Regimul termic prognozat în România pentru următoarele două săptămâni (22 iunie – 5 iulie) va rămâne unul oscilant, cu o probabilitate mai ridicată de apariţie a manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice, pe arii extinse fiind estimate averse importante cantitativ, arată Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Transilvania, vremea se va încălzi uşor şi treptat de la medii ale temperaturii maxime de 23 – 24 de grade în primele zile ale intervalului de prognoză, spre 28 de grade în zilele de 29 şi 30 iunie. Ulterior zilei de 30 iunie, temperaturile maxime vor scădea, până spre valorii medii în jurul a 24 de grade, valori ce ce se vor înregistra în intervalul 2 – 5 iulie. În ceea ce priveşte regimul nocturn, variaţiile temperaturilor vor fi nesemnificative, astfel că pe parcursul intervalului de prognoză la scara regională se vor înregistra valori de 12 – 14 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată în primele zile ale intervalului (22 şi 23 iunie), apoi va creşte din nou începând cu data de 25 iunie.


La munte, pe tot parcursul celor două săptâmâni de prognoză, variaţiile temperaturilor maxime de la o zi la alta vor fi nesemnificative, astfel că se vor înregistra în medie temperaturi cuprinse între 16 şi 18 grade. În ceea ce priveşte regimul nocturn, în prima săptămână de prognoză, media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 9 grade. Ulterior, minimele vor creşte uşor. Astfel, în intervalul 29 iunie – 2 iulie se vor înregistra 10 – 11 grade, în medie, dar apoi temperaturile vor scădea din nou spre medii în jurul a 8 grade, valoare ce va caracteriza intervalul 3 – 5 iulie. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi ridicată.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail