TRADIŢII » Din nou suntem în preajma celei mai mari Sărbători a creştinătăţii – Învierea Domnului. După ce în urmă cu o săptămână catolicii, reformaţii şi protestanţii au trăit momentele specifice acestui important eveniment religios, iată că a venit acum rândul ortodocşilor şi greco-catolicilor să se bucure de Sfintele Paşti.
Şi fiindcă am pomenit această noţiune celebră, să precizăm că ea îşi are etimologia în cuvântul ebraic „pesah”, care înseamnă trecere. Paştele evreilor marca trecerea Poporului ales spre Pământul făgăduinţei prin Marea Roşie, scăpând din robia Egiptului. Paştele creştinilor a devenit Sărbătoarea Învierii Domnului, după al carui model vor reveni la viaţă toţi cei plecaţi dintre noi. A venit momentul încheierii celui mai greu post din an, care a netezit drumul închinătorilor pentru a se putea bucura de Învierea Mântuitorului, petrecând Sfintele Paşti în familie, alături de cei dragi, cu sufletul încărcat de bucurie şi linişte.
Puterea luminii
În noaptea de sâmbătă spre duminică creştinii merg cu mic cu mare la biserică, pentru a lua lumină, pe care o aduc acasă. Oamenii cred că lumânările acestea au puteri deosebite, de aceea sunt păstrate într-un loc special, fiind aprinse în caz de mare pericol, pentru a invoca protecţia divină la un cutremur, furtună, inundaţii şi aşa mai departe. În credinţa populară în faţa dezlănţuirii forţelor naturii, a unor mari necazuri şi primejdii, boli incurabile, numai ajutorul lui Dumnezeu poate ocroti fiinţele lipsite de apărare.
De aceea, noaptea de Înviere se bucură de atâta respect, simbolizând venirea Luminii sfinte, omagiindu-se puterea ei purificatoare, care va duce la izbăvirea credincioşilor.
Fiind o Sărbătoare a luminii, în multe părţi ale ţării, mai ales în mediul rural, s-a păstrat datina ca după Slujba Învierii oamenii să meargă la mormintele celor dragi cu lumânările aprinse, să pună câte una la baza fiecărei cruci şi să se închine. De la un localnic în etate din Ariuşd am aflat că, la el în familie, s-a păstrat obiceiul ca în noaptea Învierii să aprindă becurile în fiecare cameră şi să le lase aşa până se întorc de la slujbă, ca un semn de cinstire a Luminii pe care a adus-o în lume Domnul nostru Iisus Hristos, prin Învierea Sa.
Datini străvechi
Cu mulţi ani în urmă, în unele sate româneşti din zona noastră era obiceiul ca în noaptea de Înviere flăcăii să aprindă la marginea aşezărilor, pe nişte locuri mai ridicate, aşa-numitele „focuri de veghe”. În jurul lor se derulau mici ceremonii arhaice, tinerii săreau peste flăcări, având credinţa că vor fi ocrotiţi de boli şi alte supărări, iar spiritele malefice vor fi alungate. Bătrânii istoriseau întâmplări din viata lui Hristos, iar apoi plecau cu toţii la biserică.
La întoarcerea de la slujbă, cei mai superstiţioşi puneau într-un vas o monedă (dacă se putea de argint) şi un ou roşu, peste care turnau apă neîncepută. Dimineaţa se spălau pe faţă cu apa aceea, iar fiecare membru al familiei îşi atingea obrazul cu acel ou spunând: „Dă Doamne să fiu sănătos şi roşu în obraz precum este acest ou!” Ritualul continua şi cu moneda, care era plimbată pe faţă, făcându-se descântecul următor: „Ajută-mă Doamne să fiu mândru şi curat ca argintul. Iar fetele de măritat grăiau astfel: „Să fiu cea mai frumoasă şi să trec la joc din mână-n mână, precum banul şi să fiu uşoară ca şi cojile de ouă!”
În Ciumernic, spre exemplu, ştiam că fetele ce doreau să se căsătorească în acel an puneau într-un mic vas, înainte de Înviere, o crenguţă de busuioc, având credinţa că ursitul îi va apărea în cale, cât de curând.
Alte obiceiuri
După datină se spune că e bine să reţii cu cine ai ciocnit primul ou roşu de Paşti, fiindcă are o putere magică, ajutându-te în situaţii mai dificile. Un ţapinar din Covasna mi-a povestit, odată, că exista prin părţile locului prejudecata că, dacă te-ai rătăcit imediat după Sărbătorile pascale prin pădure şi ţi-ai amintit cu cine ai cioncnit primul oul de Pasti, negreşit o să găseşti drumul cel bun. Pe vremuri, băieţii loveau încet oul roşu de frunte, spre a vedea dacă e suficient de tare, şi abia apoi îl ciocneau cu fata dragă. Iar aceasta încearca tăria oului lovindu-l uşor de dinţi.
Alte obiceiuri foarte vechi se referă la funcţia protectoare a ouălor roşii. Gospodinele luau albuşul de ou sfinţit, îl uscau, pisau şi suflau praful rezultat în ochii celor bolnavi de albeaţă. Cu slănina folosită la lustruirea ouălor de Paşti se ungea vreun picior dacă era scrântit. Hreanul sfinţit se păstra în pământ, potrivit superstiţiei el având proprietatea de a curăţa apa fântânilor şi a vindeca bolnavii de friguri. Dacă cineva îl consuma înainte de a veni la Slujba de Înviere, se spunea că va fi ager tot anul. Despre usturoiul sfinţit oamenii credeau că nu se strică, folosindu-l la alungarea strigoilor din casă şi bătătură.
„Mersul la stropit”
În judeţul Covasna, ca şi în multe zone ale ţării, s-a păstrat un interesant obicei, “Stropitul”, ce se practică în a doua zi de Paşti. Bărbaţii merg să stropească în mod simbolic cunoştinţele de sex feminin, pentru a rămâne frumoase şi gingaşe, aidoma unor flori ce periodic trebuie udate. Dar nu cu apă, ci cu… parfum! Apoi gazdele îşi poftesc musafirii să deguste ceva bunătăţi, să ciocnească un pahar de vin, ca într-o aleasă zi de Sărbătoare.
Odinioară se credea că nici unei fete nu-i va merge bine, dacă nu-i va trece pragul un băiat care să o ude cu apă luată din fântană. Cu timpul, moda s-a schimbat, mai cu seamă la oraş, folosindu-se… spray-uri.
Interesant este să vedem de unde provine obiceiul? Legenda spune că a doua zi de Paşti o fată creştină vindea ouă. De la ea a cumpărat o tânără păgână. Cele două au intrat apoi în vorbă, prima explicând legea creştinească. Cealaltă, neîncrezătoare, i-a spus: “Te-oi crede, numai dacă s-or înroşi ouăle pe care mi le-ai vândut!”. Atunci, ca prin minune acest lucru s-a întâmplat, iar de spaimă fetele au leşinat. Trecând pe acolo doi flăcăi, le-au stropit cu apă. Revenindu-şi, fetele le-au dăruit drept răsplată câteva ouă colorate, iar ulterior fata păgană s-a creştinat!
Sărbători Fericite, dragi cititori!
De la miezul nopţii de sâmbătă spre duminica de Paşti, când preotul strigă „Hristos a Înviat”, la care credincioşii răspund în cor „Adevărat a Înviat”, salutul cotidian obişnuit între oameni este înlocuit cu aceste formule tradiţionale, ce se păstrează până la Înălţarea Domnului.
Vă dorim Sărbători Fericite, dragi cititori!
Horia C. Deliu
