Interviu cu doamna profesoară de limba şi literatura română, Emilia Filon
S-a născut în satul Covasna, în apropiere de Iaşi. În anul şcolar 1968-1969 şi-a început activitatea de profesor de limba şi literatura română la şcoala generală din satul natal, iar din anul şcolar următor – 1969-1970 – s-a transferat la Sfântu Gheorghe unde a predat în mai multe şcoli din oraş, până la pensionarea sa, în anul 2000. După pensionare şi-a continuat activitatea de dascăl, la Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi” din municipiu, unde predă şi în prezent.
Aşadar, doamna profesor Emilia Filon şi-a dedicat peste 40 de ani din viaţă instruirii elevilor. I-au trecut prin mână multe generaţii cărora a încercat să le insufle dragostea pentru limba şi literatura română şi pentru marii noştri scriitori naţionali. Şi, potrivit afirmaţiilor foştilor elevi, a şi reuşit.
Zilele trecute, doamna profesoară Emilia Filon a avut amabilitatea să stea de vorbă cu noi şi să ne spună mai multe despre experienţa sa didactică, şi nu numai.
Stimată doamnă profesoară, în urmă cu câteva săptămâni „în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga activitate pusă în slujba binelui public”, aţi primit distincţia de cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din partea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş. Ce a însemnat acel moment pentru Dumneavoastră?
Sincer, a fost un moment foarte emoţionant, şi m-am simţit onorată, deşi, eu cred că mi-am făcut doar datoria. De fapt, eu chiar i-am spus domnului Dr. Ioan Lăcătuşu (n.r. – membru în consiliul de conducere al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş) că eu doar mi-am făcut meseria. Sigur, am mai participat la diferite activităţi, cursuri, dar asta era datoria mea. Mi-am făcut datoria de profesor… şi a fost o onoare pentru mine să primesc această distincţie.
Aveţi, totuşi, 44 de ani de activitate didactică. Spuneţi-ne, vă rugăm, cum aţi ales învăţământul, ce v-a determinat să alegeţi această cale?
Încă din clasele primare am îndrăgit limba şi literatura română, iar la liceu am avut o profesoară, diriginta mea, pe care o plăceam foarte mult. Îmi plăcea foarte mult cum predă, iar acest lucru mi-a deschis “apetitul” pentru acest domeniu. Aşadar, la liceu m-am hotărât să mă fac profesoară de limba şi literatura română, ca să fiu ca doamna mea dirigintă. Era o profesoară şi o dirigintă nemaipomenită.
Dacă nu aţi fi fost profesoară de limba şi literatura română, spre ce profesie v-aţi fi orientat?
Mi-a plăcut şi geografia. La un moment dat, prin clasa a VII-a, eram atrasă de geografie, dar cred că doamna dirigintă m-a determinat să aleg să mă îndrept spre limba şi literatura română, şi să fac o profesie, din pasiunea mea. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş alege tot această cale, tot în învăţământ aş lucra, pentru că îmi place să lucrez cu elevii. Eu m-am simţit foarte apropiată de elevi, iar aceştia, cred eu, m-au plăcut. În şcoală, eram poreclită de elevii de la secţia maghiară “edeske”, care înseamnă “drăguţă”.
Întorcându-vă în timp, pentru o clipă, ce ne-aţi putea povestiţi despre primele momente de la catedră?
Mi-a rămas bine întipărită în minte mai ales ziua în care am avut prima inspecţie, la clasă, când a venit doamna inspectoare Emilia Baicu. Eram la Şcoala Generală de 10 ani, unde se află în prezent şcoala ajutătoare “Trei trandafiri”, predam la clasa a VII-a. Ţin minte că predam “Amintiri din copilărie” şi, printre altele, vorbind despre geneza operei, spuneam că dacă n-ar fi fost Eminescu, n-ar fi fost Creangă scriitor, pentru că el este cel care l-a îndemnat să-şi aştearnă operele pe hârtie. Şi ţin minte că doamnei inspectoare i-a plăcut mult cum am abordat subiectul. Am avut mari emoţii atunci, dar a ieşit bine.
Care este cel mai frumos moment din activitatea dumneavoastră de profesor?
Sunt foarte multe momente frumoase, dar, cel mai frumos moment, cred, este atunci când constaţi că munca ta nu a fost zadarnică, atunci când ai nişte satisfacţii, când vezi că elevii tăi au rezultate deosebite. Am avut elevi cu rezultate foarte bune şi la olimpiade. Sigur că satisfacţia cea mai mare este atunci când vezi că elevii reuşesc la facultate – am avut mulţi elevi care au reuşit, am avut chiar eleve care au urmat filologia. Un alt moment de care îmi aduc aminte, cu drag, a fost atunci când am avut o lecţie deschisă, care a ieşit foarte frumos, despre care s-a scris pe atunci, în ziarul local.
Deci, cea mai mare satisfacţie este atunci când vezi că roadele muncii tale sunt vizibile, când vezi că munca ta nu este zadarnică. Acum, din păcate, nu mai avem aceleaşi satisfacţii profesionale, iar elevii nu mai manifestă acelaşi interes, lucru care se reflect în rezultatele de la simulare, de exemplu.
Ce sfat le-aţi da tinerilor care îşi doresc să devină profesori?
Dacă se merge în ritmul acesta, vor trebui să aibă multă răbdare şi tact, să se conducă după principiul “vorba dulce, mult aduce”. Eu cu vorba bună am reuşit, şi am simţit că elevii m-au iubit. Consider că nu rezolvi nimic cu duritate.
În opinia dumneavoastră, cum nu ar trebui să fie un profesor?
În primul rând, să nu fie rigizi. Cred că un profesor ar trebui să se străduiască să micşoreze distanţa aceasta dintre el şi elev, să găsească mijloace să se apropie, să vorbească blând. Eu consider că elevul ar trebui să ne considere şi prietenul lui. Mie niciodată nu mi-a plăcut ca unui elev să-i fie frică de mine. Un profesor trebuie să se poarte în aşa fel încât elevul să nu aibă groază când intră dascălul în clasă
S-a schimbat relaţia profesor-elev? Cum vi se pare generaţia actuală?
În general, eu mă înţeleg foarte bine cu elevii, şi astăzi. Desigur, îmi mai manifest nemulţumirea că mai lipsesc de la ore şi când nu-şi dau interesul. Dar, în general, am fost foarte apropiată de elevii mei.
Mai manifestă elevii interes pentru literatură?
Din păcate, foarte, foarte puţini. Astăzi preferă să-şi ia informaţiile de pe internet. Citesc rezumate, referate şi cam atât. Deşi materia este mult mai puţină, mi se pare, uneori, că cerinţele sunt foarte multe şi dificile, mai ales pentru cei din clasele mici. S-ar putea ca şi de aici să vină lipsa de interes, despre care pomeneam anterior.
Dacă ar fi să rezumaţi întreaga dumneavoastră activitate didactică, profesională, într-o singură frază, care ar fi aceasta?
O frază nu e de-ajuns, dar aş spune doar atât: eu cred că întreaga activitate didactică pe care am desfăşurat-o, de-a lungul celor 44 de ani, nu a fost zadarnică. Şi asta îmi dă un fel de mulţumire sufletească. Eu cred că am reuşit să trezesc în sufletele elevilor dragostea pentru literatură, pentru marii noştri scriitori. Am făcut multe activităţi, mai ales pe vremea lui Ceauşescu. Atunci trebuia să facem montaje, făceam multe activităţi şi elevii se implicau cu plăcere.
În final, aveţi un mesaj pentru foştii şi actualii dumneavoastră elevi?
Îmi doresc să le transmit elevilor să nu se îndepărteze de literatura română. Să citească măcar câte puţin, seara, înainte de culcare, pentru că acest lucru ajută foarte mult. Deci, să nu se îndepărteze de literatură şi chiar dacă nu mai vin la şcoală, să continue să citească.
A consemnat Ana Alina Costache
