Trebuie precizată importanţa extraordinară a unor cuvinte româneşti de origine slavă în a demonstra continuitatea românească în Transilvania, mai ales după retragerea aureliană din anul 271. Se cunoaşte faptul că slavii au ţinut sub ocupaţia lor toată Europa Centrală şi de est câteva secole, inclusiv Transilvania. Şi bulgarii au stăpânit inclusiv Transilvania, o perioadă importantă de timp, până la venirea ungurilor. Unde erau românii în această perioadă de timp? Erau la sudul Dunării, cum susţin adepţii teoriei imigraţioniste, unde vorbeau numai în latină şi dacă? Nu, românii erau în Transilvania şi au convieţuit, şi cu slavii, şi cu bulgarii. Ce poate fi mai mare adevăr al continuităţii româneşti faptul că în vorbirea lor, românii au păstrat până astăzi denumirea de Târnavă (de origine româno-slavă), Bistriţa (denumire de origine româno-slavă), celor două râuri, şi Bălgrad Alba Iuliei, nepreluând de la maghiari Küküllő, la Târnavă, şi Gyulafehérvár, la Alba Iulia, cuvinte imposibile pentru românul de rând, extrem de nedigerabile, iar Bistriţei (de origine româno-slavă) ungurii nu i-au schimbat, totuşi, numele. Dacă nu am fi avut cuvintele slave asimilate în limba noastră, ar fi fost un prilej excepţional pentru adepţii teoriei imigraţioniste să spună că nu eram în Transilvania în secolele post aureliene şi că ne-am retras şi format în sudul Dunării şi de acolo am venit în Transilvania, abia după ce s-au stabilit aici deja maghiarii, care şi astăzi spun că au găsit aici teritoriu pustiu. Ar fi acceptabilă această teorie dacă românii ar fi venit din sud fiecare cu hărţi în mână ca să ştie cum le ziceau slavii la Bălgrad, Târnave, Bistriţa, Crasna, Moigrad, Grădişte, Sălişte, Covasna, Călata, Dezmir, etc., că dacă veneau fără hărţi, trebuiau să preia denumirile maghiare oficiale, inclusiv cele imposibile, poate le-ar fi zis Giula-fără-var (să mai şi glumim) la Alba Iulia şi Chichileu sau Cuculeu la Târnave.

 

Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară până la 1918, răspândite doar pe teritoriul Transilvaniei, în ordine alfabetică, doar cu menţiunea primei atestări documentare şi a localităţii/zonei (în paranteză, cu italice, forma preluată de maghiari):

– hai (onomatopee) (Hájháj, aici în sens de supranume) – 1909, Suatu de Jos (CJ);

– halcă (DEX-ul din 2009 scrie că e din maghiară!) (halk) – 1893, Secuime;

– hârbui (a hârbui, aici a purta haine rele) – (hurbol) – 1758, scaunul Arieşului;

– hârgău (etimologie necunoscută, oală mare de lut) (hirgó) – 1762, Geaca, comitatul Cluj; aici este pomenită Petca, soţia jelerului Nechita Moldovan;

– hârleţ (din slavă) (herléc) – 1889, Jeica (BN);

– horă (DEX-ul din 2009 scrie că este de origine bulgară; dans popular românesc) (hóra) – 1873, Secuime; Orban Balazs descrie că dintre dansurile româneşti se joacă şi hora, bărbaţii şi femeile se prind în cerc şi dansează trei paşi înainte, trei înapoi, apoi la dreapta şi la stânga, şi că altă modă printre secui este şi dansul sârbeasca (szerbiászka – alt cuvânt de origine română), jucat în şură;

– horn (aici în sens de parascânteie la vetrele ţărăneşti) (horn) – 1911, Transilvania;

– hoţ (etimologie necunoscută) (hóc) – 1913, Dămăcuşeni;

– hrib (DEX-ul din 2009 scrie că este din ucraineană; ciupercă comestibilă – Boletus edulis) (hilib) – 1819, Bezded, comitatul Solnocul Interior;

– hrişcă (DEX-ul din 2009 scrie că este din ucraineană; tătarcă) (haricska) – 1614, Trei Scaune;

– hrubă (DEX-ul din 2009 scrie că este din ucraineană; cocioabă, hrubă) (huruba) – cca. 1710, Ocna Sibiului;

– hurubaş (cel care locuieşte într-o cocioabă/hrubă) (hurubas) – 1742, Tăuşeni, comitatul Cluj;

– huţuţa (de origine onomatopeică, în sens de a legăna copilul pe braţe) (hucucál) – 1873, Cavnic şi jur;

– iapă (din. lat. equa) (Iápa – aici poreclă) – 1908, judeţul Ciuc;

– iaz (DEX-ul din 2009 scrie că este din slavă) (jáz) – 1757-1758, Abrud, într-o declaraţie a lui Mestacu Dănilă;

-ied (din lat. haedus) (jedczap – ied ţap) – 1631: Treiscaune;

– ieste şi la mine (jeszte şi la mine – în textul Viflaimului) – 1876, judeţul Odorhei;

– Ilie (de la Sf. Ilie) – (Szent Ilie) – 1863, Secuime;

– iute (DEX-ul din 2009 scrie că este din slavă; aici în sens de repede) (jute) – 1896, Păucişoara;

– izgoană (de la a izgoni, DEX-ul din 2009 scrie că este din slavă) (izgána) – 1863: Trei Scaune;

– încurca (DEX-ul din 2009 scrie că este probabil din lat. incolicare) (inkurkál) – 1910, Făgăraş;

– îndemână (indemuna) – 1913: Dămăcuşeni;

– îndrepta (aici în sens de a fi în proces cu cineva) (indreptál) – 1863, Cavnic;

– jena (din franceză) (zsenál) (în sens de a supăra, a necăji) – 1863, Trei Scaune;

– jintuială (etim. necunoscută, zer pentru balmoş) (zsitvala) – 1894, Luncani, zona Arieşului;

– jirebi (zsérébél) – a jirebi – 1861, Trei Scaune;

– jirebie (DEX-ul din 2009 scrie că este din ucraineană) (zséreb) – 1645, Ditrău, scaunul Ciuc;

– jitar (DEX-ul din 2009 scrie că este din bulgară, sârbă; aici în dens de paznic de pădure) (zsitar) – 1658 (în jur de ~), Alecuş, comitatul Alba de Jos;

– joardă (DEX-uk scrie că e din maghiară! Şi cf. slavă žrŭdĩ) (zsorda) – 1893, Cristuru Secuiesc şi ţinut, scaunul Odorhei;

– juca, a ~ (de la joc, din lat. jocus) (zsukál) – 1888, Beclean, (HG);

– jucata (dans românesc) (zsukata) – 1863, Secuime (vezi mai sus Kriza);

– jucăria (de la joc, din lat. jocus) (zsukuria) – 1723, Maioreşti, comitatul Turda;

– jucaţi mă! (în textul Viflaimului) (zsutász mo!) – 1888, Beclean, judeţul Odorhei;

– jude (din lat. judex) (în cuvânt compus: zsugyaság) – 1808, Stănija, comitatul Hunedoara;

– jura (din lat. jurare, aici în sens de a vorbi rău despre cineva) (zsural) – 1838, Secuime.

– lac (din lat. lacus) (lák) – 1893, ţinutul Baraoltului;

– lăpăda/lepăda (probabil din lat. lapidare, cf. DEX 2009) (lapadál) – 1752, Cistei, comitatul Alba de Jos;

-lăpădătură (lapadatura – aici în sens de blană de miel lepădată/aruncată, fără valoare) – 1838, Coroi, comitatul Târnava Mică;

– leat (din slavă, cf. DEX 2009; în sens de prieten, camarad, ortac) (lyát) – 1893, Secuime;

– leuştean (etimologie necunoscută) (leustyán) – 1893, scaunul Arieş;

– limba (din lat. lingua) (Limba – în porecle) – 1863, Secuime;

– lipitor (lipitor jószág – în sens de averea unui jeler sărac) – 1839, scaunul Odorhei;

– livada (din bulgară livada, ucraineană levada, cf. DEX 2009) (liváda) – 1721, Ungurei, comitatul Alba de Jos;

– loc (din lat. locus) (lok) – 1698: scaunul Brăduţ (toponim: Lok nevii helyben – în locul numit Loc), D.J.C.A.N., Scaunul Brăduţ, II/6, f. 398, VL;

-lumina (din lumină, lat. lumina) (a~) (lument) – 1702, scaunul Odorhei;

-ludaie (dovleac) (ludáj) – 1896, Cheşa (BH);

– luncă (din slavul lonka, cf. DEX 2009) (lunka) – 1617, Abrud;

– luncuţă (lunkuca) – 1765, Doştat, comitatul Alba de Jos;

– lung (din lat. longus) (lunguj) – 1893, Ozun, judeţul Trei Scaune;

– lup (din lat. lupus) (Lupuj – aici poreclă) – 1. 1910, Tuşnad-Ciuc; 2. nume de câini – 1863, Secuime (Lupé).

(Va urma)

Foto: Port de pe Târnava Mare

Dr. Vasile Lechințan

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail