Una dintre cele mai controversate clădiri ridicate în ultimii ani, „Cathedral Plaza”, înălţată în mod ilegal în apropierea Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti, ar putea fi dezasambată în lunile următoare, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerile întreprinse  împotriva Statului Român de către dezvoltatorul  construcţiei, compania Millennium Building Development (MBD), care ameninţase cu solicitarea unor despăgubiri de mai multe zeci de milioane de euro.

„Acum, după ce şi această încercare a MBD a fost zădărnicită, aşteptăm cu încredere o decizie a Justiţiei din România prin care să se dispună dezasamblarea acestei clădiri ilegale şi periculoase din vecinătatea Catedralei Sf. Iosif,  autorităţile Statului fiind eliberate de presiunea artificială pusă pe umerii lor de beneficiarul clădirii”, a declarat Pr. Gabriel Popa, secretar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (ARCB).

În ianuarie 2012, Millennium Building Development a încercat să pună presiune asupra instanţelor din România, arătând că a formulat plângeri împotriva Statului Român la CEDO, invocând încălcarea dreptului de proprietate şi a dreptului la un proces echitabil.

Decizia CEDO din 10 aprilie 2012 are două părţi. În prima parte, asemenea instanţelor interne, se consideră că hotărârea Senatului României nr. 5/2007 nu a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor MBD şi, în consecinţă, „Cathedral Plaza” nu se află sub protecţia articolului 6 al Convenţiei Drepturilor Omului. Reamintim că, prin hotărârea amintită mai sus, Senatul României a validat raportul Comisiei de anchetă prin care acesta cerea Guvernului sesizarea Parchetului pentru cercetarea infracţiunilor săvârşite la avizarea şi autorizarea construcţiei Cathedral Plaza şi exproprierea ei, pentru protejarea Catedralei Sf. Iosif.  În a doua parte, în care MBD contesta decizia irevocabilă nr. 1989 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, CEDO a respins plângerea ca fiind tardivă. Prin respectiva decizie, autorizaţia de construire a Cathedral Plaza fusese declarată în mod irevocabil ilegală, pentru că dezvoltatorul  nu a avut acordul notarial al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, n-a făcut expertiza Catedralei înainte de începerea lucrărilor ş.a.

Prin respingerea de către CEDO a plângerilor MBD nu mai există nicio posibilitate ca hotărârile judecătoreşti favorabile ARCB să fie schimbate şi nici ca Statul Român să aibă vreo obligaţie faţă de beneficiarul clădirii ilegale „Cathedral Plaza”.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail