Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că impozitul pentru autovehiculele cu capacitate mai mică de 1.600 mc va creşte de anul viitor cu o sumă rezonabilă, de circa 1 leu pe lună, precizarea fiind făcută în urma mai multor critici venite din partea cetăţenilor, după decizia Consiliului local de a majora taxele şi impozitele locale pe anul viitor.
Concret, impozitul pentru un autoturism cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cmc va creşte de la 70 la 84 de lei pe an.
„Săptămâna trecută s-a aprobat majorarea taxelor şi impozitelor pe anul 2020 şi consider că s-a făcut o eroare din partea municipalităţii, în sensul în care nu s-a explicat foarte clar şi foarte concret în ce constau acele modificări care au fost aduse (…) O să vin cu câteva exemple foarte concrete (…) Deci, în Sfântu Gheorghe o familie care are un apartament cu două camere în zona B şi un autoturism de până la 1.600 cm cubi va plăti anul viitor 177 lei impozit, practic lunar 14,75 lei, iar dacă locuieşte în zona A va plăti cu 5 lei mai mult pe an, respectiv 182 lei”, a declarat primarul Antal Arpad.
Acesta a ţinut să evidenţieze că deşi impozitul pe autovehicule creşte, impozitul pe locuinţe va fi la cel mai mic nivel permis de lege, fiind mult mai scăzut decât în alte oraşe din regiune.
„Dacă cineva ar avea aceeaşi proprietate în Braşov sau Miercurea Ciuc ar plăti cu 25% mai mult, iar în Târgu Secuiesc cu 16% mai mult, asta ca să lămurim şi problema legată de cât de mare sau cât de mic e impozitul în municipiul Sfântu Gheorghe (…) Vreau să vă spun şi ce înseamnă în bugetul local impozitele plătite de populaţie: dacă luăm anul de referinţă 2018 şi dacă adunăm toate impozitele de la persoanele fizice pentru terenuri, pentru imobile şi pentru autoturisme atunci vorbim de 5,71% din bugetul local. Atât, 5,71% din bugetul pe anul trecut a provenit din impozitele plătite de persoanele fizice din municipiul Sfântu Gheorghe (…) Deci, ăsta este impozitul plătit de populaţie, în condiţiile în care am văzut zilele trecute că foarte mulţi au sărit în sus că impozitele sunt mari în municipiul Sfântu Gheorghe (…) 15 lei pe lună înseamnă un pachet de ţigări, un abonament la telefonul mobil sau toată lumea, dacă doreşte, poate să facă o comparaţie”, a adăugat primarul Antal Arpad.
Edilul a mai menţionat că în schimbul impozitelor locale, municipalitatea oferă cetăţenilor o serie de servicii publice, cum ar fi acces la învăţământ, sport, cultură, transport public, servicii de salubritate, iluminat public, infrastructură, asistenţă socială, etc.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES