Mă gândeam în aceste zile că dacă România nu va mai avea niciodată oameni politici mari la conducerea ei, datorită „farmecului” multora de a se fi îmbogăţit masiv după 1989, cotizând cum se cuvine la găştile numite „partide”, blocând oameni competenţi, patrioţi şi inteligenţi pe veci, măcar rămânem în istorie cu această măreaţă sărbătorire a zilei Marii Uniri, organizată cu atâta eleganţă, cu atâta suflet mare, cu atâta demnitate în mai 1929. Dar, cu siguranţă, nici românii americani nu vor mai veni vreodată la astfel de sărbători când ştiu că acolo sus cineva nu-i iubeşte, nu ne iubeşte, pentru că nu s-au căţărat acolo pentru a-şi iubi neamul şi a-i da acestuia demnitatea şi libertatea de a se realiza în frumuseţe şi prosperitate, ci pentru a le crea altora realizarea visului lor în ţara noastră.
Dar să urmărim continuarea programului sărbătoririi Marii Uniri din acel an de graţie pentru neamul nostru 1929. Foarte frumos este relatată acea zi: „Primăvara a aprins în această zi cel mai frumos soare de Mai” şi că „Albăstrimea tăriilor era de-o puritate divină şi nici o dâră de vânt n-a turburat pacea solemnă din văzduhuri”. Străzile, parcurile, grădinile erau pavoazate cu verdeaţă şi flori. „Odată, într-o sută de ani, dacă se întâmplă să se întâlnească toate florile primăverii în acelaş peisagiu, şi de data asta s-a întâmplat. S-au ajuns din urmă vioreaua şi mălinul, nu numai cu lăcrămioarele, cu crinul şi iazminul, dar chiar şi cu trandafirii de grădină, care s-au grăbit şi ei, printr-o inavuabilă poruncă compensatoare a firii, să-şi aducă minunile lor de feţe şi parfumuri înainte de vreme, legându-şi corolele superbe în ghirlanda împărătească a anotimpului”. Străzile erau pline de o lume fericită şi curioasă. Cum să nu iubeşti o astfel de metropolă romantică a românimii?
„Sutele de mii de locuitori ai Capitalei, amestecaţi cu zecile şi sutele de mii de oaspeţi veniţi din toate plaiurile ţării, se revărsau ca râurile umflate pretutindeni. De la Patriarhie şi până la Arcul de Triumf, un nesfârşit val colorat de oameni. Moldoveni, bănăţeni şi bănăţence, bucovineni, mărgineni, sătmăreni, moţi, tulgheşeni, prahoveni, dobrogeni şi de pretutindeni îşi învrâstau porturile pitoreşti cu potopul de târgoveţi în haine de sărbătoare, în uniforme cu fireturi”. Aşadar, organizatorii au facilitate venirea la Bucureşti a unor grupuri de oameni îmbrăcaţi minunat în portul popular din diferite zone ale ţării. Se mai vedeau în Bucureştiul drag de atunci „Şi o pădure de steaguri, balcoane pavoazate, colonade fără număr cu simbolurile ţării, palate ornamentate cu grandoare arhitectonică, o surdă tălăzuire de zvonuri şi graiuri, vis şi feerie, în care pietonul simţia că se scufundă într-o vastă şi mistică comunitate sufletească a toate biruitoare”. Oare când se va mai realiza în România o atât de frumoasă „comunitate sufletească” între români? „Niciodată Capitala n’a fost atât de frumoasă. Palatul Poştelor, Cassa de Economie, Cercul Militar, Palatul Primăriei, Palatul Regal, Teatrul Naţional şi Ateneul au fost ornamentate cu un deosebit fast şi artă”.
Serbarea s-a deschis cu un cu Te Deum la Patriarhie, la ora 10, oficiat în prezenţa familiei regale, a membrilor guvernului şi a înalţilor demnitari în frunte cu prim ministrul Iuliu Maniu. Toţi s-au îndreptat apoi, la ora 11, spre Şoseaua Jianu. Acolo erau tribunele oficiale pentru familia regală, pentru corpul diplomatic şi înalţi demnitari, care, împreună cu tot poporul de faţă au asistat la defilarea inclusiv a Armatei Române. Defilarea s-a desfăşurat în următoarea ordine: „Muzica Regimentului de Jandarmi, veteranii din 1877, invalizii de răsboiu, cercetaşii, Şcoala Politechnică, Uniunea Naţională a Foştilor Luptători, alte societăţi, apoi trupele.” În fruntea trupelor era generalul Ştefan Panaitescu, comandantul Corpului II Armată (cel care a condus în 1919, operaţia ofensivă de la Tisa până la Budapesta, atunci șef de stat-major al Comandamentului Trupelor Române, vezi alăturat poza sa de la înalţimea dealului Gellert din Budapesta), apoi marele stat major, ofiţerii, în frunte cu generalul Miciora, Comandantul Pieţei, apoi „gărzile cu cele 166 de drapele noui, şcolile militare, comandantul Diviziei a IV-a, comandantul Brigăzii IV, Regimentul 6 Infanterie, Regimentul 21 Infanterie, comandantul Brigăzii de Vânători, Regimentul 2 Vânători, Regimentul 9 Vânători, Regimentul 1 Grăniceri, Centrul de Instrucţie al Aviaţiei, Flotila de Luptă, Grupul de Aerostaţie, Regimentul de Artilerie Antiaeriană, Centrul de Instrucţie al Geniului, Regimentul de Transmisiuni, comandantul Brigăzii a IV-a de Artilerie, Regimentul 2 Artilerie, Regimentul de Artilerie Antiaeriană cu automobilele proiectoare, comandantul Diviziei a III de Cavalerie, comandantul Brigăzii a Doua de Roşiori, Regimentul 9 Roşiori şi Regimentul de Escortă Regală”.
Aşa s-a mobilizat exemplar şi brava Armată Română la sărbătorirea zilei Marii Uniri. A urmat, după amiaza, la ora 5, „o producţie populară organizată de Ateneele din Capitală la Arenele romane”. Aici, lumea a asistat la cântece populare, iar artistul Mărculescu de la Teatrul Naţional a recitat „Imnul întregirii”, iar societatea „Joc şi cântec românesc”, de sub conducerea soţiei profesorului Simion Mândrescu, „a executat diferite jocuri naţionale.” De remarcat rolul extraordinar al grupului de femei din înalta societate românească a vremii la organizarea sărbătoririi zilei Marii Uniri. Aşa a început, seara, feeria: „Viziunea Palatului Poştei, cu luminile electrice ce se aprind şi se sting într-o alternare continuă, dând iluzia că în faţa noastră e un castel vrăjit ca cele din poveşti, este de-a dreptul magnifică. Cercul Militar, cu salbele de lumini albe, scoate şi mai mult în relief frumuseţea-i arhitecturală. Pe bulevarde, ghirlandele de lumină sunt tot atât de încântătoare. Chiar statuia Brătianu apare mai majestoasă în luminăţia feerică, iar Primăria, cu proectoarele ei, apare ca un castel surpriză. înainte pe Calea Victoriei, Teatrul Naţional înfăţişează tablouri picturale cu ajutorul luminii electrice. Aci staţionează mai multă lume, pentru că aci se desfăşoară punctul cel mai atractiv din program. Ateneul, distins întotdeauna, apare acum ca o cetate în lumină, rivalizând cu Poşta şi Cercul Militar. Piaţa Victoriei e înconjurată de stele mari de broderii incandescente”.
Aşa era sufletul generaţiei mari de atunci: distins, natural (nimic strident şi forţat), nimic provocator pentru nimeni, elegant, măreţ în a-şi iubi ţara şi trecutul ei.