De fapt nu numai o ţară este tristă şi întunecată, ci şi lumea întreagă, atunci când prea mult lipsesc evenimentele sublime, create prin Cultură, prin Sport, prin atitudine şi fapte. Sublimul ne caracterizează ca specie umană, şi nu doar josnicia ne trimite la cealaltă specie – adorabilă şi ea în inconştienţa ei -, ci şi târârea, veşnică parcă, prin cenuşiu, prin ne ieşirea la lumină. Şi nu se putea să nu observăm acest fapt mai ales în perioada tristă de pandemie din acest an, când practic evenimentele sublime au lipsit mult din spaţiul public. Dacă privim în urmă, în viaţa noastră, au fost chiar şi în comunism câteva momente sublime, care ne mai scoteau din imobilismul acela ucigător şi contorsionant al vieţii politice, de fapt nu e corect spus vieţii politice, tocmai că aceasta lipsea. Îmi amintesc de câteva sublimităţi ale românilor, pe care le-am trăit şi eu atunci, unele le-am descoperit mai târziu (înregistrate) ca desfăşurându-se „în vremea mea”, şi le înşir doar câte două din fiecare domeniu, top subiectiv, evident:

-Din sport: am fost toţi românii foarte fericiţi când Nadia Comăneci a obţinut nota 10 „absolut” la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal, la 18 iulie 1976, un moment sublim, de vis; am fost de asemenea fericiţi când echipa de fotbal „Steaua” a a câştigat Cupa Campionilor Europeni la 7 mai 1986, învingând cu 2-0 pe FC Barcelona, la Sevilla, în faţa a 70 000 de spectatori, Duckadam a apărat atunci toate cele patru lovituri de la 11 metri.

-Din teatru: realizări de-a dreptul sublime au fost „Apus de soare” cu George Calboreanu, şi „O scrisoare pierdută”, cu Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Victor Rebenciuc şi alte stele ale teatrului românesc.

-Din Cinematografie: filmele „Amintiri din copilărie”, cu Ştefan Ciubotăraşu, şi „Pădurea spânzuraţilor”, după Rebreanu, cu Liviu Ciulei, Ştefan Ciubotăraşu (unul dintre actorii mei preferaţi), Victor Rebenciuc, Gina Patrichi, György Kovács ş.a.

-Din creaţia literară: Mihail Sadoveanu, Nicoară Potcoavă; Marin Sorescu, Trebuiau să poarte un nume (scriu aici ca primă „imagine”);

-Din muzica populară, cântece sublime cu mari interpreţi artişti recunoscuţi în ţară şi străinătate, printre care Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş.

-Din spectacole: „Nunta Zamfirei”, la centenarul naşterii lui Coşbuc şi ediţiile festivalului de muzică uşoară “Cerbul de aur”.

-Din sculptură: Mihai Eminescu în faţa Teatrului Naţional din Cluj şi Şcoala Ardeleană din faţa Universităţii din Cluj.

-Din pictură: Traian Bilţiu-Dăncuş (cu imagini maramureşene), Ion Pacea (prin coloritul viu al picturilor sale).

-Din atitudine: Constantin Pârvulescu îi zice lui Nicolae Ceauşescu, chiar la Congresul partidului, din noiembrie 1979, că pune mai presus interesele personale decât interesele ţării şi că nu este de acord cu realegerea lui (pentru noi, atunci, a fost un moment receptat drept sublim, pentru că ne-a răzbunat pentru o clipă); un grup de clujeni curajoşi merg de Crăciunul anului 1988 să o colinde pe doamna Doina Cornea acasă, unde era păzită de miliţieni şi de Securitate zi şi noapte, scriu din auzite, gest care m-a emoţionat şi mi s-a părut sublim.

Câteva evenimente sublime din 1990 până în prezent:

– Din sport: Gheorghe Hagi susţine gloria fotbalului românesc, a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994 și 1998, cât și în trei campionate europene în 1984, 1996 și 2000; iulie 2019, Simona Halep câştigă turneul de la Wimbledon, după finala câștigată cu 6-2, 6-2 în fața fostului număr 1 mondial Serena Williams, Simona a fost sublimă şi prin felul cum a răspuns interviului de după;

– Din spectacole: 11 august 1999, Luciano Pavarotti susține un concert extraordinar în aer liber, în Piața Constituției (Palatul Parlamentului) din București; 11 iulie 2015, spectacol extraordinar dedicat României, cu André Rieu – Gheorghe Zamfir, la Maastricht (este pe internet);

-Din creaţia literară: Nicolae Manolescu conduce din 1990 până în prezent prestigioasa „România literară” şi din 2005 Uniunea Scriitorilor din România, dovedindu-se un arbitru şi un estimator respectat al scrisului românesc; Ana Blandiana pentru poezie şi proză, fiind tradusă în 26 de limbi, pentru atitudinea curajoasă din timpul dictaturii, descrisă în cărţile de după 1989 (printre care şi momentul vieţii, sub dictatură, la Cluj), pentru memorialul Sighet.

– Din muzică populară, cântece sublime cu Dumitru Fărcaş şi Sava Negrean Brudaşcu şi alte stele ale folclorului românesc.

-Din atitudini – fapte: ianuarie 2014, moţii din satul Horea găsesc avionul căzut în munţi, la o altitudine de circa 1600 m, lângă satul Petreasa din comuna Horea, după ce noi am asistat cu sufletul la gură, în direct, la tragedia celor din avion; toţi medicii români care se luptă cu virusul ucigaş, din martie anul curent până astăzi sunt adevăraţi eroi ai României.

Desigur că afişând aici doar câte două exemple din unele domenii ale vieţii, au rămas alte evenimente sublime pe dinafară, pe care fiecare şi le poate completa la biografia lui. Am reliefat doar pe cele româneşti, ca să ne putem oglindi noi, ca naţiune, în ce fel şi cât contribuim la istoria Umanităţii, la istoria Culturii mondiale, la realizarea unui climat cât mai elevat de viaţă pentru om.

 

Dr. Vasile Lechințan

 

Foto: 1. Nadia Comăneci

  1. Simona Halep

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail