Agenția de Protecția Mediului În condițiile în care România are probleme grave în ceea ce privește calitatea aerului, potrivit specialiștilor Comisiei Europene, locuitorii județului Covasna inspiră un aer puțin poluat, conform parametrilor înregistrați și măsurați de stația de monitorizare a calității aerului deținută de Agenția de Protecția Mediului (APM) Covasna.

Informațiile de specialitate  ne-au fost furnizate de Maria Sandor, șefă de  laborator în cadrul APM, și de directorul agenției, ing. Gheorghe Neagu.

„APM Covasna deține o stație de monitorizare a aerului care este situată în str.Lunca Oltului, care indică valorile PM 10 (particule care au dimensiuni de 10 microni) precum și ozonul, dioxidul de amoniac, dioxidul de azot, monoxidul de carbon și alte elemente, și datele meteo. Parametrii sunt destui de buni. În condițiile în care, potrivit  legislației de mediu, este permisă depășirea parametrilor  în 35 de rânduri, într-un an calendaristic, în cursul anului trecut, de 13 ori am avut depășiri (față de limita normală-n.red) o dată la PM 10, în vară, când s-au înregistrat  50micrograme/mc. Trebuie luat  în considerare faptul că la noi există și fenomenul de inversiune termică, și din această cauză toți poluanții rămân jos, nu  bate vântul, iar acum este frig și se acumulează toți poluanții. (…) Ceea ce indică panoul (existent pe fațada clădirii APM-n.red) este informativ, este o măsurătoare electronică. Noi facem și gravimetrie, ceea ce înseamnă că din 15 în 15 zile schimbăm filtrele  care sunt condiționate aici, în laborator,  și când am terminat măsurătorile de gravimetrie, numai atunci se validează partea electronică care se vede. În concluzie, în județul Covasna nu este o problemă deosebită cu calitatea aerului, iarna este o mică problemă când toți poluanții se acumulează mai jos, la nivelul solului.” – a declarat Maria Sandor.

Traficul mare din municipiul Sfântu Gheorghe este principalul „vinovat” de poluarea aerului

Directorul APM Covasna, ing. Gheorghe Neagu, a afirmat că traficul mare din Sfântu Gheorghe este principalul „vinovat” de poluarea aerului, în condițiile în care în municipiul reședință de județ sunt peste 20.000 de autovehicule, potrivit declarației primarului Antal Arpad.

„Problema mare care este acum, în municipiul Sfântu Gheorghe, este cea a traficului care a crescut foarte mult, față de anii trecuți. Într-adevăr sunt familii cu 2-3 mașini, și sunt orele  de vârf dimineața și după-amiaza, când traficul este infernal. Stația este  situată la marginea orașului, vis-a-vis de  fabrica de prelucrare a laptelui, pe centura orașului, care la orele de vârf acumulează un trafic mare. Normal că  noxele și praful angrenat mai ales în orele și zilele secetoase se ridică, iar  acele particule de microni, pe care nu le simțim decât în plămâni,  stația  le înregistrează, le măsoară, și colegii validează datele pe care aceasta le înregistrează.”- a spus Gheorghe Neagu.

Potrivit directorului APM Covasna, când vine vorba de calitatea aerului, trebuie să se țină seama de niște  factori, care să fie tratați  cu foarte multă seziozitate. „Agenția,  împreună cu primăria și  cu alți factori interesați trebuie să introducă  programe care să reducă traficul în oraș. Vedeți că e o problemă și cu parcatul!  Dacă mergi la anumite ore în centrul orașului, riști să nu ai unde să parchezi, și  mergi roată de 2-3 ori ca să-ți parchezi mașina, să-ți poți rezolva o problemă. În programul orașului este și construirea centurii ocolitoare.Noi am dat acordul de mediu pentru  construcția noului inel de ocolire a municipiului  Sf. Gheorghe, ca traficul să nu mai vină prin oraș. Acum nu mai depinde de noi, ci de celelalte autorități. CNAIR-ul, cei care au proiectat să se țină ca să scoată autorizațiile de construire, și să facă  centura. S-ar mai diminua traficul în oraș. Plus de asta, o să încercăm să  abordăm școlile și să  facem niște  dezbateri cu elevii prin care să-i indemnăm  pe aceștia să meargă către școală cu trotinete, cu biciclete, nu să fie duși cu mașinile, de către părinți. Noi credem că obiceiul părinților de-ai duce la școală pe copii doar cu mașina poate fi schimbat,  dacă cei mici le vor atrage atenția asupra necesității păstrării aerului mai curat. Dacă copilul spune: „ Măi tată, ia-mi o trotinetă cum are colegul, să merg cu ea la școală!”, poate și părintele va face efortul de a nu mai folosi mașina, zilnic, pentru a merge la serviciu. Există, totuși, impedimentul lipsei trotuarelor sau starea precară a acestora în anumite zone din oraș,  dar primii pași au fost făcuți de către autorități. Sunt construite piste de bicicliști pe anumite străzi, ceea ce e un lucru foarte bun. Sunt alte orașe care nici atât nu au. S-a început, se poate  continua, deci aici, din punct de vedere  al primilor pași,  suntem în fața multor orașe.” – a menționat Gheorghe Neagu.

 

Acesta a declarat că APM dorește să organizeze întâlnirile în școli începând din primăvară, și le vor continua pe perioada verii,  când vor avea posbilitatea să se întâlnească cu elevii în spații deschise. „ Așteptăm  să vină și ei cu idei, să-și spună punctul de vedere, pentru că vedem cu toții că în acest mic orășel, peste 10 ani de zile o să fim sufocați de mașini, de autovehicule, unele mai mult, altele mai puțin poluante. Dar,  în general,  în afară de cele hibrid sau electrice, toate poluează într-o mai mare sau mai mică măsură.  Față de alte județe  avem o calitate a aerului mult mai bună. Noi încercăm pe toate căile și vom încerca să venim și către mass media cu comunicate prin care să anunțăm populația că orice deplasare  în interes personal și în interes de serviciu în oraș, cu mașina, înseamnă un grad mai mic sau mai mare de poluare, lucru care face ca în următorii 10 ani, pe lângă faptul că până să dezvoltăm parcări și să avem centura ocolitoare, vom sufoca și vom înrăutăți calitatea aerului de la o zi la alta, și de la un an la altul.”

Campanii de împădurire, în primăvară

Directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu, a declarat că plantarea de puieți pe suprafețe cât mai mari, în toate localitățile județului Covasna, reprezintă una dintre soluțiile care ar duce la creșterea calității aerului.

„În primăvară avem de gând să participăm la câteva campanii de împădurire. De câțiva ani  avem în derulare,  cu Casa Arbor, o acțiune de împădurire, dumnealor fiind cei care s-au implicat în această activiate.  Noi am fost  contactați de cei de la Dunapack și încercăm, anul acesta, să facem și cu dumnealor o activitate  de împădurire, întrucât și ei sunt consumatori de materie primă-lemn.  O să ne ducem și către școli, către Direcția Silvică, către Ocoalele Silvice private și o să facem acțiuni de împădurie. În funcție și de vremea care va fi în această primăvară, vom încerca să demarăm această acțiune de împădurire, undeva în jurul  datei de 15 martie.”- a conchis acesta.

Maria CREȚU-GRAUR

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail