Cât de minunat s-au păstrat multe cuvinte arhaice româneşti în documente maghiare din secolele XVI-XIX, mai cu seamă pentru că ele vorbesc despre români sau sunt preluate de mai demult de la români ca fenomen deja firesc, circulând fără nicio problemă de apartenenţă şi origine etnică românească. Şi lingviştii maghiari care au întocmit vocabulare, respectiv dicţionare şi au făcut comunicări de lingvistică în reviste maghiare de specialitate, au adunat numeroase împrumuturi din limba română. Dar cei care s-au preocupat special de acest fenomen, întocmind dicţionare în acest sens, au fost următorii lingvişti maghiari: Marton Gyula, Péntek János, Vöő István, în lucrarea A magyar nyelvjárások román kölcsönszavai (Împrumuturi românești ale dialectelor maghiare), 1977; Bakos Ferenc, în lucrarea A magyar szókeszlet román elemeinek története (Elementele româneşti în lexicul maghiar. Privire istorică), Budapest, Akadémiai Kiadó, 1982, apoi studii semnate de Szabo Zoltán, Szabo T. Attila şi alţii. Dicţionarul istoric al lexicului arhaic maghiar din Transilvania al lui Szabo T. Attila este foarte valoros în atestarea istorică veche a acestor împrumuturi, la care am adăugat cercetări ale mele din documente din secolele XVI-XVII de la Arhivele Naţionale Cluj. Printre primii care au scris despre acest fenomen, fiind tradus în publicaţia în limba română „Ungaria” a profesorului român renegat Moldován Gergely de la Universitatea maghiară din Cluj a fost lingvistul Szinnyei Jozsef. Aşadar, aici sunt principalele surse ale documentarului meu despre aceste împrumuturi, revenindu-mi dificultatea traducerii unor nume de localităţi şi a unor înţelesuri ale textelor scrise în grafia arhaică maghiară.
Ar fi minunat să cunoaştem şi influenţa limbii române asupra saşilor din Transilvania. O referire spune că în lucrarea lui Josef Haltrich, Deutsche Volksmärchen aus dem Sachsenlande in Siebenbürgen, apărută la Viena în 1885, sunt multe cuvinte de origine românească. Din păcate, în aceste vremuri de pandemie, bibliotecile sunt închise.
Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară, cu menţiunea localităţii/zonei şi anul atestării documentare.
– gard, cuvânt românesc de origine autohtonă, similar cu albanezul – gardh, probabil şi din vechea slavă – gradŭ, împrumutat sub forma gárd/gárgya de maghiari/secui din:
- a) Transilvania: în sens de ghizd (la fântână): Cluj, 1588, se spune în Socotelile oraşului că s-a cumpărat de la doamna Razman două bucăţi de fier, din care o parte s-a folosit la construirea ghizdului fântânii Turnului (Clujului, închisoarea oraşului); doamna Razman a zis odată: ”Milostiveşte-i, Doamne, pe românii din Sălaj şi Braşov pentru că prin ei m-am ridicat şi mi-am construit şi casa”; Cluj, 1598; Paloş, comitatul Târnava Mare, 1717; Turda, 1735; Lunga, Trei Scaune, 1799; Corunca, scaunul Mureş, 1813, aici este pomenit şi cuvântul de origine română blana – scândură groasă; Dej, 1834; Secuime, 1838; Ciuc, 1878; Sighişoara, 1880; Giurgeu, 1905; în jurul oraşului Careii Mari, Trei Scaune, Maramureş, Ciuc, Gheorgheni (HG), bazinul Târnavei Mici, bazinul Târnavei Mari, bazinul Mureşului de Sus, bazinul Mureşului Mijlociu, bazinul Nirajului, Câmpia Transilvaniei, bazinul Someşului Mic, valea Borşei, valea Crişului Negru, zona Sălajului, zona Călatei, judeţul Satu Mare, Banat, etc.; în sens de toponim ?: Mănăstireni, 1542, 1642, 1658; Noşlac, comitatul Alba de Jos, 1679, etc.; în sens de podval: Şimoneşti, scaunul Odorhei, 1636; în sens de stăvilar/zăgaz: [Câmpia Transilvaniei], 1639, etc.
- b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: în sens de îngrădire la fântână/ghizd: Debrecen, oraş; Porcsalma, sat aproape de graniţa cu România, în 2011 nu mai erau locuitori români în sat, 1891; Biharugra, sat în districtul Sarkad, județul Békés, Ungaria, la graniţa cu România, în drept cu Cefa, în 2011 mai avea 1,11 % români; Hosszúpályi, sat azi în județul Hajdú-Bihar, Ungaria, nu departe de graniţa cu România, în 2011 mai avea 1,11 % români; Kis-Sárrét, zonă din Ungaria, în Hajdu-Bihar, la graniţa cu România, etc.
– coşar, în sens de strungă, de ocol pentru oi şi vite, cuvânt românesc, derivat de la coş, de origine slavă, împrumutat sub forma kosár de maghiari/secui din:
- a) Transilvania: în sens de ţarc/ocol pentru oi sau vite: [Maramureş] în scrisoarea adresată bistriţenilor de Ioan Dunca (Donka), vicecomite al comitatului Maramureş, 1569; Cluj, 1574; Cluj, 1580, se spune că felecanii n-au lăsat pe nimeni să facă coşar pe valea Chinteniului; scaunul Odorhei, 1599; Lupeni şi Dealu, scaunul Odorhei, 1600; Chedea, scaunul Odorhei, 1604; Sângeorgiu de Mureş, scaunul Mureş, 1717; Coşeni, Trei Scaune, 1727; Ditrău, scaunul Ciuc, 1754, mărturie a lui Ioan Dobra; Joseni, scaunul Ciuc, 1754, aici este atestat şi cuvântul de origine română esztená – stână; Zagon, 1759, mărturia lui Dobri Niagu; Zagon, 1763, este amintit şi cuvântul de origine română kallyba – colibă; Târgu Mureş, 1790; Chichiş, Treiscaune, 1798, mărturia lui Gheorghe Vancea, care spune că a fost pakular (alt cuvânt de origine română) – păcurar; Treiscaune, 1801; Băţanii Mici, scaunul Odorhei, 1804; Zagon, 1808, aici mai sunt două cuvinte de origine română în text: esztena – stână şi stringa – strungă; Racu, scaunul Odorhei, 1811; Zălan, Trei Scaune, 1847; Ciuc, 1906; zonele Trei Scaune, Giurgeu, Casin, Odorheiu Secuiesc; Maramureş, zona Călatei, Câmpia Transilvaniei, etc.
- b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: în sens de strungă: Hortobágy, sat nu departe de oraşul Debrecen; Vajdácska, azi sat în districtul Sárospatak, județul Borsod-Abaúj-Zemplén, Ungaria; Csucsom, azi comuna Čučma, Slovacia; Kunmadaras, sat azi în județul Jász-Nagykun-Szolnok, Ungaria; în sens de ocol pentru vite: Szamoshát, zona din comitatul Bereg, etc
– coteţ, cuvânt românesc de origine din slava veche, împrumutat sub forma kotyec de maghiari/secui din:
- a) Transilvania: în sens de coteţ pentru porci: Sumurducu, comitatul Cluj, 1800, aici este atestat şi cuvântul de origine română hurubák – hurubă; Naimon (SJ), 1806; Şpring, comitatul Alba de Jos, 1811, aici este pomenit şi cuvântul de origine română báts – baci; Baia Mare, 1885; Angheluş, 1889; Ghidfalău, 1889; Zalău, 1899; Gilău, Floreşti (CJ), bazinul Someşului Mic, Vişeu de Sus, Baciu, Ileanda, etc.; în sens de coteţ pentru păsări: Ciuc, Trei Scaune, Făgăraş, etc.; în sens de îngrăditură în faţa coteţului pentru porci: Boghiş, Sălaj; Vaida-Cămăraş; în sens de poiată pentru viţei: Giurgeu, 1906; Ciumani; în sens de coşar pentru oi: Dămăcuşeni, Acăţari (MS); în toponim: Ocna Dejului, 1617 şi 1754, o fântână cu acest nume, etc.
- b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: în sens de coteţ pentru porci: Szamoshát, zonă din comitatul Bereg; în sens de colibă, bordei: Alföld, Marea Câmpie Ungară, situată în cea mai mare parte pe teritoriul actual al Ungariei; în sens de burtă: Hajdúság, regiune istorică și geografică din Ungaria, situată în Marea Câmpie Maghiară din jurul oraşului Debrecen.
– hodaie, păşune/îngrăditură pentru oi/construcţie mare, cuvânt românesc de origine necunoscută, scandalos este faptul că DEX-ul afirmă că este de origine maghiară şi lingviştii maghiari spun că este de origine română; este împrumutat sub formele hodáj/ hodály de maghiari/secui din:
- a) Transilvania: în sens de ocol pentru vite: Lechinţa (BN), 1772; Cojocna, 1810; Breţcu, 1812; în sens de păşune pentru vite sau oi: Cluj, 1835; Câmpia Transilvaniei, 1838-1845; Târgu Mureş, 1853; în sens de fânaţ: Cătina, 1783; în sens de clădire mare nearătoasă: Zalău, 1899; ţinutul Ierului, Turda, Viişoara (CJ), Salonta, etc.
- b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Croaţiei: în sens de clădire mare nearătoasă: Heves, judeţ din nord-estul Ungariei;
Hortobágy, sat nu departe de oraşul Debrecen; Hajdúság regiune istorică și geografică din Ungaria, situată în Marea Câmpie Maghiară din jurul oraşului Debrecen; Nagykunság, regiune istorică și geografică din Ungaria situată între Szolnok și Debrecen; Somogy, în sud-vestul Ungariei; Slavonia, regiune istorică, situată în partea de sud a câmpiei Panoniei, ocupă partea de est a Croației, hotarele sale naturale fiind râul Drava la nord, râul Sava la sud și Dunărea la est (principalul oraș este Osijek); Szoboszló, azi Hajdúszoboszló, Ungaria; Tiszadob, sat azi în județul Szabolcs-Szatmár-Bereg, Ungaria; Kunhegyes, oraș azi în județul Jász-Nagykun-Szolnok, Ungaria; Kismarja, sat azi în județul Hajdú-Bihar, Ungaria; Palócság (Paloţime), zona paloţilor, un subgrup al maghiarilor din Ungaria de Nord și sudul Slovaciei.
(Întrucât cam atâtea cuvinte româneşti sunt împrumutate şi de maghiari de pe teritoriile actuale ale Ungariei, Slovaciei, Ucrainei, Serbiei, Croaţiei, urmează alte cuvinte preluate de maghiari din limba română, atestate doar pe teritoriul Transilvaniei, în ordine alfabetică, doar cu anul şi locul primei atestări documentare cunoscute, dar până la 1918, nu şi după, pentru a nu se spune că a fost forţat împrumutul de cuvinte româneşti în România Mare).
Foto: Splendidul port al româncelor de odinioară din Săliştea Sibiului.
Dr. Vasile Lechințan
