Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că va continua demersurile pentru trecerea clădirii Casei de Cultură a Sindicatelor în proprietatea oraşului, lansând, totodată, ideea amenajării unui muzeu al comunismului în incinta acestuia.
„Intenţia municipalităţii nu se schimbă, dorim să preluăm tot ce este în municipiul Sfântu Gheorghe al statului sau al altor entităţi care nu îşi fac treaba şi nu se comportă ca buni gospodari cu bunul pe care îl au. Este şi cazul Casei de Cultură a Sindicatelor. Deci, dorim în continuare să preluăm clădirea respectivă. Evident (…), dacă între timp reuşim să obţinem dreptul de proprietate al acelei clădiri, vom găsi, împreună cu reprezentanţii comunităţii, soluţii şi un scop pentru clădirea respectivă. Dar, cu siguranţă, în momentul în care va fi a Primăriei nu va mai arăta aşa cum arată acum. Vă pot asigura că vom face demersuri în continuare ca să obţinem dreptul de proprietate al acelei clădiri. (…) Am putea să transformăm acea clădire, dacă va fi a Primăriei, într-un muzeu al comunismului, ca să nu uite copiii şi nepoţii noştri ce a însemnat comunismul, pentru că e foarte important acest lucru. Să ştie ce a însemnat pentru noi, cum au fost zdrobite visele noastre, cum a fost zdrobită soarta noastră, cum a fost luat tot de la părinţii şi bunicii noştri în perioada comunistă şi, totuşi, am rămas, am visat în continuare şi astăzi suntem în situaţia în care să putem să dăm o revanşă acelui sistem”, a declarat Antal Arpad.
De-a lungul timpului, autorităţile locale din Sfântu Gheorghe le-au solicitat în mod repetat guvernanţilor să reglementeze situaţia juridică a caselor de cultură ale sindicatelor din toată ţara, care şi-au încetat activitatea şi s-au degradat, astfel încât imobilele să poată fi reabilitate şi reintroduse în circuitul public.
Printre acestea se numără şi Casa de Cultură din Sfântu Gheorghe, care a fost închisă în urmă cu aproape şase ani, după ce a acumulat datorii considerabile către bugetul local, iar Primăria i-a blocat conturile.
Potrivit primarului, la ora actuală datoriile se cifrează la peste două milioane de lei.
În municipiul Sfântu Gheorghe există un muzeu dedicat victimelor dictaturii comuniste din România, inaugurat în anul 2014, la iniţiativa Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din judeţul Covasna.
Muzeul, amenajat cu sprijinul Primăriei în subsolul casei Beor, o clădire monument istoric aflată în vecinătatea Liceului de Arte, reuneşte documente, fotografii şi diverse obiecte ce au aparţinut unor localnici condamnaţi la închisoare, la muncă silnică ori la moarte pentru că s-au opus regimului comunist.
La intrarea în muzeu, pe pereţii vopsiţi în culoare roşie, au fost postate fotografii alb-negru ale liderilor epocii comuniste, printre care Lenin, Stalin şi Nicolae Ceauşescu, iar la subsol au fost reconstituite o „cameră neagră” de aproximativ un metru lungime şi o jumătate de metru lăţime, unde erau izolaţi deţinuţii, o celulă cu două paturi de fier suprapuse şi o cameră de interogatoriu.
De asemenea, au fost expuse câteva uniforme ale foştilor deţinuţi de la Închisoarea Jilava.
Conducerea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din judeţul Covasna a declarat pentru AGERPRES că scopul acestui muzeu este de a aduce un omagiu victimelor dictaturii comuniste, oamenilor care „în numele legii” au suferit în închisori, au fost deportaţi, trimişi în colonii de muncă, au fost expropriaţi, dar şi acela de a fi „un loc de învăţătură pentru urmaşi”.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES