„Să nu îi uităm pe cei care au căzut pentru ţară. Să le îngrijim cu drag mormintele.Să le preamărim faptele şi să ne rugăm pentru odihna sufletelor lor.” –spunea Nicodim Munteanu, patriarhul României.
De aceste învățăminte au ținut cont și membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” care sâmbătă, 28 noiembrie a.c., în preajma Zilei Națională a României, au desfășurat activități de întreținere și îngrijire a mormintelor din cimitirul Eroilor de la Doboli de Jos, Covasna.
„Activitatea de astăzi a membrilor AMVVD trebuie să transmită și să regăsească în inimile tuturor românilor respectul, inspirația și înnoirea simțului patriotic.
Acțiunea este o altă formă de acordare a respectului și omagiului înaintașilor noștri care s-au jertfit în luptele de apărare a orașului Sfântu Gheorghe. Cimitirul Eroilor a fost dezvelit în anul 1946, pentru cinstirea memoriei ostașilor români, maghiari și germani, căzuți în septembrie 1944, aici odihnesc eroi militari care și-au dat viața pentru libertatea și unitatea poporului român așa cum a fost lăsat de Dumnezeu, înțelept, ferm și demn.
ONORE ȘI RESPECT, MEMBRILOR AMVVD PENTRU EXEMPLUL CIVIC DE CARE AU DAT DOVADĂ!”- se arată în comunicatul transmis către redacția Mesagerul de Covasna.
M.C.G.