Hotelurile şi pensiunile din municipiul Sfântu Gheorghe afectate de pandemie, dar şi firmele care anul acesta au avut pierderi de cel puţin 15% faţă de anul trecut, pot primi o finanţare de maximum 50.000 de euro printr-un program de minimis finanţat de Consiliul local municipal ce vizează redresarea economiei locale, potrivit Agerpres.
De asemenea, barurile, restaurantele şi alte unităţi de alimentaţie publică vor putea beneficia de maximum 10.000 de euro prin această schemă de minimis, condiţia fiind ca banii să fie folosiţi pentru investiţii.
Micrograntul, denumit „COVID minimis”, are un buget de 2 milioane de euro, iar beneficiarii vor trebui să aibă un aport propriu.
Ajutorul de minimis pentru unităţile de cazare este de 500 de euro pe cameră, dar nu mai mult de 50.000 de euro, pentru unităţile de alimentaţie publică, restaurante, baruri etc. este 50 de euro pe metru pătrat, incluzând şi suprafeţele teraselor autorizate, dar acest ajutor nu poate depăşi 10.000 de euro, iar celelalte firme pot primi un ajutor de 500 de euro pe salariat.
„Ştim foarte bine că întreprinzătorii plătesc impozite şi taxe locale către Consiliul Local, iar acum, tocmai pentru a veni în sprijinul lor în aceste vremuri grele, domnul primar Antal Arpad a propus crearea acestor scheme de minimis. E cunoscut faptul că mediul economic susţine toate instituţiile, toate autorităţile locale şi centrale prin impozite şi taxe. Eu nu ştiu să existe o iniţiativă asemănătoare altundeva în ţară în afară de Sfântu Gheorghe (…) Acest ajutor de minimis se acordă pentru investiţii (…) şi avem o bonificaţie: cei care realizează investiţii în parteneriat cu o firmă din Sfântu Gheorghe au o bonificaţie de sută la sută, ceea ce înseamnă că acele sume despre care am vorbit se dublează”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, Edler Andras, instituţie parteneră în acest program.
Cererile de finanţare pentru schema „COVID minimis” pot fi depuse până astăzi, 16 octombrie, ora 14,30, la sediul CCI Covasna din Sfântu Gheorghe.
Programul vine în completarea unui pachet de măsuri pentru sprijinirea firmelor locale, adoptat în luna august de Consiliul Local Sfântu Gheorghe, care prevedere, printre altele, reducerea cu 50% a impozitului pe clădirile firmelor pentru perioada în care s-a instituit starea de urgenţă şi care pot dovedi că au fost afectate de pandemie, precum şi a unui program de stimulare a investiţiilor în Parcul Industrial de la Câmpu Frumos finanţat cu 1 milion de euro din bugetul local.
M.D.C.