A X-a ediţie a Festivalului Parada Cârnaţilor, organizat de ASIMCOV, a adunat sâmbătă 50 de echipe, din care 6 din Ungaria, la Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe.
Pricepuţi sau mai puţin cunoscători ai secretului preparării cârnaţilor, echipele ce au avut în componenţa lor elevi, întreprinzători, muzeografi, poliţişti, bancheri, ziarişti, politicieni, reprezentanţi ai autorităţii locale, cu toţii şi-au dat silinţa să demonstreze că sunt cei mai buni bucătari, dar tototdată, şi că sunt buni păstrători ai tradiţiilor.
Pe parcursul celor trei ore de desfăşurare a concursului, membrii fiecărei echipe au depus tot efortul pentru ca să orneze mesele cât mai frumos şi mai original cu putinţă, să prepare cei mai gustoşi cârnaţi, după reţete cunoscute din vechime sau nou inventate.
Cârnăciori încolăciţi pe căruţe din lemn în miniatură, crengi verzi din care atârnau ardei şi bucăţi de slănină, gustări calde şi reci, mai dulci sau mai sărate, pentru toate gusturile, toate au făcut deliciul vizitatorilor. După o tură printre mese, turiştii veniţi să guste din bunătăţile expuse au plecat mai mult decât binedispuşi şi dornici să revină.
În vederea stabilirii câştigătorilor, misiunea juriului nu a fost una uşoară deoarece, pe lângă gustul cârnaţilor aceştia au fost nevioiţi să ţină cont de mult mai multe aspecte. După delungi deliberări s-au acordat următoarele premii: Cel mai original nume de echipă; Echipa „bine îmbrăcată”; Echipa cea mai promiţătoare; Echipa cea mai veselă; Masa cea mai decorativă; Maeştrii tradiţiei; Cea mai ingenioasă masă; Cârnatul gustos; Masa produselor tradiţionale. Cei mai buni concurenţi au fost răsplătiţi cu primele trei locuri şi cu marele premiu.
[slideshow id=43]
Astfel, locul III a fost obţinut de echipa Sipi Team din Békéscsaba, Ungaria, care a primit drept recompensă un sejur la Hotelul Park din Sfântu Gheorghe. Veniţi parcă de pe tărâmul Romei antice, membrii echipei Muzeului Carpaţilor Răsăriteni au reuşit să atragă atenţia tuturor celor prezenţi dar şi apreciarea juriului care le-a oferit premiul II. Ca urmare, în acest an aceştia vor reprezenta oraşul nostru la Festivalul Cârnaţilor Bekescsaba din Ungaria. Locul I a revenit echipei Primăriei Sfântu Gheorghe care va beneficia de un sejur la Hotelul Alpin din Comandău. Czimbalmos Csaba, administratorul oraşului, a demonstrat că împreună cu ai săi colegi se pricep nu doar la a gospodări urbea, ci şi la prepararea cârnaţilor. După preluarea premiului, acesta ne-a spus – mai în glumă, mai în serios: „Sunt foarte mulţumit deoarece de ani de zile aşteptăm acest moment. Mereu am fost cei mai buni… dar nu s-a putut să ni se acorde acest premiu. Acum, după ce am făcut intervenţii şi lobby, iată că am reuşit, şi, în sfârşit, ni s-a recunoscut meritul că suntem cei mai buni”.
Marele premiu al Paradei Cârnaţilor 2012 a fost obţinut de “Asociaţia Restaurantelor şi Hotelurilor din judeţul Covasna “. Ca urmare, în luna iunie, cei 4 membri ai echipei vor pleca într-o excursie în Grecia, premiul fiind oferit de Agenţia de turism Sun Travel din Sfântu Gheorghe.
În calitate de reprezentant al organizatorilor, Vajda Lajos, directorul ASIMCOV, ne-a spus că, deşi au foste prezente mai puţine echipe decât au preconizat, cea de-a X ediţie a Paradei Cârnaţilor a fost un eveniment reuşit prin intermediul căruia s-a demonstrat, încă o dată, că tradiţiile locale sunt păstrate şi pot fi prezentate, cu succes, în faţa comunităţii şi a oaspeţilor veniţi şi de peste hotare.
Anna-Maria Chiţu