… adică, tot la noi
Borisauca, raionul Tatarbunari, regiunea Odessa
La sfârșitul lunii februarie, Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” al Astrei Iași a dat curs invitației de a participa la câteva manifestări culturale românești din sudul Basarabiei, prilejuite de sărbătoarea tradițională a Mărțișorului și cu ocazia zilei aniversare a lui Ion Creangă (n. 1 martie 1837). Au participat Areta Moșu, vicepreședintă a ASTREI – președintă a filialei Iași a asociației, conf. univ.Gheorghe Iutiș, vicepreședinte al acestui despărțământ ieșean, alături de dumnealor fiind și semnatarul acestor rânduri (dar peste tot mă prezentam „sunt ardelean de pe Someș, dar și al filialei ieșene”) și Constantin Cojocaru, tânărul șofer al mașinii (25 de ani), basarabean din zona Ungheni.
Ne însuflețea dragul pentru cei pe care urma să-i vizităm, de a fi alături de condiția lor de etnie orfană într-un mediu ostil administrativ-politic și, de sărbători fiind vorba, aveam acel gen de daruri care, la românii de dincolo de neadevăratele hotare de azi, au un preț special: cartea în limba română, mai cu seamă cărți pentru copii și rechizite școlare; dar și reviste de cultură pentru cei maturi (Apropo: Mă aflam a treia oară când urma să străbat, să revăd, plaiuri românești umilite de strălucitorul Kiev, dar nu țin minte să fi văzut undeva – de la Cernăuți la Odesa -, vreo firmă pe care să scrie, cu litere rusești sau latine, „Librărie”, ori să fi zărit o vitrină cu cărți; dar nici vreun chioșc cu ziare – prin ce cotloane sunt ascunse?) E de la sine înțeles: aveam spațiosul portbagaj plin cu geamantane cu astfel de obiecte (nu cu mulți ani în urmă interzise la vămile ucrainiene).
… Plecat-am 4 de la Iași
…și alții 6 din Brăila și, zău, nu ne era nimănui în piept ceva de-a sila. Am încercat o rimă, imitându-l pe Alecsandri, din „Peneș Curcanul” doar că moldovenii lui mergeau la un război al dreptății naționale, iar noi treceam Prutul (prin vama de lângă Galați) să ne mângâiem niște semeni obidiți.
Despre neprevăzuta și plăcuta întâlnire cu semenii noștri de pe Dunăre (deocamdată) câteva cuvinte: Sunt componenți ai (ceva ce eu nu am mai întâlnit) Cenaclului literar „Casa Speranței” al Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor / ! / „Ana Aslan” Brăila. Iar acest cenaclu al pensionarilor de acolo are și o revistă de cultură (cu apariție trimestrială) „Casa Speranței” (Parcă e aici ceva din spiritul brăilencei, celebra doctoriță de valoare internațională inestimabilă Ana Aslan.) Prezența lor acum, în sudul Basarabiei hăcuită de Ucraina e motivată astfel: „Ducem mai departe ideea de Neuitare / inițiala majusculă a cuvântului le aparține – n.m. / a culturii, a limbii și tradițiilor strămoșești, încercând să dăruim celor din jurul nostru momente de fericire.”
Umblând prin lume (o, nu! nu ca turist), încercând să văd, să aud, să o simt (după cât mi-a putut firea), m-am așezat treptat pe un anume palier existențial: Să-mi confirm (o dată sau de mai multe ori) ce știam, din lectură, din albume, din proiecții de film. Pentru Doamna Areta Moșu această postură a fost/este însoțită și de verbul „a compara”. De 20 de ani, domnia sa a cutreierat aceste pământuri românești furate și este nevoită, de la o descindere la alta, să constate, cu tristețe, că starea etnică a românilor noștri de aici a intrat în degradare, sub presiunea potentaților ucrainieni.
Așadar, am umblat și am cercetat un areal marcat de următoarele localități: comunele Borisovca (raionul Tatarbunar), Camâșovca (raionul Ismail), orașul Ismail – toate trei aparținând Ucrainei (deci, Basarabia de Sud) și Cahul (R. Moldovenească – deci, Basarabia de nord). Voi face referiri și la vămile prin care am trecut, căci psihologia și comportamentul grănicerului sunt (categoric) distincte și merită remarcate, fie și numai pentru pitorescul lor (uneori mojic).
Cornel Cotuțiu
