Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că decizia de a cumpăra hotelul Bodoc în urmă cu mai mulţi ani, pe care acum intenţionează să îl demoleze, a fost „una dintre cele mai bune decizii”.
Edilul a menţionat că dacă imobilul cu 10 etaje ar fi fost în continuare în proprietate privată, atunci autorităţile locale nu ar fi avut posibilitatea să construiască în locul acestuia „cel mai modern” centru de cultură şi tineret din România.
„Eu cred că a fost una dintre cele mai bune decizii. Dacă nu achiziţionam acest imobil acum câţiva ani, atunci astăzi nu am putea vorbi despre construcţia celui mai modern centru de cultură şi tineret din România, pentru că nu aveam unde să-l construim şi foarte probabil partenerii noştri de la Sapientia nu ar intra în acest parteneriat dacă am vrea să construim undeva la marginea oraşului. (…) Eu am fost foarte nefericit atunci când, de exemplu, am organizat o licitaţie pentru vânzarea hotelului Bodoc şi prima dată cineva a venit şi a depus o ofertă, dar a fost o singură ofertă şi, conform legii, trebuia să organizăm o a doua licitaţie. (…) Persoana respectivă între timp s-a răzgândit şi a doua oară nu a mai depus oferta. Dacă ar fi depus oferta, atunci am fi pornit pe un drum de unde nu am fi avut cale de întors. Deci, undeva, cineva acolo sus rezolvă aceste lucruri, iubeşte acest oraş, iubeşte oamenii de aici şi a vrut ca noi aici să construim altceva, a vrut să se demoleze această clădire şi să construim cea mai modernă clădire din România pentru tineri şi pentru cei care iubesc cultura”, a afirmat Antal Arpad.
Consiliul local Sfântu Gheorghe a achiziţionat hotelul Bodoc în anul 2014 cu suma de 745.000 de euro de la omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, care îl cumpărase în 2003 împreună cu alte active ale fostei SC Turism şi Agrement „Oltul” scoase la privatizare.
În 2007, noul proprietar a început modernizarea hotelului, dar lucrările au fost sistate la scurt timp, iar clădirea cu 10 etaje a rămas în paragină.
După cumpărare, autorităţile locale şi-au exprimat intenţia de a reabilita hotelul şi de a amenaja aici spaţii pentru birouri, o sală modernă de conferinţe, precum şi un centru wellness de patru stele, dar nu au avut resursele financiare necesare şi nici nu au reuşit să îl vândă, deşi l-au scos la licitaţie de patru ori.
Săptămâna trecută, primarul Antal Arpad a anunţat oficial că hotelul va fi demolat iar în locul lui va fi construit un centru de cultură şi tineret, un fel de „mall cultural”, care va avea, printre altele, bibliotecă, spaţii expoziţionale, precum şi cea mai modernă sală de concerte din România.
Investiţia va fi realizată în parteneriat cu Fundaţia Sapientia şi Consiliul Judeţean Covasna iar termenul de finalizare avansat a fost 2024.
Proiectul viitorului centru va fi prezentat publicului în data de 14 martie, cel mai probabil de la ora 19, în Sala Studio a Teatrului din Sfântu Gheorghe.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES