Inspectoratul Școlar Județean Covasna a anunțat, vineri, că a fost și este preocupat de asigurarea condițiilor necesare începerii noului an școlar în cele 303 de unități de învățământ, reprezentând 77 de unități de stat cu personalitate juridică și că, în ultima perioadă s-a desfășurat un prim tur de consultare cu directorii unităților de învățământ.
Potrivit reprezentanților IȘJ Covasna, aceste întâlniri zonale au avut ca scop evaluarea situației existente la nivelul unităților de învățământ preuniversitar din județul Covasna, în vederea redeschiderii și a funcționării, în condiții de siguranță, a tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județ, în anul școlar 2020-2021.
„De asemenea, un alt scop al acestor întâlniri este acela de a identifica soluții punctuale pentru întreaga problematică generată de contextul pandemic al răspândirii cu SARS_COV_2, astfel încât, în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Covasna, activitățile educaționale cu elevii să se desfășoare în condiții de siguranță, confort și igienă, conform prevederilor O.M.S., nr. 1456/25.08.2020.”- a informat IȘJ Covasna.
„Se poate asigura prezența tuturor elevilor la școală încă din prima zi.”
Conform aceleiași surse, toate școlile din județ se pregătesc pentru Scenariul1 (verde), cât și pentru celelalte scenarii în funcție de situația epidemiologică a fiecărei localități.
„La finalul seriei de consultări se poate concluziona că școlile s-au străduit să caute cele mai bune soluții astfel încât educația să se apropie de cea firească, cu respectarea condițiilor impuse de Ordinul comun nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ, în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea cu virusul SARS_COV_2. În urma calculelor, a reamenajărilor realizate s-a constatat faptul că, din punct de vedere al respectării distanțării fizice și a normelor sanitare, se poate asigura prezența tuturor elevilor la școală încă din prima zi. Există, însă, posibilitatea unor modificări în funcție de situația pe care o va trimite la data de 7.09.2020 Direcția de Sănătate Publică Covasna, privind numărul de cazuri de infectări la nivelul localităților. Există școli care au ales să monteze paravane din plexiglas, alte școli vor cumpăra bănci individuale sau au realizat reamenajarea spațiilor existente.”- a transmis biroul de presă al IȘJ Covasna.
„Va fi un început de an școlar atipic!”
Potrivit sursei citate, Inspectoratul Școlar Județean Covasna a trimis primăriilor, în data de 27.08.2020,o adresă prin care se solicita sprijinul privind asigurarea materialelor sanitare necesare pentru dezinfectarea spațiilor școlare, precum și pentru dotarea unităților de învățământ din localitate cu echipamente digitale/ acces la internet necesare desfășurării activității didactice.
„Colaborarea dintre școală și autoritățile locale diferă de la o localitate la alta, mai ales din punctul de vedere al alocărilor financiare, însă cu toții au înțeles faptul că siguranța și sănătatea tuturor participanților la actul educațional trebuie să fie prioritare. Suntem pregătiți să începem școala pe 14 septembrie 2020, conform scenariilor propuse de către fiecare unitate de învățământ preuniversitar din județul Covasna, chiar dacă unele probleme trebuie rezolvate pe parcurs. Suntem de părere că redeschiderea cursurilor în anul școlar următor implică multiple responsabilități venite atât din partea autorităților publice locale, a directorilor unităților de învățământ, cât și a cadrelor didactice și a părinților. Va fi un început de an școlar atipic, dar, cu toate acestea, ne bazăm pe experiența acumulată începând cu luna martie. Sunt numeroase întrebări și așteptări din partea tuturor, multe dintre ele însă se vor rezolva pe parcurs. Prioritatea acum este ca școlile să ofere siguranță fiecărui elev și cadru didactic pe tot parcursul procesului instructiv – educativ, aspect care poate fi realizat numai cu sprijinul comunității și al părinților.”- a comunicat IȘJ Covasna.
Solicitări în cadrul programului „Școala de acasă”, proiecte și cursuri de formare
Inspectoratul Școlar Județean Covasna a solicitat, în cadrul programului „Școala de acasă”, 3000 de tablete pentru elevii din mediile defavorizate.
„Sunt în derulare consultări între directori și primării referitoare la OUG 144/ 2020. Alocările bugetare diferă de la localitate la localitate, în funcție de posibilitățile financiare. Din acest punct de vedere, municipiul Sfântu Gheorghe stă cel mai bine. Consiliul Local a aprobat acordarea unui ajutor în valoare de până la 1.500 de lei pentru achiziționarea de laptopuri de către profesori, dar au fost alocate fonduri și pentru achiziționarea de tablete cu internet pentru elevi, bănci individuale sau echipamente de protecție și dezinfectanți. În acest sens, s-au acordat 5,2 milioane de lei pentru sprijinirea elevilor și profesorilor la începutul noului an școlar, iar din această sumă, 4,03 milioane de lei vor fi alocate direct unităților de învățământ pentru achiziționarea de tablete cu internet pentru elevi, echipamente deprotecție și dezinfecție, pentru a suporta cheltuielile cu pregătirea cadrelor didactice, pentru acoperirea costurilor pentru abonamentele platformelor de predare online, dar și pentru achiziționarea de bănci individuale în școli.”- a transmis IȘJ Covasna.
Totodată, a informat IȘJ, în cadrul proiectului ROSE, 14 licee din județ sunt în așteptarea achiziționării unor echipamente IT: 593 de laptopuri, 51 de table interactive și 95 de camere web profesionale, în valoare de 405.000 de euro.
În plus, 35 de școli au aplicat pentru proiectul „Clasa viitorului” pentru utilizarea aplicațiilor G Suite for Education și Office365, însă până la data de 14.09.2020 toate școlile se vor înscrie în acest proiect, indiferent dacă utilizează sau nu alte platforme în acest moment.
„Subliniem faptul că deja un număr de 1030 de cadre didactice au urmat cursuri de formare privind utilizarea platformelor educaționale, în timp ce încă peste 1000 de cadre didactice sunt înscrise și participă la alte cursuri de acest tip în această perioadă. Acest aspect vine în întărirea ideii conform căreia unitățile de învățământ sunt pregătite, și din acest punct de vedere, pentru o derulare a activității didactice, indiferent de scenariul adoptat de acestea.”- a comunicat Biroul de presă al IȘJ Covasna.
În ceea ce privește autorizațiile sanitare de funcționare, la nivelul județului nostru situația se prezintă astfel: la 2 unități școlare se caută soluții de amenajare a spațiilor sanitare, 11 unități au apă, dar nu este potabilă, iar 4 clădiri au fost reabilitate, însă nu s-a realizat recepția finală. 4 unități școlare sunt beneficiare ale HG 363/ 2019 prin care au fost amenajate grupuri sanitare, prin urmare se va solicita obținerea autorizației sanitare de funcționare, arată datele IȘJ.
Potrivit aceleiași surse, în această perioadă s-a acordat atenție și achiziționării de manuale. Astfel, pentru clasele I-XII s-au contractat 28657 manuale din categoria „retipăriri”. În ceea ce privește manualele noi pentru clasele I-VIII, situația este următoarea: număr total titluri în plan tipărire – 80 de titluri (39 pentru secția română și 41 pentru secția maghiară). Din acestea, 8 titluri au fost primite însumând 6204 manuale. Pentru clasa a VIII -a, la secția română s-au primit manuale la 3 discipline și s-a făcut comandă pentru alte 4 discipline, iar la secția maghiară s-au primit manuale la 3 discipline și s-a făcut comandă pentru alte 2 discipline.
„În următoarele două săptămâni, colaborarea între primărie și managementul școlilor este o condiție absolut necesară pentru ca toți copiii să poată reveni în spații primitoare, igienizate și, cel mai important, în deplină siguranță sanitară. În județul nostru, toate școlile trebuie să fie pregătite pentru revenirea elevilor și preșcolarilor, acest lucru fiind principala prioritate a tuturor instituțiilor implicate, de la școli, primării, Inspectoratul Școlar Județean Covasna, Direcția de Sănătate Publică Covasna.”- a transmis IȘJ Covasna.
Ana Ciorici COSTACHE