Preşedintele Asociaţiei Siculitas, Izsak Balazs, lider al Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că manifestările dedicate Zilei Libertăţii Secuilor, inclusiv Marşul Secuilor, care erau programate în data de 10 martie, la Târgu Mureş, se anulează în urma măsurilor luate de autorităţi pentru prevenirea răspândirii coronavirusului în România.

„Renunţăm la manifestaţia publică din 10 martie. Renunţăm, nu putem reprograma fiindcă 10 martie este 10 martie. Nu ştiu câte persoane veneau, erau mai multe autobuze închiriate. Persoanele care erau însărcinate să se ocupe vor renunţa la autobuze, deci nu vor veni participanţi nici din provincie. Efectiv la tot programul renunţăm şi amânăm acordarea premiului ‘Gabor Aron’, care era programat seara, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureş. Acest premiu ar fi urmat să îi fie înmânat poetului Farkas Arpad. Conform scenariului din anul trecut, manifestarea de Ziua Libertăţii Secuilor era urmată de un marş de protest până la Prefectura Mureş şi transmiterea pentru Guvern a unei petiţii, care trebuia acceptată de participanţii la manifestaţie. În ce priveşte măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu coronavirus, eu pot anula manifestarea în calitatea mea de preşedinte al Asociaţiei Siculitas, organizatorul acţiunii. În privinţa textului petiţiei, acesta va fi dat publicităţii în măsura în care ne vom consulta cu membrii noştri, fiindcă este o decizie colectivă”, a explicat Izsak Balazs.

În cadrul şedinţei comisiei de avizare a adunărilor publice, organizatorii Zilei Libertăţii Secuilor, care trebuia să se desfăşoare la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, urmat de un marş în favoarea autonomiei până în centrul oraşului, era avansată o participare de circa 15.000 de persoane.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail