O situaţie tristă s-a petrecut în Ungaria prin deznaţionalizarea unor întregi comunităţi de români, mai ales după dualismul ungar din 1867 şi după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Deşi la 1918-1920 în Ungaria mai erau recunoscuţi oficial doar în jur de 50.000 de români, cifra lor trebuie să fi fost în realitate dublă sau triplă, ţinând cont de numărul greco-catolicilor şi ortodocşilor din această ţară, care trecea de 300.000. Bineînţeles, parte din locuitorii de aceste confesiuni erau ruteni şi sârbi, dar nicidecum nu se poate considera drept „bază ştiinţifică” numărul de români recunoscut oficial de recensămintele ungare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului XX. Acestea recensăminte se străduiau să falsifice realitatea etnică în scopuri politice, pentru a da o oarecare omogenitate etnică maghiară ţării şi a crea astfel, artificial, o patrie ungară unitară şi naţională.
De la un recensământ la altul, numărul românilor din teritoriul actualei Ungarii şi din Secuime scădea treptat. În vreme ce numărul ungurilor creştea aici, iar deznaţionalizarea era un obiectiv declarat al politicii oficiale. Să exemplificăm cu câteva localităţi din Ungaria de astăzi.
Satul Porcialma (Porcsalma) este o localitate din fostul judeţ Satu Mare, rămasă pe teritoriul actual al Ungariei, locuită până la sfârşitul veacului al XVIII-lea în cea mai mare parte de români, care au avut aici şcoală şi veche biserică greco-catolică. O conscripţie din anul 1770 ne dezvăluie numele unor capi de familie români: Vasile Moldovan, Macarie Sabău, Mihai Paşcul, Ioan Măciucă, Paşcul Vancea, Ioan Pop, Laurenţiu Sabău, Gheorghe Ban, Vasile Zaharie, Ştefan Adonean etc., iobagi şi jeleri, înscrişi cu taxele pe care ei trebuiau să le plătească după veniturile moşiei lor. În 1772, jude al satului era Mihai Paşcu (Pasku, în text), ceea ce demonstrează încă o dată caracterul românesc al localităţii. Unul dintre stăpânii de moşie de atunci era Cristian Szaplonczai (de Săpânţa), originar dintr-o veche familie de nobili români maramureşeni. La recensământul din 1881 mai erau în Porcialma doar… 15 români şi 1408 unguri, însă din punct de vedere confesional, greco-catolici mai erau în număr de 326.
Peste numai 10 ani, la 1890, recensământul oficial ungar nu mai înregistra niciun român, decât 1624 de unguri şi un german, însă din punct de vedere confesional mai erau în localitate 391 de greco-catolici. În fine, recensământul din 1930 al Ungariei înregistrează, în Porcialma, 2648 de unguri şi unul de altă etnie (neprecizată), însă greco-catolici mai existau încă în număr de 552. Conform recensământului din 2011, satul Porcsalma avea 2.760 de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (75,79%) erau maghiari, exista şi o minoritate de romi (23,15%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor (60,04%) erau reformați, existând și greco-catolici (13,91%) şi romano-catolici (5,94%) etc.
Tot în zona Satu Mare rămasă Ungariei se află şi satul Uifalău (Csengerújfalu). În anul 1881, conform recensământului din acel an, în Uifalău (Csenger – Ujfalu) mai erau 305 locuitori români, dar şi 278 unguri şi 21 de germani. Peste numai 10 ani, la recensământul din 1890 mai erau în această localitate doar 44 de români, niciun german şi 706 unguri. În fine, la recensământul din 1930 în Uifalău (Csenger Uifalu) nu mai erau români în localitate, care era complet maghiarizată şi avea o populaţie de 1264 unguri, din care 586 de religie greco-catolică, desigur urmaşii maghiarizaţi ai românilor de altădată. Conform recensământului din 2011, satul Csengerújfalu avea 840 de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (89,9%) erau maghiari, mai erau romi (8,48%), germani (1,12%). Români erau în proporţie de 0,5 %. După religie, locuitorii fiind reformați (42,74%), greco-catolici (31,31%), romano-catolici (7,38%), etc. În cursul secolului XX românii au fost asimilaţi în întregime, dar biserica greco-catolică a rămas și se fac slujbe și astăzi în acest lăcaş (vezi foto).
Dr. Vasile Lechințan