Episcopul Nicolae Colan – pe căile apostoliei 1941-1943 în secuime
Ierarhul Nicolae Colan, Episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului (1936-1957) a urmat exemplul înaintaşilor săi, ca Simion Ştefan de la Bălgrad, Andrei Şaguna şi a altor ierarhi cărturari, întreţinând legături cu personalităţile laice culturale ale vremii, care au avut o influenţă binefăcătoare asupra Bisericii şi societăţii ortodoxe româneşti din Transilvania.
Eminenta personalitate a Bisericii Ortodoxe şi-a înscris numele între marii ei ierarhi, care au rămas lângă popor şi în timpuri grele, neclintiţi în încrederea că va străluci odată viitorul luminos al neamului românesc.
Episcopul Nicolae Colan, mai apoi Mitropolit al Ardealului (1957-1967), a îmbinat preocupările religioase cu cele sociale ale timpului, reuşind să dea hrana sufletească substanţială românilor din Transilvania, prin slova scrisă, prin pastorale, prin articole în presă, prin publicarea de cărţi cu conţinut istoric-bisericesc şi, mai ales, prin revista „Viaţa Ilustrată” la care colaborau toate personalităţile române ale Transilvaniei ocupate vremelnic.
A promovat un climat de bune raporturi cu celelalte culte şi cu naţionalităţile conlocuitoare în vremuri grele de război şi în timpul regimului totalitar. Prin revista „Viaţa Ilustrată”, a colaborat cu cărturarii români pentru promovarea măreţului ideal al libertăţii şi unităţii naţionale. A ţinut trează conştiinţa oamenilor, că veacul nu s-a sfârşit, că dreptatea nu a murit, că libertatea va veni. A rămas în mijlocul credincioşilor şi a ştiut să desfăşoare lupta în aşa fel, încât să dea rezultatele cele mai bune.
El însuşi se caracterizează într-o cuvântare, în care zice: „stau cu picioarele pe pământ, cu privirea înainte, cu cugetul în lumina dumnezeirii”.
El a fost cu adevărat „om al lui Dumnezeu,” trimis din vrere de sus poporului dreptcredincios, din această parte a Ţării, săvârşind cu prisosinţă lucrul Tatălui ceresc. Crezul creştin pe care l-a mărturisit şi dreapta credinţă, Ortodoxia noastră strămoşească pe care a slujit-o, îl aşează în rândul marilor ierarhi şi cărturari români ai secolului XX.
- PREA SFINŢIA SA EPISCOPUL NICOLAE COLAN ÎN VIZITĂ CANONICĂ PRIN SECUIME (Covasna, Zăbala, Bereţcu, Vâlcele)
Este prezentată o vizită pastorală la credincioşii din zonele unde nu existau în toate localităţile preoţi, unde aveau de înfruntat autorităţi potrivnice şi de aceea cuvântul arhipăstorului a fost mai mult decât binevenit.
În vizita canonică prin secuime, la Covasna, duminică 7 septembrie 1941, Episcopul Colan a folosit ca temelie pentru cuvântarea sa versetul biblic: „Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă” (I Cor. 16, 13), având în vedere faptul că în acea zonă credincioşii au fost învrăjbiţi şi religios, iar o parte au fost „ademeniţi de cei nechemaţi, care, pescuind în ape tulburi, i-au aruncat în braţele stilismului”. Cu mult tact pastoral, P. S. Sa a spus credincioşilor că în problemele religioase singura autoritate competentă pentru neamul nostru creştin ortodox este Sfântul Sinod al Bisericii noastre autocefale, iar de sărbătoarea Naşterii Domnului în comuna Elöpatak (Vâlcele), în cuvântul de învăţătură a încurajat poporul prin cuvintele: „Să nu ne pierdem nădejdea în ajutorul Preacuratei prin care răsare bucuria şi piere blestemul, ceea ce luminează gândul cel nebiruit prin care se ridică biruinţele”.
Redarea documentului
„Păstorul cel mare şi bun care sufletul şi-l pune pentru oile sale şi-a continuat vizitele canonice, cercetându-şi de astă dată credincioşii din ţinutul cel mai de la soare-răsare. Răzleţi şi izolaţi pe graniţă, văzând cum în vecini ura comunistă descarcă armele ucigătoare asupra creştinismului moştenit de două milenii pe aceste plaiuri, aceşti fii duhovniceşti, acum mai mult decât oricând, însetoşau după cuvântul de mângâiere şi de îmbărbătare al iubitului lor arhipăstor.
Fiind calea lungă, ca dus şi întors, aproape o 1000 km, comunicarea anevoioasă, Prea Sfinţia Sa a călătorit cu taxi de pe piaţă, având în suita sa pe consilierul Laurenţiu Curea şi pe arhidiaconul Vasile Bogdan.
Sâmbătă în 6 septembrie seara a sosit în frumoasa comună Covasna (Kovászna) din judeţul Háromszékm (azi Covasna), conform programului anunţat în timp util şi autorităţilor administrative şi poliţieneşti competente. La intrarea în curtea bisericii credincioşii au primit pe P. S. Sa cu cântece religioase, cu flori şi cu lacrimi de bucurie. În fruntea lor erau în odăjdii strălucitoare preotul Aurel Babiciu din Covasna, preotul Toma Sămărtean din Bereck şi preotul Ioan Roman din Kisborosnyo (Boroşneu Mic), cu Sf. Cruce şi Sf. Evanghelie, pe care sărutându-le s-a pornit pe cărarea presărată cu flori, urmat de mulţimea credincioşilor şi a intrat în biserica ce aştepta să fie sfinţită, după ce a fost renovată radical în urma gravelor deteriorări ce a suferit cu ocazia cutremurului de pământ din anul trecut. S-a slujit Vecernia cu priveghere, după care P. S. Sa a mulţumit credincioşilor pentru frumoasa primire şi s-a retras la casa parohială.
A doua zi, duminică dimineaţa, crângul unde locuiesc românii harnici din această comună şi vestită staţiune balneară, a îmbrăcat haină de sărbătoare. Din toate părţile coborau spre biserică credincioşi cucernici, îmbrăcaţi în frumosul şi curatul lor port ţărănesc. Impresionantul ceremonial al sfinţirii bisericii, pontificat de însuşi P. S. Sa cu tot fastul prescris la astfel de solemnităţi a fost măreţ şi înălţător de suflete, îndeosebi din motivul, că răspunsurile liturgice au fost date la unison de întreg poporul, cu mic cu mare, frumos, duios şi cu toată evlavia, sub conducerea cantorului.
La sfârşit, P. S. Sa, a tâlcuit pericopa Apostolului zilei din Epistola I-a a Sf. Apostol Pavel către Corinteni, cap. XVI, v. 13-24, care începe cu cuvintele: „Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă…” şi termină zicând: „Cel ce nu iubeşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, să fie anatema!”. Bunul arhiereu cu puternicul său dar oratoriu a frământat acest aluat divin în sufletele ascultătorilor, încât drept rezultat aceştia s-au convins despre acest adevăr şi au declarat solemn, că nu se vor mai lăsa ademeniţi de cei nechemaţi, care pescuind în apă tulbure, i-au aruncat în braţele stilismului, ci se vor întoarce şi de aici înainte vor prăznui şi ei toate sărbătorile împreună cu neamul nostru întreg aşa cum dispune în această privinţă singura autoritate, competentă, adică Sfântul Sinod al Bisericii noastre autocefale.
Credincioşii au pornit să sărute Sf. Cruce, să fie stropiţi cu agheasmă şi să primească anafora din mâna Prea Sfinţiei Sale, care după ce a luat masa la casa parohială înconjurat de preoţi şi consilierii parohiali, şi-a continuat vizita.
În comuna Zabola (Zăbala) P. S. Sa, a asistat la slujba Vecerniei în biserica cea veche şi slabă, iar la sfârşit a predicat, dând poveţe folositoare credincioşilor, care aşteptau să primească păstor sufletesc cât mai curând, ca să poată păzi legea lor creştinească moştenită din părinţi şi să-şi poată termina biserica cea nouă, ce se înalţă măreţ şi care va fi o podoabă a comunei.
De aici P. S. Sa a mers în fruntaşa comună Bereck (Bereţcu). Aici credincioşii parohiei noastre bine consolidate de asemenea au făcut o primire foarte caldă la intrarea în curtea bisericii, de unde intrând în biserica veche, dar solidă, încăpătoare, frumos pictată şi înzestrată cu toate cele necesare. Prea Sfinţia Sa a slujit Vecernia sărbătorii Naşterii Născătoarei de Dumnezeu şi a rostit o predică foarte frumoasă şi instructivă, îndemnând la cinstirea Maicii Domnului, ceea ce este izvorul milostivirii, mângâierea celor ce plâng, căutarea celor pierduţi, puternică şi neîncetată mijlocitoare către Fiul Ei şi Mântuitorul nostru. Şi aici răspunsurile la slujbă le-au cântat frumos poporul întreg sub conducerea domnului Director-învăţător Ganea.
Ziua următoare, Prea Sfinţia Sa, a prăznuit sărbătoarea Naşterii Născătoarei de Dumnezeu în comuna Elöpatak (Vâlcele), această frumoasă staţiune balneară, vecină cu comuna Araci de peste graniţă, locul natal al Prea Sfinţiei Sale. La Liturghia arhierească au luat parte mult popor, care şi aici a cântat frumos răspunsurile liturgice sub conducerea cantorului. Prea Sfinţia Sa la urmă a rostit un puternic cuvânt de învăţătură, afirmând: „să nu ne pierdem nădejdea în ajutorul Preacuratei, prin care răsare bucuria şi piere blestemul, ceea ce luminează gândul celor credincioşi şi este stâlpul bisericii cel neclintit, zidul împărăţiei cel nebiruit prin care se ridică biruinţele. ”
După predică Prea Sfinţia Sa a uns pe toţi credincioşii cu untdelemn sfinţit şi le-a dat anaforă, apoi după ce a luat masa în cerc familiar la un enoriaş, s-a reîntors la reşedinţa sa mulţumind lui Dumnezeu că a reuşit să cerceteze pe aceşti credincioşi de la margini, care au rămas la vetrele lor întăriţi în credinţă, că aici pe pământ au un păstor, care le poartă de grijă, iar în ceruri au un Părinte, care niciodată nu părăseşte pe fii Săi. ”
Pr. conf. univ. dr. Dorel Man
