peligrad, de către Forumul Civic la Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, care a lucrat în învăţământ timp de aproape 40 de ani şi a iniţiat şi organizat, de-a lungul timpului, numeroase manifestări, cum ar fi Festivalul de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Crăciunul la români”, Festivalul Tinere Talente, Festivalul Naţional Coral „George Sbârcea”, Balul Costumului Popular, Şezătoarea „La încondeiatul ouălor”, „Ştafeta Generaţiilor” ş.a.
Întrucât, regulamentul prevede că în fiecare an se acordă un singur premiu Pro Urbe, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis ca acesta să îi revină lui Kiss Jeno.
Premiul „Pro Urbe” este cea mai înaltă distincţie instituită de Consiliul Local Municipal, în scopul recompensării morale a persoanelor care au contribuit la creşterea bunăstării comunităţii locale sau a prestigiului localităţii în diferite domenii de activitate şi se acordă în fiecare an în luna aprilie, în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, unei persoane care a împlinit vârsta de 70 de ani.
De la instituirea acestui premiu în anul 1997 şi până în prezent, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a acordat peste 80 de premii Pro Urbe, dar în urmă cu aproape opt ani, la propunerea primarului Antal Arpad, a decis să reducă numărul laureaţilor de la patru la unu, pentru a nu se crea o „inflaţie” de premianţi.
După schimbarea regulamentului, Consiliul Local a mai făcut doar două excepţii de la regulă, în anul 2016, când a conferit titlul Pro Urbe tenorului Szilagy Zsolt, fost dirijor al corului „Vox Humana”, şi fostului primar Albert Almos, post mortem, care s-a aflat în fruntea comunităţii din Sfântu Gheorghe timp de 16 ani iar ulterior a fost ales senator UDMR în Parlament.
În 2018 titlul a fost acordat poetului şi publicistului Farkas Arpad şi preotului ortodox Ioan Cucu, acesta din urmă fiind premiat după ce consilierii români au arătat că niciun român din Sfântu Gheorghe nu a mai obţinut acest premiu din anul 2014.
De altfel, reprezentanţii comunităţii româneşti au protestat în repetate rânduri împotriva schimbării regulamentului, pe considerentul că votul majoritar al reprezentanţilor UDMR din forul aleşilor locali ar reduce, ba, chiar ar elimina şansele cetăţenilor de etnie română din municipiu de a obţine acest titlu onorific.
Aceştia au propus fie să se revină la formula anterioară, adică acordarea a patru premii anual, dintre care trei pentru comunitatea maghiară şi unul pentru comunitatea românească, în raport cu procentul etnic al populaţiei, fie acordarea câte unui premiu anual pentru fiecare comunitate, dar propunerea nu a fost acceptată.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES