Ministerul Mediului şi Pădurilor a anunţat că, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, lansează cea de-a cincea sesiune de selecţie de proiecte în domeniul protecţiei naturii.
Potrivit unui comunicat de presă emis la sfârşitul săptămânii trecute, „beneficiarii eligibili sunt administratorii şi custozii ariilor protejate, agenţiile regionale şi locale de protecţia mediului, instituţiile şi autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale, institutele de cercetare, universităţile, muzeele”.
Potrivit sursei citate, cererile de finanţare pot fi depuse până la data de 06.07.2012, ora 16:00, la sediile Organismelor Intermediare din cele 8 Regiuni de Dezvoltare ale României. Depunerea este continuă, până la data limită menţionată.
Ana Alina Costache