„Atâta timp cât voi trăi, vioara mea îl va slăvi pe Dumnezeu şi va revela cele mai ascunse gânduri!”
A făcut cunoştinţă cu vioara la vârsta de 7 ani. De atunci, muzica este pentru ea un mod de viaţă, iar vioara oglindeşte cel mai bine frumuseţea sufletului său. Vineri, a obţinut premiul I la Concursul de interpretare „Tânărul Instrumentist”, ce s-a desfăşurat la Braşov. Despre magia muzicii, despre talentul şi munca ei am stat de vorbă cu tânăra violonistă Hoos Hanna, elevă în clasa a IX-a la Liceul de Artă „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe.
Hanna, felicitări pentru această reuşită! Spune-ne, te rog, câte ceva despre acest eveniment.
Vă mulţumesc, în primul rând, că v-aţi gândit să relataţi despre această manifestare culturală intitulată „Tânărul instrumentist”, la care am luat parte vineri, la Braşov. Concursul a fost destinat elevilor din clasele I- IV, V-VIII şi secţia de liceu. Într-adevăr, m-am întors acasă cu premiul I şi sunt foarte bucuroasă. Sincer, nu mă aşteptam la acest rezultat pentru că, de obicei, când ai foarte multe emoţii ai impresia că toată munca depusă, până în momentul respectiv, se va duce de râpă. Dar, de această dată emoţiile au fost constructive şi-am fost foarte bucuroasă că am reuşit să valorific munca depusă, în condiţiile unei concurenţe serioase.
Cu cine şi de cât timp te-ai pregătit pentru acest concurs?
M-am pregătit cu doamna profesoară Rodica Şimon, cea care m-a îndrumat de la început, şi căreia îi mulţumesc, şi cu această ocazie. De fapt, eu m-am pregătit anterior pentru olimpiada pe care am avut-o, căci nu ştiam de-acest concurs. Mie îmi plăcea foarte mult „Simfonia Spaniolă”, cea pe care am interpretat-o la „Tânărul instrumentist”. O ascultam şi am început să o studiez singură, până când doamna profesoară a observat acest lucru, iar eu am insistat să facem această piesă. Ne-am apucat în urmă cu un an şi ceva. Am lucrat foarte mult la acest concert.
În afara acestui ultim concurs, care sunt cele mai importante apariţii ale tale, pe scenă?
Nu pot să spun că sunt prea multe, dar, am cântat la Arcuş şi mi-a plăcut foarte mult. Un alt moment frumos a fost cel în care am cântat la „Seri Albastre”, în clasele de gimnaziu. Acum, fiind în clasa a IX-a, încă nu ştiu ce mă aşteaptă. Concursul de la Braşov a însemnat foarte mult pentru mine. Este primul concurs la care am participat, acum în liceu. În curând urmează să particip la un concurs la Sibiu, şi-apoi la Galaţi, dar încă nu este sigur.
Din ce ai observat tu până acum, mai vin tinerii la concerte?
Cei de vârsta mea nu, doar dacă îi chem eu. Mai mult vin cei de peste 30 de ani, maxim 20, dar mai rar (…) Şi asta pentru că, în primul rând, nu se mai promovează tinerii, tinerii foarte buni. Cred că dacă s-ar promova, s-ar asculta şi muzică clasică, nu doar muzica ce se ascultă în zilele noastre. Dacă s-ar promova tinerii foarte buni, dacă ar vedea că adolescenţii de vârsta lor cântă muzică clasică, atunci cred că ar fi cu totul altceva, cred că tinerii ar fi mai interesaţi de acest gen de muzică.
Puţini ştiu poate că, în spatele acelor minute de glorie de pe scenă se află sute, poate chiar mii de ore de studiu. Tu câte ore dedici studiului la vioară, zilnic?
Contează foarte mult programul pe care îl am la şcoală şi mă ghidez doar după acesta. Ca urmare, studiez la vioară două-trei ore pe zi, câteodată şi mai mult, dacă am putere şi dacă programul îmi permite, pentru că trebuie să şi învăţ, trebuie să mă împart între teze şi teste. Fiind doar în clasa a IX-a, încă nu îmi permit să mă bazez doar pe artă, pe vioară. Sunt conştientă că trebuie să învăţ şi la celelalte materii, şi că am de evoluat nu doar cu vioara, ci şi la geografie, biologie, limba română etc.
Să ne întoarcem un pic, la începuturi, şi să ne spui, te rog, cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru muzică?
S-a întâmplat la Teatru, pe când aveam doar 7 ani, cu ocazia unui spectacol intitulat „Cafenea literară”. Organizatorii m-au invitat şi pe mine să cânt, vocal, iar cei care m-au auzit au spus că am talent pe care ar trebui să îl cultiv. La acel moment, deşi eram înscrisă la Şcoala Generală Varadi Jozsef, m-am transferat la Liceul de Artă unde am fost acceptată la clasa doamnei profesoare de vioară, Rodica Şimon. Cu toate că eu îmi doream să studiez pianul, la 7 ani am început studiul viorii. De fapt, fac muzică de la grădiniţă, când doamna profesoară Gall Monica venea acolo şi făcea muzică cu noi.
Nu ţi-a părut niciodată rău că nu ai urmat pianul?
Nu, chiar deloc. Sunt foarte bucuroasă că pot cânta la vioară.
Ce înseamnă muzica pentru tine?
Muzica reprezintă exprimarea unor sentimente, modul a transmite spectatorilor ceea ce tu simţi. Pentru mine, muzica este şi un mod de viaţă.
De la cine ai moştenit talentul muzical?
În cazul meu nu poate fi vorba despre o moştenire, deoarece, din familia mea nimeni nu este muzician, nici din partea tatălui, nici din partea mamei. Dar iată că eu fac muzică, şi sunt foarte bucuroasă că pot cânta la acest instrument. Sunt conştientă că am acest har de la Cel de Sus şi Ii mulţumesc (…) Eu am chiar şi un motto, după care mă voi ghida toată viaţa, cât timp voi cânta la vioară: „Atâta timp cât voi trăi, vioara mea îl va slăvi pe Dumnezeu şi va revela cele mai ascunse gânduri”. Motto-ul acesta îmi dă mereu putere, iar eu îmi spun aşa: „Nu cânţi pentru oameni; tu cânţi pentru tine, în primul rând, şi pentru Cel de Sus, care ţi-a dat acest har”. Şi înainte de fiecare concert, concurs, audiţie, mă gândesc la acest motto al meu.
Ai un interpret preferat?
Îmi place foarte mult de Sarah Chang – îmi place virtuozitatea ei şi rămân fără cuvinte când o ascult -, Leonid Kogan şi, bineînţeles, Alexandru Tomescu. Cu acesta din urmă chiar am avut ocazia să mă întâlnesc, la Arcuş, unde a susţinut un concert foarte frumos, un trio concert. Atunci am reuşit să comunic foarte puţin cu dânsul, dar sper să am posibilitatea să -l mai ascult, „pe viu”.
Dar compozitori?
În primul rând E. Lalo, dar îmi plac foarte mult şi Beethoven, Vivaldi, Bach. Îmi plac foarte mulţi compozitori, dar, aceştia sunt cei pe care îi ascult cu mare drag, foarte des.
Ce alte pasiuni mai ai, în afară de muzică?
Îmi place foarte mult sportul, sunt conştientă că fiecare dintre noi are nevoie de sport. Îmi place să scriu, poezii mai ales, dar şi proză, de obicei natura mă inspiră foarte mult. Pe lângă toate acestea mai practic Debate-ul şi voluntariatul.
Să ne întoarcem la muzică. Ce planuri de viitor ai în ceea ce priveşte muzica?
Îmi doresc să cânt într-o filarmonică, să fiu solistă, poate, să cânt într-o trupă, dar nu în România. Mi-aş dori să plec în Germania, definitiv, acesta este visul meu! Îmi doresc să plec pentru că am fost acolo. Mi-au plăcut foarte mult oamenii, respectul pe care îl au unii faţă de alţi; mi-a plăcut cum este totul organizat. În principiu, acolo aş vrea să mă stabilesc. Dar, pentru a-mi îndeplini acest vis, sunt conştientă că e nevoie de o sumă de bani, e nevoie de un profesor foarte bun acolo. Însă, mai este timp, rămâne de văzut ce îmi rezervă viitorul. Şi România este frumoasă şi are părţile ei bune. Muzica se promovează şi aici, pe cât se poate, dar eu acolo îmi doresc să ajung!
Hanna, noi îţi dorim mult succes în tot ceea ce ţi-ai propus, şi să ne vedem la următorul concert!
Ana Alina Costache