O parte dintre cabinetele Policlinicii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe şi-au reluat, marţi, activitatea, după aproape două luni şi jumătate în care au fost închise din cauza pandemiei de COVID-19, iar celelalte cabinete vor fi redeschise până la mijlocul acestei luni, a declarat conducerea instituţiei.
„Am deschis primele cabinete, fără niciun fel de probleme (…) şi sperăm ca până la mijlocul lunii să reluăm integral activitatea în ambulatoriu (…) Luna aceasta, programările se vor putea face doar online, pe site-ul instituţiei”, a declarat managerul Spitalului Judeţean, Andras Nagy Robert.
Primele cabinete care şi-au reluat activitatea sunt cele de Obstetrică-Ginecologie, Reumatologie, Medicină Internă, Hematologie, Gastroenterologie, Nefrologie, Urologie, Oncologie, Pediatrie, Diabetologie, Endocrinologie, Neurologie, Cardiologie, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică şi Psihiatrie Adulţi, iar o parte dintre consultaţii se vor face online, prin telemedicină.
Cei care vor veni pentru consultaţii vor trece, în prealabil, printr-un triaj epidemiologic, a precizat Andras Nagy Robert, care a făcut un apel către pacienţi să respecte programările.
„O să treacă prin triaj prealabil, aşa cum ne-am obişnuit şi până acum. Ţinta principală este de a face un screening prealabil şi a identifica posibila infectare cu coronavirus. În toate situaţiile, rugămintea noastră este de a respecta programările pentru pacienţi, ca aparţinătorii să însoţească pacienţii doar în cazuri justificate şi maxim o persoană. Şi în această situaţie, pacienţii, respectiv aparţinătorii, trebuie să poarte mască de protecţie (…) Insist pe respectarea programărilor, de a nu veni mai repede cu ore sau jumătăţi de oră înainte de ora programată (…) Şi în această dimineaţă au fost persoane care erau programate la ora 14,00 şi au venit la ora 8,00 dimineaţa”, a adăugat managerul Spitalului Judeţean.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES