Rostul unor astfel de lămuriri a împrumuturilor lingvistice este de a arăta frumuseţea şi farmecul colaborării româno-maghiare, mai ales în poporul de jos din Transilvania istorică, deoarece astăzi se manifestă o acerbă „rezistenţă” împotriva a tot ceea ce-i românesc în colaborarea româno-maghiară, un separatism etnic maghiar/secuiesc de parcă este iminentă catastrofa pierderii identităţii maghiare dacă se colaborează în mod armonios, gogoriţă a pierderii identităţii, pe care, de secole, istoria însăşi o neagă. Fenomenul „rezistenţei” amintite este, din păcate, dat la turaţie maximă, datorită ţelurilor politice de autonomie pe criteriul etnic maghiar, autonomie politică ce n-a fost niciodată în istoria Transilvaniei. Ceea ce confirmă lingvişti maghiari serioşi, pe care îi cred, şi nici ei nu au vrut să-şi piardă prestanţa ştiinţifică, este clar şi bine documentat, dar i se opune o rezistenţă disperată, cu tot felul de teorii, de similitudini hazardate şi ridicole. De aceea este de mare importanţă lămurirea împrumuturilor lingvistice româno-maghiare şi pentru că într-un viitor manual de istorie a minorităţilor etnice din România să figureze clar adevărul istoric şi nu teorii care să mascheze adevărul şi manualul să ducă mai departe ofensiva unui separatism etnic cu accente grave de intoleranţă în relaţiile noastre.

 

Urmează alte cuvinte româneşti asimilate în limba maghiară, cu menţiunea localităţii/zonei şi anul atestării documentare.

– berbec/berbece, cuvânt românesc de origine latină (berbex), figurează împrumutat în maghiară sub formele berbécs, de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de berbec: scaunul Odorhei, 1604; Moacşa, Treiscaune, 1607; Budila şi Ozun, Treiscaune, 1627; Sândominic, scaunul Ciuc, 1701; Războieni-Cetate, scaunul Arieş, 1736; Alexandriţa, scaunul Odorhei, 1761; Şimoneşti, scaunul Odorhei, 1761; Sântionlunca, scaunul Treiscaune, 1763; Ceuaşu de Câmpie, scaunul Mureş, 1766; cu sens de înjurătură, a numi pe cineva berbece: scaunul Odorhei, 1783, etc.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: în sens de şapcă neagră de catifea: Kemenesaljia, comitatul Vas, 1893-1901; în sens de joc de noroc cu titirez sau cu bile: Rimaszombat (azi oraşul Rimavska Sobotá, Slovacia, în 2011 avea 13 301 slovaci, 7928 maghiari), 1884; comitatul Tolna, în sudul Ungariei, spre mijloc, 1893-1901; zona oraşului Sárospatak, din nord-estul Ungariei, 1893-1901; Gyönk, oraş în comitatul Tolna, 1893-1901; în sens de căluşel: Gyula, comitatul Bekes, 1893-1901; Sarkad, comitatul Bekes, în 2011 mai avea 1,33 % români. Cuvântul berbece, în sens de berbece, în forma preluată de maghiari, este folosit şi de Jókai Mór în romanul Rab Ráby.

– alac (Triticum monococcum), cuvânt românesc de origine necunoscută, în maghiară tönköly, figurează împrumutat în maghiară sub forma alakor, de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: în sens de alac: Chedea Mică, 1604; Târgu Mureş, 1636; Fântânele, scaunul Mureş, 1640; Secuieni, scaunul Odorhei, 1650; Dumitreni, scaunul Odorhei, 1774; în sens de toponim: Sântana Nirajului, scaunul Mureş, 1779, etc.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: Csaholc, sat din comitatul Satu Mare, aproape de graniţa cu România, în 2011 mai erau în sat 1,96 % români.

– bărbânţă, vas de lemn făcut din doage, în care se păstrează mai ales lapte și brânzeturi, cuvânt românesc de origine necunoscută, scandalos este faptul că DEX-ul scrie că este de origine maghiară, nu ia în seamă că foarte rar este răspândit pe teritoriul actual al Ungariei; împrumutat sub forma berbence/börbönce de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: Cluj, 1574, 1584, 1585, 1589, 1596, 1598, 1604, 1625; Draşov, comitatul Alba de Jos, 1647; Stejeriş, scaunul Arieş, 1664; Sânpetru de Câmpie, 1679, în inventar figurează 2 bărbânţe de brânză, 2 bărbânţe de cărat peşte, 2 bărbânţe de brad pentru cărat păstrăvi; Sighetu Marmaţiei, 1682, amintite şase bărbânţe de miere; Cluj, 1742, o bărbânţă de urdă; Năsal, 1760; Dej, 1802, aici este amintită o bărbânţă de ţuică de prune: zona Baraolt, 1838; Secuime, 1863, etc.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei, Slovaciei şi Ucrainei: Kecskemet, oraş în Ungaria, 1881; comitatul Ung, 1888, în prezent, teritoriul acestuia se găsește în vestul Ucrainei, în estul Slovaciei și în nord-estul Ungariei.

– putină, cuvânt românesc de origine latină (putina), împrumutat sub forma putina de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: cu sens de putină/ciubăr de lemn (pentru brânzeturi): Sighetu Marmaţiei, 1684, putini de brânză; Sighetu Marmaţiei, 1690, o putină cu lipani şi păstrăvi; Sâncraiu de Mureş, 1744, aici este vorba de o putină de miere şi o putină cu unt; Sâncraiu de Mureş, 1746, aici este vorba de putină de unt şi de lapte; Almaşu, comitatul Cluj, 1786, putină de brânză; Târgu Mureş, 1788; Ercea, Mureş, 1791, o putină cu miros de prune şi 3 putini cu brânză; Păsăreni, scaunul Mureş, putină de cărat apă; Dej, 1852; Odorheiu Secuiesc, 1879, etc; în sens de bidon de untură: Carei; în sens de copil gras, spus ironic: zona Cavnic, etc.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei: cu sens de pantaloni (de copil mic): Kisújszállás, oraş din Ungaria, spre mijloc-est, 1891; Debrecen, 1894; Hajdúság (regiune istorică și geografică din Ungaria, situată în Marea Câmpie Maghiară din jurul oraşului Debrecen, formată din șase orașe haiduceşti: Hajdúböszörmény, Hajdúdorog, Hajdúnánás, Hajdúhadház, Hajdúszoboszló și Vámospércs), 1895; Cserehát, zonă păduroasă de stejari din nordul Ungariei, spre Slovacia; cu sens de nume de cal: Nyiregyhaza.

– dumicat, bucată de aliment împărţită pentru o îmbucătură, cuvânt românesc de origine latină (demicare), împrumutat sub formele damika/domika/domikát de maghiari/secui din:

  1. a) Transilvania: Secuime, 1893-1901; zona Ciuc, 1893-1901; scaunul Arieş; Luna de Sus; Floreşti (CJ), Baciu (CJ); Râşnov; Ciumani, Giurgeu; Decea, etc.
  2. b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei şi Slovaciei: Pálocság, comitatul Gömör, 1838, unde a locuit grupul etnografic al paloţilor, comitatul Gömör a fost împărţit în 1920 între Ungaria şi Slovacia; ţinutul Rimaszombat, 1881, azi Rimaszombat este oraşul Rimavská Sobota, Slovacia; Jaszo, comitatul Abauj, azi Jasov, Slovacia; ţinutul Kassa, 1890, azi Kosice, Slovacia; Mezőtur, oraş din Ungaria.

(Urmează alte cuvinte preluate de maghiari din limba română, atestate inclusiv pe teritoriul actual al Ungariei).

Foto: Barabás Miklós, Familie de români mergând la târg.

 

Dr. Vasile Lechințan

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail