Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg, s-a născut la 14 martie 1854, în Bucureşti, fiind fiul lui Alexandru D. Macedonski, general şi ministru de război în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după cum se menţionează în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
„Alexandru Macedonski, care moşteneşte sensibilitatea, firea visătoare a mamei, dar şi temperamentul impulsiv, dominator al tatălui, îşi petrece copilăria la moşia Pometeşti, evocată într-o poezie de tinereţe („Mângâierea dezmoştenirii”) şi într-unul din rondelurile ultimei etape de creaţie („Rondelul trecutului”)”, se arată în „Dicţionarul scriitorilor români” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Editura Albatros, Bucureşti, 2001).
A absolvit gimnaziul la Craiova. Ulterior, având o sănătate şubredă, este trimis pentru tratament şi studiu în străinătate, şi astfel, la vârsta de 16 ani, străbate Austria, Elveţia şi Italia. În 1871 se înscrie la Institutul Schewitz din Bucureşti, precum şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, pe care însă nu o frecventează.
Alexandru Macedonski debutează în literatură cu poezia „Dorinţa poetului”, apărută la 26 noiembrie 1870 în gazeta „Telegraful român” din Sibiu, iar primul volum de versuri care îl consacră este „Prima verba”, apărut în 1872, la Bucureşti.
Colaborează la publicaţii precum „Transacţiuni litterarie şi scientifice”, „Revista contimporană” sau „Telegraful”. Se înscrie în Partidul Liberal, iar în 1873 scoate ziarul antidinastic „Oltul” în care publică articole antimonarhice, fapt ce atrage arestarea şi detenţia sa, în 1875, la Văcăreşti. Deferit Curţii cu juraţi a Tribunalului Ilfov, este achitat în 1876. În 1876 este numit director al Prefecturii judeţului Bolgrad, apoi, în 1878, director al Prefecturii jueţului Silistra Nouă, iar în 1879 – administrator al plasei Sulina. În timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), editează câteva ziare efemere: „Vestea”, „Dunărea”, „Plevna”, „Trăsnetul”.
În 1878 Alexandru Macedonski ţine la Ateneul român o răsunătoare conferinţă cu tema „Mişcarea literară din cei din urmă zece ani”, schiţând un prim „program” literar. În 1880 întemeiază „Literatorul”, cea mai durabilă publicaţie a sa, intenţia iniţială fiind de a contracara prestigiul şi influenţa „Convorbirilor literare” şi orientarea spre spaţiul cultural germanic a „Junimii” („Dicţionarul scriitorilor români”, Editura Albatros, Bucureşti, 2001).
La sfârşitul anului 1881, Macedonski publică a doua sa culegere de „Poezii” (pe copertă apare anul 1882), iar în 1882 publică „Noaptea de ianuarie”, „Noaptea de februarie”, „Noaptea de martie” şi „Noaptea de noiembrie”, toate în „Literatorul”.
Vicepreşedinte al „Societăţii revistei Literatorul”, al cărei preşedinte era V.A. Urechia, şi este numit, pentru scurtă vreme, inspector al monumentelor istorice. Nu după mult timp însă, publicând o epigramă la adresa lui Mihai Eminescu, când marele poet se îmbolnăvise, Macedonski îşi atrage ostilitatea unei mari părţi a lumii literare şi este silit să se autoexileze la Paris. Aflat în Franţa, din vara anului 1884 până în ianuarie 1885, frecventează cercurile literare şi începe să scrie în limba franceză, asociindu-se totodată curentului simbolist.
În 1895 îi apare volumul de versuri „Excelsior” iar în 1897, volumul de versuri în limba franceză „Bronzes”. A mai publicat: „Cartea de aur” (1902), „Le Calvaire de feu” (1906), „Flori sacre” (1912), primul ciclu din „Poema rondelurilor” (1916) (ultima serie de „Rondeluri” apărând în 1920).
„Macedonski este poetul dematerializărilor succesive, al transfigurărilor graduale, care introduc în univers organizări şi modificări calitativ noi, cu tendinţa convertirii la regimul spiritual a întregii materii şi existenţe. Aceasta este şi marea sa vocaţie, atributul suprem al originalităţii sale literare” arată istoricul literar Adrian Marino, citat în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
Alexandru Macedonski a murit la 24 noiembrie 1920, la Bucureşti. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu. În 2006 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
AGERPRES
