Borisovca este localitatea cea mai sudică din Basarabia de Sud (raionul Tatarbunar, regiunea Odesa). Vreme frunoasă, pentru finalul lui februarie, șosea rezonabilă, dar, în ce mă privește, încă nu mă eliberasem de iritarea provocată de niște informații din numărul recent apărut al ziarului „sud-vest” , singura publicație românească din acest teritoriu. Și chiar avea să mi se confirme – „la fața locului” -, cele culese din acest „almanah istorico-cultural în limba română pentru cititorii din sudul Basarabiei” – cum îl numește împătimitul român, dl. Vadim Bacinschi, fondatorul acestuia.
Sunt trei titluri edificatoare: „Nimeni, din sudul Basarabiei, la Forumul românilor de pretutindeni” (organizat de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, al Guvernului de la București !), „Despre situația actuală a românilor din Ucraina” și „În regiunea Odesa nu mai există etnici români? (Pe marginea rezoluției Universității de la Izvorul Mureșului)”. (…)
Nu e mai puțin adevărat că vioiciunea în hotărâri nu le creează insomnii celor de la fața locului. De pildă, la Borisovca, în parcul din fața școlii se află un soclu ridicol. După ce Kievul, în 1991, s-a trezit în fruntea unei țări independente, suverane, a ordonat dispariția statuilor lui Lenin (Îmi place!). Primăria din Borisovca s-a conformat îndată, smulgând bronzul lui Lenin de pe soclu, dar lăsând, pe fațeta dinspre stradă literele groase ale numelui său. Eu, trecător pe acolo, m-am întrebat: E o neglijență aparentă, care maschează nostalgii prosovietice? Deopotrivă, alături, e monumentul eroilor din al doilea război mondial: luptători români cu litere rusești. Adică ?…
Școală românească la Borisovca? O fi, dar în curte, pe culoare, în clase, copii – români! – vorbeau ucrainiană. Din dialogul cu profesoara de istorie, aflu că programa îi cere să vorbească despre istoria Ucrainei, dar nimic despre români. Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul? Da, poate niște fotbaliști de seamă din România. Tablele, care numesc profilul sălii de clasă, cabinetele, sunt numite pe limba ucraniană, cu alfabet rusesc. Dar cică există o asociație culturală a românilor, numită „Valul lui Traian” (O fi vorba cumva de bețivanul Băsescu?…) Asta, în situația în care, la recensământul din 1940 din cei 1680 de locuitori 98% erau români, câțiva ruși, 2 bulgari. Dar nici un ucrainian!
La programul artistic pregătit de școala din Borisovca l-am întâlnit, în sfârșit, pe consulul general român de la Odesa; căci, acum doi ani, când l-am vizitat la Odesa, era plecat la vânătoare. Regia spectacolului, scenografia au fost bine gândite, pe seama Mărțișorului și a lui Ion Creangă. Am văzut pentru prima dată că secvențe din opera humuleșteanului pot fi dramatizate (pe scenă, nu pe pelicula de film) și copiii le-au jucat cu talent și emoție.
Constantin, șoferul nostru, ne mărturisea ulterior că, văzându-i pe scenă, emoționați și dornici de a comunica astfel, a simțit un fel de milă admirativă pentru ei, pentru condiția lor de școlari în acest mediu. (Dacă tot l-am pomenit pe Constantin – Costel – Costică, apelat de către noi felurit: În zecii mei ani de drumeție, am călătorit cu mașini de toate dimensiunile, dar nu am întâlnit vreun șofer de teapa lui. Dincolo de faptul că a condus impecabil, relațiile dintre cei din mașină și cel de la volan au fost de o civilitate ireproșabilă, de la salut, ton în adresare, receptivitate la trebuințele grupului – de pildă, căratul geamantanelor cu cărți -, dorința evidentă de a nu ne decepționa prin comportament și propriile opinii despre locuri, lume.)
Cei din grupul nostru am remarcat ceva neașteptat: În momentele lor de adresare publicului (fie elev, fie dascăl) au folosit mereu sintagmele „limba noastră”, „neamul nostru”, „dulce grai moldovenesc”, dar în nici un context nu s-a folosit cuvântul „român”. Inclusiv enormitatea găsită pe un coridor, unde, pe un panou cu portretul lui Eminescu e scris așa: „Clasic al literaturii moldovenești” – deci nu române. De ce toate astea? Doamna Areta Moșu, bine cunoscătoare a climatului uman din această regiune, opina că această fereală e impusă, programatică, educată – cuvântul „român” devenind aproape un „tabu”; nociv, pentru politica de deznaționalizare perfidă din partea decidenților guvernamentali de la fălosul Kiev.
Cornel Cotuțiu
