Centrul European de Studii Covasna-Harghita, împreună cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, în anul 2010, sub patronajul Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop al Covasnei și Harghitei, IOAN, azi Mitropolit al Banatului, și în prezent a Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei, şi-au propus să cinstească pe cei ce le-au fost alături timp îndelungat în cercetările din domeniul arhivisticii, istoriei şi culturii tradiţionale din Transilvania.
În acest scop, în cadrul Editurii Eurocarpatica a fost iniţiată colecţia „Profesioniştii noştri”. Până în prezent, volumele din această colecţie au fost dedicate unor personalităţi din domenii variate precum: cercetătoarea Ana Grama, etnograf-arhivist din Sibiu; dr. Liviu Boar, istoric-arhivist, Târgu Mureş; dr. Ioan Ranca, istoric-arhivist, Târgu Mureş; dr. Dumitru Zaharia, istoric-arhivist, Bacău; dr. ing. Ion Micu, silvicultor-cinegetician, Miercurea Ciuc; prof. Ilie Şandru, scriitor-publicist, Topliţa; prof. Ioan Pleşa, istoric-arhivist, Alba Iulia; prof. Constantin Catrina, muzicolog-etnograf, Braşov; dr. Corneliu Mihail Lungu, istoric-arhivist, Bucureşti; prof. Dr. Gelu Neamţu, istoric, Cluj-Napoca; prof. Lazăr Lădariu, scriitor-publicist, Târgu Mureş; prof. Mihai Trifoi, publicist-esperantist, Bixad – Covasna; dr. Nicolae Noica, inginer-arhitect, demnitar, Bucureşti; av. Ioan Solomon, jurist-magistrat, Sfântu Gheorghe; dr. Valer Dorneanu, jurist, demnitar, Bucureşti; prof. Ion Ciurea-Weidner, scriitor, Germania – Covasna; dr. Valentin Marica, scriitor-publicist, Târgu Mureş; prof. Doiniţa-Ana Dobrean, etnograf-colecţionar, Subcetate; prof. Vilică Munteanu, istoric-arhivist, Bacău; prof. Mihai Suciu, publicist, Târgu Mureş; dr. Ioan Sabău-Pop, avocat, Târgu Mureș; prof. Corina Sporea Bărăgan, istoric, Vama Buzăului Brașov; col. (r) Ion Giurcă, prof. univ. dr., istoric militar din Bucureşti; prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric, om politic din Ploieşti.
Un asemenea volum dedicăm, acum, istoricului şi arhivistului dr. Vasile Lechinţan, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani.
Deși nu este locuitor al județelor Covasna și Harghita, și nici nu a fost angajat al instituțiilor sau asociațiilor culturale românești din aceste județe, dr. Vasile Lechințan este unul din cei mai valoroși și statornici cercetători ai istoriei românilor din județele Covasna și Harghita și a conviețuirii acestora cu secuii / maghiarii. Preocuparea sa pentru cercetarea românilor din această parte de țară a început imediat după decembrie 1989, cu articolele publicate în „Vatra Românească” de la Cluj și „Românul” de la Bucureşti, referitoare la deznaţionalizarea românilor (și a mai multor neamuri) în vechile scaune secuiești şi la crime de război colective comise asupra românilor din cele două județe, după Dictatul de la Viena, dar și despre români şi secui aflaţi adeseori de aceeași parte a baricadei pentru realizarea ideilor de umanitate şi armonie interetnică.
După instituționalizarea activității de cercetare a istoriei şi culturii locale şi regionale din Arcul Intracarpatic, activitate care a prins contur şi consistenţă, mai ales după înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi a instituţiilor culturale profesioniste: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, instituțiilor de cultură subordonate Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghite, precum: Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe și Centrul Cultural „Miron Cristea” din Miercurea Ciuc și asociațiile culturale cu profil de cercetare, precum Centrul European de Studii Covasna-Harghita, colegul Vasile Lechințan a devenit cel mai statornic colaborator al acestor instituții. De aproape 30 de ani a participat la majoritatea manifestărilor cultural-științifice, devenite tradiționale: la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizaţie”, la Zilele „Andrei Șaguna”, „Miron Cristea”, „Nicolae Colan”, la alte simpozioane, colocvii și dezbateri pe teme de istorie și cultură românească din sud-estul Transilvaniei. A făcut parte din grupul de inițiativă și din Colegiul de redacție ale anuarului „Angvstia”, iar acum este membru al Colegiul de redacție al publicației „Acta Carpatica”, anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei. Este inițiatorul, alături de Ana Grama și Ioan Lăcătușu, al Grupului de cercetare „I.I. Russu”, pentru studiul sud-estului Transilvaniei, formulă instituțională care contribuie la îmbunătățirea activităţii de cercetare desfăşurată de ani de zile de un grup de specialişti din principalele centre culturale ale ţării şi din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.
O activitate de cercetare extinsă, cuprinzătoare, laborioasă și riguroasă, îmbinată cu eforturi deosebite și cu o determinare exemplară, a realizat Vasile Lechințan, împreună cu Ioan Lăcătușu și Violeta Pătrunjel, la redactarea volumului de sinteze monografice Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, lucrare elaborată din iniţiativa şi cu purtarea de grijă a PS Ioan Selejan, azi mitropolit al Banatului, cu colaborarea preoţilor, profesorilor, a altor intelectuali din cele două judeţe şi a unor cunoscuţi cercetători din Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu şi Târgu Mureş. Volumul prezintă, într-o formă sintetică, comunităţile româneşti din Covasna şi Harghita, din punct de vedere geografic, arheologic, istoric, cultural, etnografic şi eclezial, cuprinzând istoria bisericilor, şcolilor, instituţiilor, publicațiilor şi asociaţiilor culturale, a personalităţilor născute sau care au activat în aceste localităţi, aspecte ale legăturilor comunităţilor locale cu românii din întreg spaţiul transilvan şi cu cei de peste Carpaţi, momente ale convieţuirii interetnice, monumentele istorice şi cele de for public şi alte urme ale trecutului.
Împreună cu colegii de la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și Centrul European de Studii Covasna-Harghita, din Sfântu Gheorghe, Vasile Lechinţan a sprijinit înființarea și activitatea editurilor „Eurocarpatica” și „Grai Românesc”, a publicațiilor „Grai Românesc” – Foaie de spiritualitate ortodoxă editată de Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, a Buletinului Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna”, fiind un colaborator apropiat al celorlalte publicații din zonă: „Condeiul ardelean” și „Mesagerul de Covasna” din Sfântu Gheorghe, „Informația Harghitei” din Miercurea Ciuc și „Cuvântul liber” din Târgu Mureș.
Istoricul Vasile Lechințan a îngrijit și a redactat prefața (împreună cu Ioan Lăcătușu) la zece volume, printre care se află reeditarea lucrărilor: I.I. Russu – Românii și secuii; Gheorghe Popa-Lisseanu – Originea secuilor şi secuizarea românilor; Nicolae Iorga despre secui și rostul lor între români; Strană de strigăt românesc. Proiectul interbelic al „reromânizării secuizaţilor”, de Octavian M. Dobrotă; Academicianul Horia Colan la 90 de ani: o sărbătoare a lumii academice clujene; Viața publică din Sfântu Gheorghe – Covasna (1919-1989). Cronologie, de Ioan Lăcătușu; Profesioniştii noştri 11. Istoricul Gelu Neamţu la 75 de ani, ediție îngrijită împreună cu istoricul Vasile Șt. Tutula ș.a.
Arhivistul și cercetătorul Vasile Lechinţan a publicat peste 40 de studii și recenzii referitoare la istoria românilor din fostele scaune secuiești și conviețuirea acestora cu secuii / maghiarii, printre care mai multe conscripţii inedite cu românii din scaunele secuieşti din perioada 1614-1787, patru studii privind Limba română în viaţa secuilor de-a lungul secolelor (până la 1918), lucrări care pun în evidenţă influenţa limbii române asupra limbii şi vieţii secuilor de-a lungul secolelor, realitate care este atestată de numeroase documente de epocă şi unanim acceptată şi demonstrată de lingvişti maghiari şi români. Un număr însemnat de studii, purtând semnătura istoricului Vasile Lechințan, se referă la istoria locuitorilor din fostele scaune secuiești, redactate pe baza unor surse arhivistice inedite, precum: Corespondenţă de la românii din secuime în „Gazeta Transilvaniei”, Aspecte inedite ale structurii confesionale româneşti din scaunul Odorhei în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, Secuii în Moldova și Ţara Românească la 1857, Români odorheeni la Scaunul de judecată în sec. al XVII-lea, Un căpitan necunoscut al lui Mihai Viteazul în Odorheiu Secuiesc, Pagini din presa maghiară despre români, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Un loc distinct îl ocupă studiile și recenziile care conțin răspunsuri, din perspectivă românească, la unele lucrări ale istoricilor maghiari, inclusiv la Istoria Ținutului Secuiesc, redactată de autori maghiari, cu sprijinul Academiei Maghiare de Științe, apărută la Odorheiu Secuiesc în anul 2016, precum și la manualul de Istoria Secuimii, editat de Consiliile Judeţene Harghita şi Covasna, în 2012, lucrări care continuă să prezinte istoria unui „Ținut Secuiesc” exclusiv maghiar / secuiesc, fără să citeze lucrările referitoare la românii din secuime, și în care problema maghiarizării românilor din zonă este trecută cu vederea, minimalizată sau prezentată ca un proces firesc, natural, iar interferențele româno-maghiare nu se bucură de atenția cercetătorilor maghiari. Aceste lucrări de istoria secuilor sunt redactate pentru a constitui argumente pentru dezideratele politice actuale: obținerea autonomiei pe criteriul etnic.
Dintre lucrările nepublicate, aflate în arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, menționăm: Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe (Sângiorgiu) – 550 de ani de atestare ca oraş (împreună cu Ioan Lăcătușu şi Vasile Stancu) și Românii din fostele scaune secuiești în presa românească din Transilvania, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea și începutul sec. XX. Dar, cel mai important aspect este modul cum a realizat toate aceste lucrări: cu acribie ştiinţifică, cu o dăruire exemplară, de multe ori, lăsând deoparte lucrările sale și neglijând unele probleme de sănătate.
Continuând cercetările întreprinse de Nicolae Iorga, Gheorghe Popa-Lisseanu, Sabin Opreanu, I.I. Russu, Ioan Ranca, Ana Grama, Ioana Cristache-Panaint ş. a, istoricul Vasile Lechinţan este astăzi unul din cei mai avizaţi cunoscători şi cercetători a istoriei românilor de la izvoarele Oltului şi Mureşului.
Membru al Cercului de cercetători „Ion I. Russu” de la Sf. Gheorghe, Vasile Lechinţan s-a implicat, aşadar, de peste 30 de ani, din îndemn propriu, cu o rară generozitate şi o exemplară solidaritate în activitatea de cercetare a istoriei, culturii şi spiritualităţii româneşti din Arcul intracarpatic. În lucrarea Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, apărut la Editura Grai Românesc, din Miercurea Ciuc, în anul 2003, împreună cu ceilalţi autori, Vasile Lechinţan abordează pe larg rolul Bisericii strămoşeşti şi a şcolii confesionale în păstrarea şi afirmarea identităţii româneşti, personalităţile şi patrimoniul creat de români de-a lungul vremii în această parte de ţară, precum şi problematica iobagilor români din fostele scaune secuieşti, miile de români cu numele lor maghiarizate, constituind „personajele principale” ale volumului. Dezmoşteniţi de identitatea lor românească, marginalizaţi şi supuşi unor practici intolerante, majoritatea acestora, de-a lungul secolelor, au fost nevoiţi să treacă la altă etnie şi la alte confesiuni. Cei rămaşi statornici în „legea românească”, astăzi sunt mai mulţi în cimitire decât în vatra localităţilor. În aceste condiţii, ştergând colbul de pe documentele vremii, Vasile Lechinţan şi colegii săi i-au readus în circuitul public, „reînviindu-i” pentru generaţiile prezente şi viitoare. Om al arhivelor, al documentului, Vasile Lechinţan a evitat să se hazardeze pe terenul speculaţiilor, oferind prin studiile sale o reconstituire pozitivistă a istoriei românilor din Arcul intracarpatic.
Istoricul, publicistul și liderul civic Vasile Lechințan este autorul a câtorva sute de articole apărute în presa locală, regională și națională, în perioada 1991-2019, referitoare la o gamă largă de subiecte, de cel mai mare interes pentru istoria și prezentul României, în general, și al românilor din sud-estul Transilvaniei și conviețuirea lor cu secuii / maghiarii, în mod special. Nu a fost eveniment mai important care a adus grave prejudicii patrimoniului public, limbii române și simbolurilor naționale, adevărului istoric referitor la dăinuirea românească în Transilvania și conviețuirea cu celelalte minorități naționale, față de care Vasile Lechințan să nu ia poziție fermă, demnă și, întotdeauna, temeinic argumentată, în modalități publicistice diverse, respectiv: interviuri, documentare, memorii, scrisori deschise etc.
Este impresionantă solidaritatea cărturarului patriot Vasile Lechințan față de toate demersurile societății civile românești din județele Covasna și Harghita: adunări publice, marșuri, proteste, scrisori deschise, memorii ș.a., demersuri întreprinse pentru combaterea proiectelor de autonomie teritorială pe criteriul etnic, pentru înlăturarea cazurilor de discriminare a românilor numeric minoritari din cele două județe, pentru abrogarea unor legi nedrepte, precum Codul Administrativ, retrocedarea ilegală a unor clădiri construite din fonduri publice etc. A fost şi este alături de românii din județele Covasna și Harghita prin oferirea de copii după documente autorilor de lucrări monografice și autorităților publice locale, sprijinirea doctoranzilor din cele două județe, în perioada studiilor doctorale, publicarea articolelor autorilor din zonă în revistele culturale clujene, semnalarea unor noutăți editoriale referitoare la Transilvania și Arcul Intracarpatic, participarea la lansări și prezentări de cărți semnate de intelectuali din cele două județe, oferirea de ajutor în probleme cotidiene, dintre cele mai diverse (de la procurarea de medicamente, la găzduirea în apartamentul său).
Modul său exemplar de raportare la problematica specifică a dăinuirii românești în Arcul Intracarpatic rămâne o pildă demnă de urmat pentru generațiile viitoare. Până acum, pe lângă respectul, stima și prețuirea pe cere i le acordăm, l-am cinstit simbolic prin acordarea mai multor diplome de merit și de excelență, a medaliei Crucea Munților, acordată de ÎPS Ioan, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, a Premiului I.I. Russu pentru studiul sud-estului Transilvaniei, ediția 2019, și, acum, prin editarea volumului Profesioniștii noștri. Istoricul Vasile Lechințan la 70 de ani. Cu expertiza cunoscută și recunoscută, cu puterea sa de muncă impresionantă și cu dragostea sa nemărginită față de istoria și valorile naționale și față de dăinuirea românească în Curbura interioară a Carpaților, suntem convinși că distinsul și mereu tânărul arhivist și istoric Vasile Lechințan va rămâne în continuare același cercetător vrednic prieten al românilor din „inima” României.
Vasile Lechințan este autor și coautor a peste 50 de volume de istorie, etnografie și proză, a peste 60 de studii şi comunicări în reviste de istorie şi de cultură şi în volume colective, a sute de articole în presa locală de la Cluj-Napoca, Sfântu Gheorghe, Bistriţa, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş şi interviuri pe teme majore, în mod deosebit, în Formula AS de la Bucureşti (despre Lexikon-ul maghiar apărut la Budapesta în 18 volume şi care denigrează pe români şi omite momente importante din istoria românească; despre Marea Unire din 1 Decembrie 1918; despre retrocedările de imobile din Transilvania; despre legea retrocedării arhivelor confesionale etc). În același timp, Vasile Lechințan s-a afirmat ca un publicist redutabil, prin activitatea desfășurată ca redactor şef al revistei „Iancule Mare”; membru în comitetul de redacţie al revistelor clujene „Oraşul”, „Viaţa Transilvaniei” şi „Astra Clujeană”, a unor publicații științifice din Arcul Intracarpatic: Angvstia, Acta Carpatica, Almanahul Grai Românesc, și editor de lucrări literare şi istoriografice. De menționat colaborarea cu Televiziunea Transilvania Live, Cluj-Napoca, pe teme istorice, fiind autorul serialului documentar: Calendar istoric al Clujului (text şi iconografie), zilnic, fără întrerupere, timp de cca. 1 an şi 6 luni (decembrie 2011 – iulie 2013) și a Calendarului istoric al Transilvaniei (text şi iconografie), în perioada decembrie 2012 – iulie 2013.
Intelectualul patriot Vasile Lechințan este cunoscut și apreciat ca un membru activ al societății civile, prin bogată sa activitate desfășurată în calitate de secretar general al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România, secretar al Despărţământului Cluj al Astrei, secretar al Filialei Cluj-Napoca a Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), consultant ştiinţific al Societăţii Cultural-Patriotice „Dragoş Vodă” Pro Maramureş, membru în conducerea Centrului European de Studii Covasna-Harghita, colaborator al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și al altor asociații culturale și civice din cadrul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.
Este iniţiator şi semnatar al unor numeroase proteste, apeluri, scrisori deschise, memorandumuri, replici, fiind recunoscut ca unul din istoricii aflați în linia întâi a afirmării adevărului despre continuitatea și dăinuirea românilor în Transilvania și despre contribuția lor la construirea și funcționarea vechilor instituţii şi edificii publice ardelene. Vasile Lechințan este cercetătorul și publicistul care a pus punctul pe „i” în problema retrocedărilor ilegale și a scoaterii românilor din centrele principalelor orașe transilvane. A explicat clar ce reprezintă 15 martie pentru români, a clarificat cu documente de ce nu trebuie glorificat scriitorul de orientare fascistă şi antisemită Nyirö Joszef, prin reînhumarea lui cu mare pompă în Odorhei, şi alte probleme stringente şi grave care ţin de trecut şi de demnitatea românească.
Lucrând şi cercetând la Arhivele clujene de peste 35 de ani, Vasile Lechinţan este un excelent cunoscător al surselor documentare din această prestigioasă instituţie a Clujului. Apoi este un excelent cercetător al unei alte minunate instituţii clujene: Biblioteca Centrală „Lucian Blaga”. Îmbinarea de cunoaştere a numeroase surse edite și inedite, pentru prelucrarea cărora majoritatea nopților din ultimele trei decenii au devenit zile de cercetare asiduă, au făcut din Vasile Lechințan un om de cultură enciclopedică, o „enciclopedie vie”, cum i s-a spus nu o dată. Din bogata sa bibliografie să menționăm doar câteva titluri de lucrări asemănătoare: Instituţii şi edificii istorice din Transilvania, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 2000; Clujeni ai secolului XX. Dicţionar esenţial, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000 (coautor), Oficiali de stat români din Transilvania. Dicţionar, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2003, și nu în ultimul rând, Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, Editura „Grai Românesc” a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Miercurea Ciuc, 2003 (coautor împreună cu Violeta Pătrunjel și Ioan Lăcătuşu).
Vasile Lechințan este un apreciat prozator, figurând pe site-ul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, printre scriitorii Transilvaniei, autor al volumelor Comoara lui Mihuț, Legendele Clujului, Clujul din povești, Clujul din cuvinte, Legendele Clujului. Preşedinta Uniunii Scriitorilor Filiala Cluj, Doamna Irina Petraş, scrie despre Vasile Lechinţan că este „cunoscut clujenilor pentru poveștile sale savuroase din trecutul Cetății pe care le scoate la lumina zilei în seriale publicate în presa locală ori în broșuri”.
Foarte bun cunoscător al limbii române, cunoaște limba maghiare și latină, inclusiv paleografiile acestor limbi, ceea ce îi permite cercetarea documentelor inedite din perioada medievală.
În același timp, Vasile Lechințan este un analist profund al vieții publice românești, în acest sens a se vedea „bilanțul” realizat cu ocazia aniversării Centenarului, apărut în articolul „Ce-am avut și ce-am pierdut”. Este printre puținii istorici români care formulează replici documentate la lucrările unor istorici și lideri de opinie maghiari. „Este timpul – afirmă Vasile Lchințan – ca Ungaria să respecte istoria poporului român, pentru că în manualele ungureşti se răstălmăcesc marile evenimente şi se învaţă numai lucruri contra continuităţii noastre în Carpaţi, fără nicio dovadă istorică. Mult invocata autonomie teritorială nu urmăreşte altceva decât desăvârşirea purificării etnice, asimilarea şi alungarea românilor din zona Harghita şi Covasna, începută în anul 1848 şi continuată şi în prezent”.
Istoricul Vasile Lechințan le-a scris, de nenumărate ori, președintelui Iohannis și altor factori abilitați din conducerea României despre masivele retrocedărilor ilegale din Ardeal către Arhiepiscopia Catolică de Alba Iulia, „producându-se una dintre cele mai mari deturnări de fonduri din istoria Transilvaniei”. Sunt edificatoare, în acest sens numeroasele interviuri acordate distinsului publicist Ion Longin Popescu, de la săptămânalul Formula AS.
A fost printre primii intelectuali români care a atras atenția asupra „măsurii aberante a guvernului Tăriceanu, prin «retrocedările» unor clădiri publice din Transilvania, românii fiind scoşi din centrele oraşelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei… «Sunt clujean – scrie Vasile Lechințan – şi observ în fiecare dimineaţă cum copiii de etnie maghiară se îndreaptă spre centru, la şcoli, iar copiii de etnie română, spre periferii»”.
În dezbaterile care au avut loc, după plecarea la Domnul a Regelui Mihai, privind rolul tânărului monarh în timpul evenimentelor de la mijlocul secolul al XX-lea, Vasile Lechințan a scris cu curaj și demnitate despre „Blestemul României de a fi avut un rege prea tânăr şi fără personalitate într-un război atât de mare…”.
În același spirit sunt redactate articolele: „«Monumentul libertăţii religioase» de la Turda, prima victorie din acest an [2018] a UDMR contra Centenarului românesc”, „Cine este proprietarul de drept al clădirii Liceului «Unirea» din Târgu Mureş”, „Filosoful Andrei Pleşu şi sentimentul patriotic…”, „Domnilor parlamentari români, spuneți «NU!» destrămării Arhivelor Naționale ale României prin retrocedarea arhivelor ecleziastice” și protestul prin care se cere „demiterea imediată a noului vicepreședinte al Institutului Cultural Român, UDMR-istul Nagy Mihály Zoltán, care susține autonomia Ardealului și «eliberarea» Transilvaniei de sub «ocupația» României”.
Un document vizionar, din păcate neluat în seamă de către conducătorii vremelnici ai municipiului Cluj-Napoca, îl reprezintă articolul intitulat Propuneri pentru marcarea Centenarului Marii Uniri în Cluj-Napoca!
Istoricul Vasile Lechințan și-a câștigat un loc distinct în istoriografia românească contemporană, de doctor în istorie al Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române (2013), cu teza: Revoluţia de la 1838-1849 în comitatele Cluj, Turda şi scaunul Arieş (conducător științific cercet. șt. gr. I Gelu Neamțu). Arhivistul Vasile Lechințan, prin întreaga sa activitate, a devenit un pasionat cercetător al documentelor de arhivă, recunoscut pentru puterea sa de muncă ieșită din comun, dar și pentru calitățile sale de cercetător autentic: curiozitate şi pasiune nestinse, îndârjire, motivare, consecvenţă, inspiraţie.
Potrivit mărturisirii sale, încă din anul 1984 a început „pasiunea uriașă a studierii arhivelor și bibliotecilor”, iar din februarie 1989 şi-a legat destinul de instituţia comoară a Clujului – Arhivele Statului, unde și-a desfășurat activitatea până la pensionarea sa. A declarat că ar cerceta neîntrerupt la Arhive şi la Biblioteca Centrală zi şi noapte.
Interesante pentru cunoaşterea din interior a vieţii cotidiene a intelectualului clujean sunt şi următoarele însemnări din Jurnalul său: „Iubesc viaţa de afară (privind pe geamul bucătăriei), iubesc partea mea, colţul meu de oraş… Realizez că în viaţă se lucrează cu Eternitatea… Realizez că trebuia să fotografiez, de când am aparat foto, din 2006 încoace, şi toate afişele şi reclamele de pe străzi, pe unde am umblat, pentru că acelea reprezentau Timpul, fragil şi trecător, pecetea acelui Timp, nu blocul, clădirile, care rămân aceleaşi. Acela era chiar Clujul la Timpul dat nouă atunci, cu superbia, frumuseţea, autenticitatea, falsitatea, stranietatea, caraghioslâcul şi limitele lui”.
Cercetătorul Vasile Lechințan este cunoscut ca o fire modestă, generos, optimist, sensibil, iubitor de frumos și tot ceea ce este românesc.
De-a lungul anilor, a cercetat importante fonduri din arhivele publice din București și alte orașe ale țării (Arad, Bistriţa, Baia Mare, Sibiu, Oradea, Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc), precum și din Budapesta, pentru identificarea documentelor referitoare la trecutul românesc şi la proprietățile publice din Transilvania. A inițiat recuperarea tezaurului documentar creat de marile personalități culturale ale Clujului (Ștefan Pascu, Raoul Șorban, Crișan Mircioiu, Nicolae Colan, Marin Oprea, Alexandru Cristureanu, Vasile Herman ș.a.).
Vasile Lechințan se numără printre pionerii cercetătorilor care au adus în dezbaterile publice probleme care nu au fost abordate în regimul trecut: problema retrocedărilor ilegale, scoaterea românilor din centrul orașelor transilvane, maghiarizarea românilor din fostele scaune secuiești, crimele săvârșite asupra românilor din timpul Dictatului de la Viena, oficialii de stat români de până la 1918 etc.
Deși are o pensie modestă, Vasile Lechințan este unul din cei mai „bogați” oameni ai Clujului de astăzi: are câteva mii de prieteni (reali şi virtuali pe facebook) în Cluj-Napoca, în Transilvania și în tot arealul unde trăiesc românii.
O altă trăsătură definitorie este că a fost consecvent în a respecta pe oamenii de valoare care l-au ajutat în timpul vieții lor: acad. Ștefan Pascu, istoricul și arhivistul Alexandru Matei, cel care i-a înlesnit angajarea la Arhivele Naționale Cluj, istoricul Gelu Neamțu și pe mulți alții. A apreciat și apreciază munca onestă a unor cercetători maghiari din România, având relaţii amicale la Arhive cu regretaţii Kiss Andras, Pataki Jozsef, Wolf Rudolf ş.a. Bineînțeles că Vasile Lechințan are și „defecte”, cel mai mare fiind acela că, nu știe să zică nu atunci când i se solicită sprijinul în documentarea pentru elaborarea unor lucrări, iar de multe ori, cei care primesc acest sprijin dezinteresat, „uită” să mai menționeze colaborarea lui Vasile Lechințan.
După propriile mărturisiri, foarte mult s-a bucurat descoperind documente inedite despre cnezi şi juzi români din Câmpia Transilvaniei şi din zonele montane şi submontane ale comitatelor Cluj şi Turda, despre oficialii români din diferite dregătorii ale Transilvaniei de până la 1918, apoi a descoperit tipărituri necunoscute în limba română din secolul al XVIII-lea şi din prima jumătate a celui următor, documente despre puşcaşii chioreni din secolul al XVII-lea, despre elevii români la gimnaziile franciscane din Transilvania din secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului următor (total inedite, despre care nu se ştie în istoria învăţământului românesc) etc.
Este coautor la volumele Documente privind mişcarea naţională a românilor din Transilvania (1892-1894), Istoria României: Transilvania: Vol. II (1867-1947), Izvoarele răscoalei lui Horea. Seria A. Diplomataria. Volumul X. Comitatul Turda, Izvoarele răscoalei lui Horea. Seria A. Diplomataria. Volumul XI. Comitatul Cluj, Clujeni ai secolului XX. Dicţionar esenţial.
Aproape 30 de monografii, schițe și studii monografice ale unor localități, societăți culturale, personalități și instituții, poartă semnătura sa. Dintre acestea, Monografia satelor din Câmpia Transilvaniei constituie „o premieră în istoriografia românească”. Volumul poartă semnătura – am putea zice – „Institutului de cercetări Vasile Lechințan”.
Volumul Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România – Album şi cronologie (1992-2015), la care este coautor, reprezintă o lucrare monografică în care se oglindeşte o istorie demnă a neamului nostru, începînd de la naşterea marelui erou naţional – patronul Societăţii – Avram Iancu, până în zilele noastre, cu tot efortul românilor, al membrilor din toate filialele Societăţii de a păstra vie amintirea Craiului Munţilor Apuseni ai Transilvaniei şi de a-i duce visul mai departe de a fi naţiunea noastră fericită. Volumul, care este şi din punct de vedere tehnic o realizare de excepţie, a apărut la Editura Ecou Transilvan, la finele anului precedent, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Cluj.
Din rândul lucrărilor reprezentative fac parte şi Cronologia ideii memorandiste la românii din Transilvania, Ţara Silvaniei [antologie cu cele mai frumoase texte despre ţinuturile sălăjene], Cluj-Napoca şi Marea Unire, Album Clujul interbelic, Procesul criminalilor de război de la lp, Treznea, Huedin, Mureşenii de Câmpie şi din alte localităţi sălăjene. Sentinţa din 13 martie 1946 a Tribunalului Poporului din Cluj, Eliberarea Clujului – 11 octombrie 1945, Deţinuţi politici în închisorile Clujului din perioada stalinistă etc.
Dintre numeroasele studii referitoare la românii din fostele scaune secuiești și la relațiile secuilor cu românii putem enumera: „Orban Balazs despre români în lucrarea «A szekelyfőld leirasa.». (Descrierea ţinutului secuiesc…)”, „Aspecte inedite ale structurii confesionale româneşti din scaunul Odorhei în ultimele decenii ale veacului al XVIII-lea”, „Corespondenţă de la românii din Secuime în „Gazeta Transilvaniei” din 1899” (coautor), „Incitarea secuilor prin presa maghiară din Cluj şi Debreţin la 1848-1849”, „Limba română în viaţa secuilor de-a lungul secolelor (până în 1918)”, „Un căpitan necunoscut al lui Mihai Viteazul la Odorheiu Secuiesc, Secuii în Moldova şi Ţara Românească la 1857. Paşapoarte eliberate în Odorheiu Secuiesc”, „Aspecte ale relaţiilor secuilor cu românii în dezbaterile Congresului Secuiesc ţinut în 1902 la Tuşnad”, „Români odorheeni la Scaunul de judecată în secolul al XVII-lea”, „Românii în publicaţia «Szekely Nemzet» din Sfântu Gheorghe (1886-1887)”, „Viaţa cotidiană în Gheorgheni în perioada interbelică”, editarea (în calitate de colaborator) a volumelor Octavian Dobrotă, Strană de strigăt românesc. Proiectul interbelic al „reromânizării secuizaților”, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2013, ediție îngrijită de Ioan Lăcătușu și Vasile Lechințan, Nicolae Iorga despre secui și rostul lor între români, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2014, volum îngrijit de Ioan Lăcătușu, prefață de Vasile Lechințan; Ion I. Russu, Românii și secuii, ediția a III-a, îngrijită și prefață de Ioan Lăcătușu și Vasile Lechințan, Cuvânt înainte de Ioan Opriș, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2019.
Istoricul Vasile Lechințan este, în mod fericit, completat de publicistul cu o largă recunoaștere, autor a sute de articole și interviuri în presa locală, regională și națională, pe teme majore, de mare actualitate pentru interesul național. Prin activitatea de istoric, publicist, lider de opinie, Vasile Lechințan e este o personalitate care se bucură de o largă notorietate în Cluj, în Transilvania și la nivel național.
A abordat, fără complexe, şi aspecte privind perioada comunistă, realizând frumoasa carte Istoria României – Album – Secolul XX. Deceniul 7 (1961-1970). Apariţia acestui album s-a vrut o reconstituire a istoriei României reale şi vii, „cea care a rămas în memoria afectivă a naţiunii” şi nu o reconstituire a spiritului epocii, o materializare a unei nostalgii faţă de „lagăr”. Autorul ne spune că „Fiecare popor, fiecare conştiinţă care-şi iubeşte ţara în care s-a născut, ţara din orice epocă, fie favorabilă, fie grea, are o memorie bine sedimentată a adevăratei vieţi naţionale de atunci”.
Cartea Personalități ale Centenarului Marii Uniri din 1918 în cimitirele clujene – ghid istoric, scrisă în colaborare cu Ioan Ciorca, a fost lansată la Muzeul Mitropoliei Clujului, în prezenţa ÎPS Andrei Andreicuţ. Evenimentul face parte din seria de manifestări aflate sub genericul „Serilor culturale” ale Muzeului, care au fost dedicate Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Istoricul-arhivist Vasile Lechinţan a precizat că „a fost o datorie morală de a cunoaşte locurile de veci ale înaintaşilor noştri cei mari, care au dat o faţă frumoasă României”.
Vasile Lechinţan colaborează frecvent la ziarele din județele Covasna, Harghita și Mureș: Mesagerul de Covasna, Informaţia Harghitei, Cuvântul Liber, Condeiul ardelean, Grai Românesc. A intervenit în probleme precum: plăcuța cu textul lui Iorga de pe statuia lui Matei Corvin, aducerea în țară a osemintelor lui Nyirö Jozsef, retrocedarea ilegală către Biserica romano-catolică a unor bunuri imobiliare și terenuri care au aparținut domeniului public, retrocedarea arhivelor ecleziastice, apărarea limbii române etc. A explicat pentru Gazeta de Cluj efectele dezastruoase pe care le-ar avea implementarea noii Legi a Arhivelor Naţionale care ar prevedea retrocedarea documentelor confiscate de comunişti cultelor. A cerut, printr-un memoriu adresat Preşedinţiei României, Guvernului Român, Parlamentului României şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României ca, în regim de urgenţă, să fie abolite toate „retrocedările” / împroprietăririle ilegale cu valoroase clădiri care – şi pentru românii transilvăneni şi pentru toate etniile din Transilvania, din România – „au nu numai o valoare materială, ci şi o imensă valoare morală şi spirituală, încorporată în identitatea lor istorică şi culturală”.
A redactat – la sugestia prietenului Ioan Lăcătuşu – un memoriu pe care l-au semnat distinși academicieni și cărturari clujeni, pentru a se pune din nou inscripţia cu textul lui Nicolae Iorga pe statuia lui Matei Corvin. Apoi, împreună cu prietenii Ioan Lăcătușu și Vasile Stancu, au contestat modul cum este abordată problematica istoriei și culturii românești în manualul de Istoria a Secuilor și în volumele Istoria Ținutului Secuiesc, apărute la Odorheiu Secuiesc, sub egida Academiei de Științe din Ungaria, precum și față de „însușirea frauduloasă a folclorului românesc”.
Vasile Lechinţan şi-a închinat ani buni şi rodnici cercetării documentelor de arhivă şi valoroaselor fonduri de cărţi şi publicaţii din bibliotecile clujene. Acestei munci i s-a alăturat un deosebit simţ al importanţei valoroaselor descoperiri, un discernământ şi un echilibru de admirat. A adus realizări semnificative pentru istoriografia transilvană. Studiile sale s-au focalizat, în general, pe problematica socială, culturală şi naţională a Transilvaniei, prin cercetarea unor importante evenimente din istoria naţională, precum: istoria personalităţilor (să amintim valoroasa lucrare despre oficialii de stat români), a instituţiilor din Transilvania (cu evidenţierea contribuţiei românilor ardeleni la construirea şi susţinerea edificiilor publice din centrele istorice ale oraşelor transilvănene), lupta pentru emancipare naţională ş.a. Multe din lucrări, de o asemenea factură şi complexitate, sunt de regulă elaborate de institute academice şi nu de un singur specialist.
În buna tradiţie a iluştrilor săi înaintaşi clujeni: Silviu Dragomir, Ştefan Pascu, David Prodan, I.I. Russu ş.a., lucrările istoricului Vasile Lechinţan au un pronunţat caracter militant. Este mereu atent la spiritul vremii, împărtăşind, ca mulţi alţii din generaţia lui, credinţa în valoarea dreptului istoric şi s-a angajat în dezbateri istoriografice cu substrat naţional. A preluat de la maeştrii săi metoda de cercetare şi de prezentare ştiinţifică a documentelor, spiritul de mare forţă al neodihnei, iubirea necondiţionată faţă de strămoşi, dar şi respectul pentru istoria reală şi nefalsificată a concetăţenilor noştri de altă etnie. Sutele de articole de popularizare apărute în mass-media, purtând semnătura lui Vasile Lechinţan, au o temeinică documentare şi rigurozitate, fiind deosebit de apreciate de către publicul cititor. Remarcabilă este şi participarea sa la numeroase manifestări ştiinţifice şi culturale (sesiuni de comunicări, simpozioane, colocvii, dezbateri, evocări, expoziţii), organizate în principalele centre culturale ale ţării (Cluj-Napoca, Sfântu Gheorghe, Covasna, Miercurea Ciuc, Topliţa, Izvoru Mureşului, Târgu Mureş, Arad, Zalău, Vişeu de Sus, Bistriţa, Dej, Aiud, Sibiu, Alba Iulia, Câmpeni etc.).
A fost mereu preocupat pentru perfecţionarea pregătirii profesionale, inclusiv şi ca autodidact, prin însuşirea paleografiilor în care sunt scrise majoritatea documentelor transilvane cercetate, prin absolvirea cursurilor universitare, de masterat şi de doctorat în ştiinţe istorice, cu o temă referitoare la Revoluţia de la 1848/1849 în Transilvania.
De menţionat sensibilitatea sa sufletească, specifică intelectualilor autentici, valorificată în reuşite încercări literare, apoi iubirea sa jertfelnică pilduitoare faţă de mama sa, faţă de sora sa grav bolnavă Ana, dar şi puterea de a face faţă încercărilor vieţii pentru a răzbate în viaţă cu demnitate, onestitate, generozitate, echilibru şi înţelepciune.
Remarcabilă este şi iubirea sa faţă de satul natal, căruia i-a închinat un Album şi cronologie şi i-a editat şi prefaţat o lucrare de folclor şi etnografie scrisă de învăţătorul Matei Achim. După racordarea sa la internet, la facebook, Vasile Lechinţan întreţine o bogată corespondenţă pe email şi numeroase intervenţii pe Faceboook, punându-şi în valoare calităţile sale de erudit intelectual patriot, de scriitor talentat, istoric performant, publicist iscusit, om de spirit românesc, cu o largă deschidere spre cultura europeană şi cea universală.
Volumul de faţă păstrează, în general, structura majorității volumelor apărute în colecţia Profesioniştii noştri (repere biobibliografice, mesaje şi cuvinte de preţuire, articole şi studii redactate de colegi şi colaboratori, pagini de corespondenţă, extrase din recenziile unor cărţi semnate de Vasile Lechinţan, autografe primite, ilustraţii ş. a), dar are şi capitole specifice, precum: file de jurnal, corespondenţă pe email şi intervenţii pe Faceboook, interviul cu îngrijitorul ediţiei Ioan Lăcătuşu ş.a.).
Informaţiile din toate capitolele volumului, fiecare în parte şi toate împreună, redau, sintetic şi credibil, profilul profesional şi moral al „profesionistului nostru” Vasile Lechinţan, care şi-a câştigat pe merit, prin realizările sale, prin nobleţe sufletească, prin trăirea-i patriotică autentic românească, un loc în galeria personalităţilor care au apărut în prestigioasa colecţie „Profesioniştii noştri”.
La mulţi ani, prietene al nostru Vasile Lechinţan, frate Vasile!, pentru a-ţi realiza toate frumoasele proiecte, spre binele Neamului românesc şi al Bisericii noastre strămoşeşti.
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU, prof. Vasile STANCU
