La recomandarea mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, în perioada interbelică, un număr de parohii ortodoxe din fiecare protopopiat au primit însărcinarea să întocmească cronici parohiale, documente care să reproducă fidel desfăşurarea vieţii pastorale, culturale şi sociale din parohiile respective, în ordinea cronologică a desfăşurării evenimentelor. O asemenea cronică a întocmit şi preotul Ioan Garcea din parohia Băţanii Mari, protopopiatul Sf. Gheorghe, în perioada 1925-1940.
Cronica redactată de preotul Ioan Garcea are o valoare documentară deosebită, contribuind la cunoaşterea adevărului istoric, deoarece aşa cum menţioneazăşi autorul „cronica nu are rost dacă nu se bazează pe adevăr”. Valoarea documentară a cronicii este asigurată de capacitatea autorului ei de a surprinde aspectele esenţiale ale vieţii cotidiene, de a reproduce într-o formă concisă o multitudine de repere ale vieţii bisericeşti şi laice, ale convieţuirii interetnice şi interconfesionale din localitate şi din zona Baraoltului, ale stării de spirit şi a mentalului colectiv a populaţiei româneşti şi maghiare. Sunt pagini tulburătoare despre condiţia preotului ortodox din parohiile cu credincioşi puţini, din localităţile multietnice specifice sud-estului Transilvaniei. Cu un accentuat spirit critic, părintele Ioan Garcea redă, într-un mod convingător, consecinţele nefaste ale practicilor politicianiste din vremea respectivă, ale corupţiei şi indolenţei oamenilor fără suflet – „morţi vii”, cum îi numeşte autorul.
Dar peste toate acestea, peste frământările sufleteşti specifice marilor conştiinţe, se detaşează realizările spectaculoase, adevărate minuni, obţinute de părintele Ioan Garcea în opera sa de readucere la religia strămoşească a credincioşilor români înstrăinaţi, în strădaniile sale ziditoare de demolare a clişeelor şi prejudecăţilor negative faţă de ortodoxie şi românitate, adânc înrădăcinate în sufletele locuitorilor maghiari din fostele scaune secuieşti. A fost un adevărat apostol al neamului românesc. Un îndrăgit păstor sufletesc, un excelent pedagog şi orator, un bun cunoscător al psihologiei săteanului român şi maghiar din secuime. Acestea au fost şi cauzele îndepărtării sale din parohie, în timpul regimului comunist, nefiindu-i iertată activitatea laborioasă pe tărâmul credinţei ortodoxe şi a culturii româneşti, din timpul României Mari.
Chiar dacă o mare parte din strădaniile sale au fost distruse de dramele trăite de credincioşii români din zonă, după Dictatul de la Viena şi apoi, în timpul Regiunii Autonome Maghiare, rămâne amintirea unui model de preot ortodox şi de intelectual român patriot, rămâne această cronică care transmite generaţiilor viitoare o filă din istoria Bisericii Ortodoxe şi a neamului românesc din sud-estul Transilvaniei.
Volumul a apărut în cadrul proiectului „Promovarea identității culturale românești din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative”, cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului României.
Ciprian HUGIANU, Ioan LĂCĂTUŞU
