Primarul comunei Ozun, dr. Raduly Istvan, a prezentat ieri  un scurt bilanț al activității din acest an. „Am început acest an, puțin dezamăgit, dar cu mari speranțe.”- a afirmat acesta.

Primăria Ozun a organizat, ieri, o ședință festivă  în cadrul căreia a prezentat principalele realizări și provocări ale anului care stă să se încheie. La eveniment au participat reprezentanții presei, dar și parteneri ai autorităților locale din Ozun și sponsori.

„Stimați invitați, mă simt foarte, foarte onorat că ați venit și ne-ați onorat cu prezența. Nu doar pentru funcția de primar sunt binevenite aceste întâlniri, cât pentru întreg colectivul Primăriei. Colegii mei, împreună cu consilierii locali au muncit foarte, foarte mult, așa cum cred că au muncit și în alte comune și orașe, ca să avem aceste rezultate în anul 2019.”- a declarat primarul, în deschiderea ședinței.

Anul 2019 nu a fost unul ușor, dar a început cu mari speranțe, a mai spus primarul comunei Ozun.

„Am început acest an, puțin dezamăgit, dar cu mari speranțe. Dezamăgit, pentru că în cursul anului 2018 eram convins că o să începem acele proiecte pe care noi le-am câștigat și pentru care aveam contractele de finanțare deja semnate. Din păcate, nu am început niciunul dintre cele din 2018. De aceea am spus că am început dezamăgit, dar cu mari speranțe pentru 2019. Din acele multe proiecte – deși unii se supără pentru că tot timpul vorbim despre 27 de proiecte, dar asta este realitatea – am reușit să începem proiectele europene.”- a mai spus dr. Raduly Istvan.

Potrivit acestuia, primul proiect început în acest an a constat în modernizarea străzilor din localitățile Ozun și Bicfalău, iar în momentul de față, lucrările sunt realizate în proporție de 45%.

„Primul proiect pe care l-am început și acum mă refer la executarea lucrărilor constă în modernizarea străzilor din localitatea Ozun și Bicfalău – este un singur proiect, cu cele două componente, care are valoarea de peste un milion de euro, plus TVA – și,  după aprecierea mea, cam 40-45% este gata din acest proiect. Nu este mult, dar nici puțin, din acest proiect.”- a spus primarul.

Al doilea proiect a fost cel vizând alimentarea cu apă potabilă a localităților Lisnău și Bicfalău, inclusiv modernizarea stației de apă din Ozun.

„Am avut un noroc extrem de mare, un noroc cu un întreprinzător local, din județul Covasna, că la prima, la a doua licitație pe SEAP nimeni nu s-a prezentat, că nu se încadrează în suma respectivă. A venit TRICOMSERV, domnul Varga Ioan, și s-a încadrat și proiectul este terminat 95%.”- a precizat dr. Raduly Istvan.

Al treilea proiect început în acest an cuprinde reabilitarea Conacului Pünkösti, un edificiu important, ce ar putea deveni emblema istorică a localității Ozun, a precizat primarul

„Al treilea proiect început a fost câștigat de către un întreprinzător din Italia și a început executarea lucrării la Conacul Pünkösti. Conacul Pünkösti este o clădire istorică-monumentală și putem să spunem că va fi emblema istorică a localității Ozun. De ce? Pentru că la execuție am găsit niște grinzi pe care erau inscripționate datele de  renovare din 1729 și înseamnă că a fost construit undeva în anii 1600 sau mai înainte, deci ori în secolul XV, ori în secolul XVI. Construcția, lucrarea este terminată aproximativ 50%.”- a declarat dr. Raduly Istvan.

Suspendarea proiectelor PNDL- „o greșeală!”

Acesta a menționat că alte investiții importante, dar nu din fonduri europene sunt acelea susținute de Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), iar primarul comunei Ozun susține că suspendarea proiectelor din acest program este o greșeală:

„Aici avem o mică problemă, pentru că Guvernul României, care a gândit și a conceput acest program,  din păcate, a fost demis. A venit un alt Guvern, care consideră că nu a fost chiar o idee bună acest program,  ceea ce, după părerea mea, este o greșeală mare să suspendăm aceste proiecte. Prin ele, a fost o dezvoltare reală a României, pe plan local.”- a mai spus primarul.

În ceea ce privește investițiile la infrastructura școlară, Primăria are, printre altele, un proiect ce vizează construirea unei grădinițe cu program prelungit.

„Programul vizând construirea unei grădinițe este într-un stadiu avansat, dar încă nu este începută lucrarea. Știți că după Studiul de Fezabilitate, urmează proiectul tehnic, fiecare fază trebuie avizată de către AFIR – Alba Iulia și acum suntem în faza în care proiectul tehnic este înaintat pentru avizare. Ce fel de avizare va fi? Avizare care ne permite să îl punem pe SEAP, ca să vină constructorul să execute lucrarea. Sper că în cursul lunii ianuarie-februarie, finalizăm licitația publică pe SEAP, și dacă nu vor fi contestații, putem să începem activitatea începând din aprilie. A fost concepută pentru 100 de preșcolari, Grădiniță cu Program Prelungit. Din acest motiv avem probleme la Ozun. Foarte mulți părinți iau copiii și îi duc la Sfântu Gheorghe, nu pentru că noi nu am avea educatoare pregătite, nu pentru că noi am avea la ora actuală dotări, ci pentru că noi avem doar grădinițe cu program scurt, cu program normal. Aceasta este problema comunei Ozun și sperăm ca prin noua Grădiniță, aceasta să fie rezolvată. Dacă tot sunt la acest capitol, trebuie să mulțumesc direcțiunii școlii, pentru că și conducerea școlii a reușit să atragă două fonduri, de la Guvernul maghiar, unul vizând dotarea grădinițelor existente cu parcuri de copii, pe care le-am inaugurat acum o săptămână, și reabilitarea și modernizarea unei clădiri care este în cadrul școlii, pentru creșă. Care este localitatea rurală din județ, în care avem cel puțin trei parcuri de copii, performante? Nu vreau să mă laud, ci să arăt că muncim: muncește școala, muncește Consiliul Local, muncește toată lumea. La Zilele Comunei Ozun am inaugurat un parc de copii, iar acum am inaugurat altul, datorită școlii, deci, atât instituțiile publice, cât și cele școlare știu ce au de făcut și își fac treaba.”- a mai spus primarul.

O altă investiție, pregătită tot în acest an, dar pentru care lucrarea efectivă va începe în cursul anului viitor se referă la cele două clădiri importante pentru comunitatea din Lisnău, a menționat dr. Raduly Istvan:

„Este vorba despre Căminul Cultural și fostul sediu al Primăriei Lisnău. Ambele vor fi modernizate, nu reabilitate, ceea ce înseamnă, de la pivniță, până la pod, inclusiv centrală termică și tot ce e nevoie, toaletă și așa mai departe, se vor realiza din fonduri europene.”- a precizat primarul.

Nevoi stringente și proiecte în plan…

O problemă stringentă ar fi realizarea tronsonului de drum care leagă satul Sântionlunca de satul Măgheruș, pentru care, încă se caută soluții.

„Ne-am chinuit foarte, foarte mult să obținem o finanțare pentru acel tronson de drum care leagă Sântionlunca de satul Măgheruș și am avut o singură intenție: să reconstruim podul peste Râul Negru de la Sântionlunca. Acesta era într-o stare foarte, foarte degradată. Din păcate, viitura din acest an l-a și luat. Am rămas fără pod și săracii oameni nu au cum să traverseze râul. Din păcate,  nu am primit aviz favorabil din partea custodelui Natura 2000, respectiv de la Mediu. Au fost multe discuții aprinse. Până la urmă, ne-am înțeles și am ajuns la un pact: acela să construim drumul de la DN11, până la Râul Negru și după, dar mă tem că deja pierdem finanțarea. Acel program de finanțare a fost semnat cu domnul Paul Stănescu, vicepremier, acum doi ani. ”- a spus primarul.

Acesta a menționat că a încercat ca, și în anul 2019 să sprijine mediul de afaceri și pe toți cei care doresc să contribuie la dezvoltarea comunei Ozun.

„Am contribuit în acest an la bunăstarea comunității din Ozun, am sprijinit mediul de afaceri, mediul întreprinzătorilor, prin acordarea tuturor adeverințelor și nu în termen de 30 de zile, ci într-un timp cât mai scurt, ca să putem promova acele dezvoltări pe care ei le-au gândit. Am sprijinit și parohiile – și parohia ortodoxă din Ozun, parohia unitariană, romano-catolică, reformată. Toți cei care vor să facă ceva pentru comunitate, cei care vor să facă ceva pentru comunitate vor fi ajutați, cei care vor doar să primească bani, nu vor primi bani. Așa este și în cazul asociațiilor.”- a spus primarul.

Pachete pentru copii și pentru nevoiași

Nici cei mici, persoanele vârstnice și nici cei fără posibilități nu au fost uitați, nici în acest an.

De aproape 13 ani, în preajma sărbătorilor de iarnă, o mulțime de pachete sunt pregătite, pentru a aduce zâmbete pe chipul celor din jur, copii sau persoane aflate în nevoie. Toate acestea se realizează la inițiativa primarului și cu sprijinul unor sponsori, persoane fizice sau juridice. Peste 1000 de pachete însumează acțiunea din  acest an.

„În fiecare an, niciodată nu cerem în cursul anului nici un fel de sponsorizare, dar la sfârșit de an solicităm o sumă simbolică pentru a pregăti pachete cu alimente pentru cei nevoiași, pentru vârstnici peste 75 de ani și pentru copii (preșcolari și școlari). Asta înseamnă, în total, peste 1000 de pachete.”- a spus primarul.

În finalul ședinței festive, acesta a declarat că anul 2019 a fost un an bun, un an care se va încheia și va lăsa loc anului 2020 – pentru care deja sunt planificate multe, multe acțiuni și proiecte.

„După părerea mea, am încheiat un an bun. Unele dintre proiecte sunt în derulare și am mare, mare speranță și convingere că vom începe în 2020 și celelalte proiecte și le vom termina până la finele anului 2020 sau cel târziu în 2021. Mă simt fericit și pentru faptul că în comuna Ozun este o comunitate foarte, foarte harnică și, nu în ultimul rând, compactă. Fiecare face ceea ce trebuie să facă: și preoții și școala și Primăria și asociațiile și Poliția. La mulți ani, Crăciun fericit și sănătate!” – a transmis dr. Raduly Istvan.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail