Câştigătorii concursului cu tema „Buna Vestire – Ziua Mamei” împreună cu doamna director adjunct a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, prof. Radiţa Palela, şi profesoara de religie, Ioana Staicu, am mers într-un pelerinaj la câteva oaze de spiritualitate din Episcopia Covasnei şi Harghitei – Sediul Episcopiei, Mânăstirea Făgeţel şi Mânăstirea Izvorul Mureşului.

Primul popas l-am făcut la Episcopia Covasnei şi Harghitei unde am fost primiţi de I.P.S. Ioan Selejan, care, cu căldură şi pă­rintească îndrumare a aşezat în sufletul nostru câţiva stâlpi ai credinţei Ortodoxe.

Apoi, la Mânăstirea Făgeţel, Părintele Ghelasie Mureşan ne-a vorbit despre istoricul Mânăstirii şi despre rolul creştinesc al unui pelerinaj. Drumul nostru a continuat către Mânăstirea Izvorul Mureşului, unde, după ce ne-am închinat în biserică la moaştele Sfântului Nicolae, am fost conduşi de către Maica Timoteea la paraclisul de iarnă al mânăstirii, în  holul şi trapeza (sala de mese)  corpului de chilii  unde aceasta ne-a prezentat şi ne-a vorbit despre pictura care îmbină armonios istoria cu viaţa bisericească. Menţionăm faptul că în corpul de chilii din această mânăstire se găseşte cea mai mare suprafaţă pictată din România.

La întoarcere ne-am oprit, pentru puţin timp, la izvorul turistic al râului Mureş.

Ultimul popas l-am făcut la biserica din Băile Tuşnad unde am admirat frumoasa pictură exterioară realizată de pictorul Eugen Profeta.

Mulţumim şi pe această cale I.P.S Sale, Ioan Selejan, pentru sprijinul material oferit în derularea acestui frumos pelerinaj.

Savu Lavinia

clasa a X-a E, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail