La invitaţia Centrului de Teatru de la Moradokmai, Thailanda, doi membri ai Trupei de Teatru Osonó din Sfântu Gheorghe, Fazakas Misi şi Mucha Oszkár, participă la un proiect de terapie în penitenciare, realizat prin activităţi teatrale.
Aceştia şi-au început activitatea cu un grup de format din 25 de tineri, fete şi băieţi, care îşi ispăşesc pedepsele de lipsire de libertate în închisorile thailandeze. Potrivit lui Fazakas Misi, scopul principal al proiectului îl constituie experienţa muncii în comun, a gândirii comune precum şi educarea tinerilor în spiritul toleranţei. Activitatea din cadrul proiectului de terapie în penitenciare, a celor doi membri ai Trupei Osonó, va fi continuată de managerul de proiect de la Centrul de Teatru din Moradokmai, care va realiza un spectacol inspirat din viaţa tinerilor deţinuţi.
După ce anul trecut a participat la un turneu de mare succes în Thailanda, cu piesa „Carnaval”, în această vară Trupa Osono va prezenta, în cadrul unui nou turneu pe tărâm thailandez, spectacolul „Chipul din oglinda apei”, care vorbeşte despre copii singuratici, despre părinţi neputincioşi, despre tineri-victime şi poveştile lor cele mai adânci.
În cadrul relaţiei de colaborare dintre cele două trupe de teatru, actorii Teatrului din Moradokmai vor susţine mai multe spectacole în Sfântu-Gheorghe, la sfârşitul lunii mai.
Ana Alina Costache